Metrorex anunţă, luni, că a recepţionat lucrările de dotare a tuturor celor 63 de staţii de metrou cu elemente de semnalistică şi panouri de informare Braille dedicate persoanelor cu deficienţe de vedere.
Potrivit companiei, în cadrul proiectului ”Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”, au fost instalate elemente din oţel inoxidabil în zona acceselor, pasajelor, vestibulelor, scărilor fixe şi a peroanelor, pentru a ghida persoanele cu deficienţe de vedere.
“Deplasarea persoanelor cu deficienţe de vedere în condiţii optime de siguranţă în spaţiile metroului, este, odată cu finalizarea acestei ultime etape a proiectului, un obiectiv îndeplinit. Ne bucurăm să asigurăm, astfel, o mobilitate totală a călătorilor cu nevoi speciale, care folosesc metroul”, a declarat Mariana Miclăuş, director general al Metrorex.
La recepţia lucrărilor au fost invitaţi reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, în calitate de beneficiari principali ai proiectului.





