''Am demarat demersurile pentru lucrările de la Spitalul Judeţean (aflat în subordinea Consiliului Judeţean Timiş, n.r.), în vederea construirii unui heliport. În 2013, spitalul va primi un elicopter nou pentru serviciul SMURD, prin Consiliul Judeţean (CJ). Trebuie să facem amenajarea locului unde va fi garat elicopterul şi al celui unde va fi amplasată staţiei PECO ce asigură carburantul'', a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş.
Autorităţile timişene au declanşat, încă din 2006, demersurile pentru reînfiinţarea unui serviciu de tip SMURD, dotat cu ambulanţe aeriene, care a funcţionat până în anii '70, în cadrul Aviaţiei Utilitare, sub denumirea de AVIASAN. Elicopterele din parcul Aviaţiei Utilitare Timişoara ar fi urmat să fie dotate cu aparatura necesară intervenţiilor medicale de maximă urgenţă şi să asigure transportul în condiţii de criză.





