Intai am fost tentat sa cred ca este o reactie “patriotica” a cersetoriei italienesti in lupta de concurenta cu industria cersetoreasca pe care minoritatea noastra roma a dezvoltat-o la nivel comunitar, dar era cu totul altceva.
Ceva mult mai grav si mai revoltator, prin insinuarea unui neadevar ce atenteaza la principiile si valorile unei Europe pe care noi inca o mai privim ca pe o sora mai mare, ca pe un protector si, uneori, chiar ca pe un panaceu al tuturor problemelor noastre. Cersetorii italieni, care, spre deosebire de romi, nu se milogesc si nici nu te agreseaza cu “da si mie”, ti se adreseaza politicos, incepand cu “sono italiano”, dar continua cu “e disoccupato a causa di migrazione rumena”.
Adica, el, un cetatean italian serios si muncitor, a ajuns somer pentru ca numerosi romani au navalit in tara lui, aducandu-l la sapa de lemn. Conceptia conform careia unele dintre problemele actuale ale economiei italiene sunt cauzate de numarul mare de muncitori romani a devenit nu numai un cal de bataie electoral, dar si o asa-zisa strategie anticriza, bazata pe ideea “responsabilitatii sociale a intreprinzatorului”, care propovaduieste, printre altele, si obligatia acestuia de a asigura prioritar utilizarea valorii adaugate produse in intreprinderea sa la nivelul colectivitatii din care face parte. Altfel spus, valoarea adaugata creata de muncitorii romani in Italia ar trebui sa fie utilizata in perimetrul economico-social italian, si nu trimisa peste granita, adica in perimetrul economico-social romanesc. Este, de fapt, o varianta mai elaborata a ceea ce s-a numit Directiva Bolkenstein.
Daca s-ar avea in vedere studii si lucrari recente (din care citez doar - Alberto Berrini: Come si esce dalla crisi, Ed. B. Boringhieri, 2009, sau Andreea Mantovani e Luigi Marattin: Economia dell`integrazione europea, Ed. Il Mulino, 2008), s-ar putea intelege mai bine locul pe care muncitorii romani l-au avut pe piata muncii din Italia. Astfel, conform studiilor, numai la nivelul anului 2008, romanii inregistrati legal au creat 1,2% din PIB-ul italian si au contribuit cu 0,8% la dinamica cererii interne. Din punct de vedere structural, rolul lor a fost poate si mai important, deoarece au asigurat prestarea unor activitati (constructii, industria metalurgica, servicii sanitare, de asistenta sociala si turism) la care piata italiana a fortei de munca inregistra deficite cronice. Iata de ce este nedrept si neadevarat sa arunci necazurile italienilor in spatele romanilor.
