Publicația online Comisarul.ro a fost obligată definitiv de instanță să plătească daune morale în valoare de 5.000 de euro și să publice hotărârea judecătorească în mai multe ziare naționale, după ce a publicat un articol considerat de judecători drept un veritabil „linșaj mediatic” la adresa omului de afaceri Mihai Craiu. Cu o experiență de peste două decenii pe piața românească de publicitate, Mihai Craiu este fondatorul și patronul Media Consulta International SRL, una dintre cele mai importante agenții independente de publicitate cu capital integral românesc. Compania are operațiuni atât în România, cât și pe piețe externe, cu birouri deschise în Franța, Spania, Italia, Marea Britanie și Germania, și lucrează cu zeci de angajați și colaboratori permanenți. Conflictul juridic a pornit de la articolul intitulat „O dare în gât profi…”, publicat la 18 ianuarie 2022 pe site-ul Comisarul.ro, în care Mihai Craiu era descris în termeni ofensatori și prezentat ca un personaj „toxic” și lipsit de etică în piața media. Considerând că afirmațiile sunt lipsite de bază factuală și urmăresc exclusiv discreditarea sa publică, omul de afaceri a decis să se adreseze instanței. Inițial, Tribunalul București a respins cererea ca neîntemeiată. Situația s-a schimbat radical în apel, când Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantului. Instanța a constatat încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale lui Mihai Craiu, respectiv a onoarei și reputației, și a obligat editorul publicației și administratorul acesteia la plata, în solidar, a sumei de 5.000 de euro cu titlu de despăgubiri morale. În plus, judecătorii au dispus publicarea hotărârii definitive, pe cheltuiala exclusivă a societății care editează site-ul, într-o ediție a ziarelor „Adevărul”, „Libertatea” și „România Liberă”, precum și pe site-ul comisarul.ro. Totodată, pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de peste 10.000 de lei. În motivarea deciziei, instanța a reținut că articolul incriminat nu se înscrie în nicio dezbatere de interes public, este lipsit de suport factual și conține exclusiv judecăți de valoare menite să vexezе persoana vizată. Curtea a subliniat și faptul că pârâții nu au colaborat cu instanța, refuzând practic să își susțină apărările, ceea ce a întărit concluzia acționării cu rea-credință. Disputa a fost tranșată definitiv după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Comisarul.ro și de administratorul său, menținând integral decizia Curții de Apel. Hotărârea este definitivă și pune capăt unui proces care stabilește limite clare între libertatea de exprimare și defăimarea fără suport factual.