A fost interesant de văzut cum Victor Ponta a început discursul domniei sale, cerându‑și într‑un fel scuze față de cel al cărui premier este – Traian Băsescu. A fost caraghios cum din starea națiunii României, cu accente pe prioritățile următorilor 4 ani, discursul s‑a transformat în „starea bugetului cetățeanului pentru 2013“. Cu alte cuvinte, nimic nou într‑o prezentare care ar fi fost cât de cât bună pentru un purtător de cuvânt al guvernului, dar mediocră pentru un premier care are la dispoziție tot și care pare să vrea să facă atât de puțin. Prima mea senzație atunci când l‑am ascultat pe domnul Ponta a fost a unui student aflat în plină prezentare a unei dizertații de master, încercând să spună cu propriile cuvinte ceea ce citise și inclusese în propria lucrare, anumite noțiuni. Noțiunile legate de PIB, deficit, datorie sunt certe. Explicațiile privind înțelegerea lor de către domnul Ponta au fost amuzante. Ce este mai relevant? Faptul că felia de datorie publică pentru fiecare român se va majora cu 150 de euro în 2013 sau ce va face guvernul cu aproape 50 mld. euro în 2013 și implicit cu cei 150 de euro împrumutați în numele fiecăruia dintre noi, pentru că, nu‑i așa, domnul Ponta consideră că știe mai bine ce să facă cu acești bani decât oricare dintre noi? Răspunsul este evident.
A fost amuzant cum domnul Ponta încerca să cosmetizeze succesul acordului cu FMI, spunând că ne‑am îndeplinit ținta de deficit bugetar – sub 3% din PIB în 2012. De ce? Pentru că două pagini mai încolo apărea un alt aspect: partea de deficit bugetar pe care guvernul României refuza să o recunoască drept exigibilă, și anume arieratele. În timp ce raportează succese de deficit bugetar, Guvernul este dator cu sume scadente cu încă 14 mld. euro (circa 10% din PIB). Sumele reprezintă cheltuieli de 2,2 mld. euro pe care autoritățile locale trebuie să le plătească diverșilor agenți economici, alte 2 mld. euro sume datorate în contul deciziilor instanțelor judecătorești – definitive, executorii și irevocabile, care au decis că statul român a reținut abuziv sume arbitrarie din salarii. Alte 800 mil. euro reprezintă arierate ale sectorului sanitar (statul român le datorează furnizorilor), și Ponta zice că mai are doar 7 mld. euro de returnat către cei abuzați de regimul comunist prin acte confiscatorii.
A fost trist să văd că, în loc să își îndrepte atenția spre crearea unui mecanism rapid de detectare, analizare și pedepsire a vinovaților pentru toate aceste chestiuni, domnul Ponta este înclinat să ne anunțe că vom „beneficia“ de taxe și impozite majorate. Cu alte cuvinte, prin această „politică“ încearcă să îi „cauționeze“ pe aceia care sunt vinovați de creșterea datoriei publice cu efecte zero pentru economie. Ce se întâmplă cu Blejnarii, cu Elenele Udrea, cu bagabonții ăia penali de la Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților? Domnul Ponta le‑a dat garanții destul de serioase că furtul lor va fi transferat la datoria publică, și prin urmare va fi plătit tot de români din taxe și impozite majorate.
A fost ciudat să observ din nou că domnul Ponta acționează după sloganul „dacă nu vă plac principiile mele, am și altele“. Cu numai o zi înainte de citirea „stării națiunii“, dânsul transmitea contribuabililor români faptul că, pentru a nu se mai îmbulzi cu sutele de mii în ambuteiaje pe Valea Prahovei, trebuie să plătim taxe noi, inclusiv din impozitul forfetar. Wow! Să fi uitat deja de banii europeni pentru autostrăzi? Sau domnul Ponta va fi înclinat să recruteze un nou Nelu Iordache, care să facă autostrăzi tot din bani bugetari și care au principiul că, pentru a face o autostradă bună, o companie trebuie neapărat să își cumpere înainte avion privat? O zi mai încolo, domnul Ponta ne explica un principiu pe care îl susțin de doi ani, și anume că toate lucrările de infrastructură care sunt eligibile din bani europeni nu vor primi finanțare bugetară. Până la urmă, domnul Ponta crede că, dacă va acoperi toate variantele posibile prin discurs, nu poate fi acuzat de minciună. Pentru că dânsul spune în același timp că albul este alb, dar și că albul este negru.
Ce mi‑a spus mie această stare a națiunii? Că, deși bugetul pentru 2013 este construit, ei nu pot evidenția nici un proiect major. Că domnul Ponta este la fel de înclinat spre forfetar ca și domnul Boc și spre neplata datoriilor către propriii cetățeni și către companii. Că seamănă în multe privințe cu domnul Boc, inclusiv prin servilitate (mai bine simulată) față de domnul Băsescu. Starea națiunii prezentată de domnul Ponta îmi arată că nimic nu se schimbă față de politicile din ultimii ani – aceeași apetență spre strângere cu țârâita și prin abuz al banilor din taxe și cheltuire discreționară. Sper să mă înșel. Dar nu cred.
