„Statul vrea să le interzică copiilor jocurile video”! Semnalul de alarmă tras de Tudor Dăescu, organizatorul celui mai mare eveniment de gaming din România.
O lege care se dorește a fi despre protecția copiilor în mediul online deschide o controversă neașteptată, ce ar putea ajunge să limiteze și accesul minorilor la jocurile video. Tudor Dăescu, specialist în comunicare și unul dintre principalii promotori ai industriei de gaming din România (organizatorul Bucharest Gaming Week, eveniment ce se bucură anual de o participare colosală), atrage atenția că proiectul aflat în dezbatere la Senat nu s-ar opri, în interpretarea sa, la rețelele sociale. Propunerea legislativă privind protecția minorilor în utilizarea serviciilor de rețele sociale online este în prezent în lucru la comisiile permanente ale Senatului. Proiectul prevede, între altele, interzicerea accesului minorilor care nu au împlinit 15 ani la serviciile vizate de lege. „Sub pretextul protejării minorilor, statul vrea să le interzică copiilor jocurile video”, spune Tudor Dăescu pentru Money.ro, care atrage atenția asupra modului în care sunt definite și încadrate serviciile online în proiect.
Dăescu avertizează că, dacă prevederile vor fi aplicate și platformelor de jocuri online, copiii sub 15 ani ar putea pierde accesul la unele dintre cele mai populare jocuri ale generației lor. Lista este lungă, plină de titluri precum: Minecraft, Roblox, Super Mario Maker, Geometry Dash, Fortnite, Brawl Stars, Among Us, Clash Royale sau Stumble Guys. Argumentul său este că jocurile video nu înseamnă doar ore petrecute în fața unui ecran. La nivel mondial, Minecraft, de exemplu, este folosit în contexte educaționale pentru activități care țin de programare, arhitectură, chimie sau istorie. Roblox le permite copiilor să construiască propriile experiențe și să facă primii pași în programare. Alte jocuri pun accent pe logică, design, creativitate sau colaborare.
„Copiii nu se joacă doar pentru că vor să se joace. Pentru mulți dintre ei, jocurile sunt și locul în care se întâlnesc cu prietenii”, este argumentul organizatorului Bucharest Gaming Week și președinte al Esports Summit Bucharest, două evenimente consacrate la nivel continental.
„Nicio țară democratică nu le interzice copiilor jocurile video”
Dăescu susține că marile democrații nu au introdus o interdicție generală pentru jocurile video destinate minorilor. El invocă inclusiv cazul Coreei de Sud, unde o restricție privind jocurile online pe timpul nopții pentru minori a fost eliminată în 2021. De asemenea, amintește de o situație creată în Australia. Deși țara a introdus una dintre cele mai dure legislații privind accesul minorilor la rețelele sociale, jocurile video au fost excluse din această categorie. În opinia sa, diferența este colosală – o rețea socială și un joc video nu sunt același lucru, chiar dacă ambele funcționează online. Evident că intră în discuție și China, unde există restricții privind timpul petrecut de minori în jocurile online. Dar diferența este că acolo restricțiile sunt însoțite și de investiții în infrastructura sportivă.

Copiii români de la orașe au pierdut locurile de joacă. Acum riscă să piardă și jocul online
„În copilăria noastră aveam locul din spatele blocului. Acolo jucam fotbal seara, după teme. Fetele săreau coarda sau jucau elasticul. Acolo se legau și se desfăceau prietenii”, spune acesta despre aceste spații esențiale care au dispărut din formarea copiilor. Locurile de joacă dintre blocuri s-au micșorat, devenind parcări, iar maidanele pentru miuță au dispărut. Pentru o generație întreagă, jocurile video au devenit, între timp, unul dintre locurile în care copiii socializează. „România le-a luat spațiul acesta. Locul din spatele blocului a devenit parcare. Iar acum statul vrea să le fure și spațiul care le-a mai rămas”, afirmă Tudor, care conchide: „Aștept de la această comisie să ne spună unde va face tineretul sport”.
”Am și eu copii și îi vreau în siguranță. Dar nu vreau să crească niște sălbatici, rupți de lumea în care trăiesc prietenii lor”
„Mesajul acestei legi ar fi- părinții români sunt prea proști și nu sunt în stare să-și educe și să-și protejeze copiii, așa că statul preia rolul în locul lor”, afirmă el. În același timp, susține că părinții au deja la dispoziție instrumente precum controalele parentale existente pe console, telefoane și în jocuri, precum și sistemul PEGI, care oferă recomandări de vârstă pentru jocurile video.
Specialistul avertizează că protecția copiilor este necesară, dar consideră că soluția ar trebui să fie mai degrabă educația digitală și sprijinirea părinților decât interdicția generală. „Protecția minorilor contează enorm. Am și eu copii și îi vreau în siguranță. Dar nu vreau să crească niște sălbatici, rupți de lumea în care trăiesc prietenii lor”, spune organizatorul Bucharest Gaming Week.

România are 8,6 milioane de gameri și o piață de 449 de milioane de euro
Gamingul a devenit deja un fenomen de masă în România. Potrivit datelor prezentate în raportul Video Games Europe – European Key Facts 2025, piața românească de jocuri video a ajuns la 449 de milioane de euro în cheltuieli ale consumatorilor în 2025. România are aproximativ 8,6 milioane de jucători, adică 52% din populația cu vârste între 6 și 75 de ani. Cheltuiala medie rezultată este de aproximativ 52 de euro pe jucător pe an. Comparativ, Marea Britanie ajunge la circa 220 de euro per jucător, Germania la peste 172 de euro, Franța la aproximativ 121 de euro, iar Polonia la 75,5 euro.
Gamingul românesc înseamnă și sute de milioane de euro
România nu este doar o piață de consum pentru jocuri video, ci și o țară în care sunt dezvoltate jocuri pentru piața internațională. Potrivit raportului RGDA și Banca Transilvania, industria românească de game development a avut în 2024 o cifră de afaceri de 343,16 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 8% față de anul anterior. În România funcționau 206 studiouri și lucrau aproximativ 6.100 de profesioniști. Echipe din România au contribuit la proiecte cunoscute internațional, inclusiv Assassin's Creed Shadows, Dune: Awakening, EA SPORTS FC 26 și Monument Valley 3. La nivel mondial, industria este deja gigantică. Newzoo estimează că piața globală a jocurilor video a ajuns în 2025 la 201,6 miliarde de dolari, depășind pentru prima dată pragul de 200 de miliarde.
300.000 de participanți, în jurul Bucharest Gaming Week
Bucharest Gaming Week ajunge în 2026 la cea de-a zecea ediție. Evenimentul este programat pe 21 și 22 noiembrie, la Romexpo, unde sunt anunțate sute de experiențe și activări, creatori de conținut și zeci de branduri partenere. Organizatorii estimează pentru ecosistemul evenimentului o participare fizică și online de ordinul sutelor de mii de oameni.

Paradoxal, într-o țară ca România în care milioane de oameni se relaxează cu jocuri video, industria produce sute de milioane de euro, iar evenimentele de gaming adună comunități uriașe, parlamentarii discută o lege privind protecția minorilor care, în interpretarea criticilor săi, ar putea ajunge să atingă și platformele de jocuri online.
Deocamdată Legea L514/2026 este încă în procedură parlamentară.