Sprijinul cuplat în valoare de 200 euro/hectar ar putea face ca orzul de bere să devină o cultură profitabilă în România, cu efecte directe asupra zonelor rurale și sectorului agroalimentar, susține Asociația Berarii României.
Sprijinul propus de 200 euro/hectar ar stimula producția locală și ar reduce importurile pentru industria berii
Organizația face referire la un studiu recent realizat de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR), care analizează viabilitatea economică a culturilor de orz de bere și hamei.
În prezent, costurile ridicate descurajează extinderea suprafețelor, în ciuda eficienței demonstrate, în special în cazul hameiului. Asociația atrage atenția că cererea de materii prime agricole pentru bere este de două ori mai mare decât ceea ce livrează agricultorii români, ceea ce deschide oportunități reale pentru extinderea acestor culturi la nivel local.
„Producția de bere din România este strâns legată de agricultura locală, care reprezintă prima sursă de materii prime. Dezvoltarea unor culturi rentabile securizează nu doar sectorul, ci oferă oportunități pentru fermierii români, pentru procesatori, pentru tot lanțul valoric”, a declarat Constantin Bratu, director general al Asociației Berarii României.
Potrivit studiului ICEADR, în anul agricol 2024/2025, nicio cultură de orz de bere nu este profitabilă în România. Sprijinul actual de 219 euro/hectar nu acoperă costurile, iar ratele de rentabilitate sunt negative (între -25% și -21%). Prin aplicarea unui sprijin cuplat de 200 euro/hectar, rentabilitatea ar putea ajunge între 7,7% și 17,8%, în funcție de tipul de cultură.
„Ministerul Agriculturii dialoghează permanent cu fermierii, cu procesatorii de materii prime agricole și cu sectoarele care le folosesc în producție (...). Obiectivul nostru comun este ca producătorii de bere din România să poată achiziționa mai multă materie primă de proveniență locală și, în acest fel, să reducem importurile”, a declarat Violeta Mușat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Studiul menționează că plantațiile de hamei sunt eficiente, dar presupun costuri mari de înființare — peste 13.000 euro/hectar. Din acest motiv, suprafețele cultivate s-au redus drastic: de la 2.000 de hectare în 1994 la sub 300 în prezent. Se propune o schemă de sprijin „de minimis” pentru relansarea culturii.
„Creșterea suprafețelor cultivate cu orz de bere și hamei în România înseamnă cantități mai mari de materii prime procesate local (...). Adică valoare adăugată crescută pentru economia românească”, a subliniat Ionel Ciunt, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.
Lansat în cadrul unei dezbateri organizate marți, studiul ICEADR analizează starea actuală a culturilor de hamei și orz pentru bere, identifică provocările, dar și potențialul agricol și economic. Concluzia principală: sprijinul direcționat și predictibil ar putea reduce dependența de importuri și ar consolida industria berii din România prin materie primă locală.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.