money.ro
Actualitatemoney.ro

Sindicatele sunt decise să declanşeze greva generală în urma eşuării negocierilor privind salariul minim

Publicat la 05.11.2007, 07:32:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Sindicatele sunt decise să declanşeze greva generală în urma eşuării negocierilor privind salariul minim

România s-ar putea confrunta cu o grevă generală. Sindicatele sunt decise să declanşeze conflictul colectiv de muncă din cauza eşuării negocierilor cu patronatele privind salariul minim pe anul viitor.

În timp ce sindicatele cer un salariu minim net de 540 de lei, patronatele nu acceptă un salariu mai mare de 480 de lei. Ultima rundă de negocieri, desfăşurată vineri seara, s-a încheiat fără succes, iar sindicatele au anunţat că astăzi vor sesiza oficial Ministerul Muncii pentru declanşarea procesului de conciliere.

În timp ce sindicaliştii acuză patronii de neseriozitate şi lipsă de preocupare faţă de problemele muncitorilor, patronatele afirmă că majorarea salariilor peste nivelul de 480 de lei ar putea duce la creştere preţurilor şi, implicit, a inflaţiei.

Conform legii, dacă după şapte zile de conciliere cele două părţi nu ajung la un acord, sindicatele pot declanşa o grevă de avertisment de două ore, urmată, după alte cinci zile, de greva generală pe perioadă nedeterminată.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite