Bucharest Gaming Week își sărbătorește cea de-a 10-a ediție cu un eveniment de amploare la Romexpo. Pe 21 și 22 noiembrie, Romexpo devine punctul de întâlnire al gamerilor, creatorilor de conținut și pasionaților de tehnologie.
Invitatul special este Christopher Judge, actorul care îl interpretează pe celebrul Kratos din seria „God of War”. Timp de două zile, Pavilionul B1 de la Romexpo va fi ocupat de jocuri, competiții, turnee esports, showmatch-uri, tehnologii noi și activări pregătite de cele mai importante branduri din industria gamingului.
Actorul american Christopher Judge vine la București
Cel mai așteptat nume anunțat până acum este Christopher Judge. Actorul american este cunoscut în întreaga lume pentru rolul lui Kratos, personajul central al seriei „God of War”. Judge a interpretat personajul în „God of War” din 2018 și în „God of War Ragnarök”, lansat în 2022. Pentru interpretarea lui Kratos din „Ragnarök”, Christopher Judge a câștigat premiul Best Performance la The Game Awards 2022. La Bucharest Gaming Week, fanii seriei vor avea ocazia să-l întâlnească în piele și oase pe actorul din spatele uneia dintre cele mai cunoscute voci din istoria jocurilor video. Pe lista invitaților se află deja iSilent și Jimmy Hex, doi dintre creatorii de conținut cunoscuți în comunitatea de gaming din România. Organizatorii pregătesc și alte surprize, urmând ca noi creatori de conținut și invitați să fie anunțați în perioada următoare. Pentru vizitatori, întâlnirea cu streamerii preferați va fi una dintre principalele atracții ale evenimentului.
10 ediții de Bucharest Gaming Week
De la prima ediție, organizată în 2018, Bucharest Gaming Week a crescut de la an la an și a devenit unul dintre cele mai importante evenimente dedicate gamingului din România.
Zeci de mii de oameni au participat de-a lungul timpului, iar sute de creatori de conținut și branduri au fost implicați în eveniment. Competițiile, concursurile și activările pregătite pentru public au pus în joc, la edițiile precedente, premii de ordinul zecilor de mii de euro.
Una dintre activitățile care au devenit deja tradiție este Treasure Hunt. În edițiile precedente, peste 11.000 de participanți au intrat în joc pentru a descoperi zonele evenimentului și pentru a rezolva provocările pregătite de organizatori. În ultimii doi ani, premiile oferite în cadrul Treasure Hunt au depășit 60.000 de euro.În 2026, sunt pregătite peste 300 de premii, cu o valoare totală de peste 25.000 de euro.
Turnee și competiții cu înscriere gratuită
Pentru cei care preferă competiția, Bucharest Gaming Week va avea turnee esports, competiții live, challenge-uri și concursuri. Unele dintre acestea vor avea înscriere gratuită, astfel încât participanții să poată intra în competiție indiferent de nivelul lor de experiență.
Evenimentul se adresează atât gamerilor pasionați de competiție, cât și celor care se joacă ocazional și vor să încerce ceva nou. Creatorii de conținut vor avea un rol important și în această ediție. Publicul va putea participa la sesiuni de meet & greet, va putea urmări showmatch-uri și va avea ocazia să intre în competiții sau activități organizate împreună cu streamerii. Pentru cei care urmăresc zilnic gamingul pe YouTube, Twitch sau alte platforme, evenimentul oferă astfel șansa de a-și întâlni direct creatorii preferați.
Vizitatorii vor putea testa jocuri lansate în 2026, dar și titluri care urmează să apară pe piață.
În plus, vor putea încerca echipamente și tehnologii dedicate gamingului, de la monitoare și accesorii până la alte produse destinate pasionaților de jocuri video. Brandurile partenere pregătesc sute de activări și experiențe interactive.

Gamingul mondial a trecut de 200 de miliarde de dolari. Industria românească de game development a avut o cifră de afaceri de 343,16 milioane de euro
În spatele distracției se află una dintre cele mai mari industrii globale de entertainment și tehnologie. Piața mondială a jocurilor video a generat 201,6 miliarde de dolari în 2025, depășind pentru prima dată pragul de 200 de miliarde. Pentru 2026, compania estimează că piața va ajunge la 213,9 miliarde de dolari. Și România are un sector important de dezvoltare a jocurilor video. Potrivit RGDA, industria românească de game development a avut în 2024 o cifră de afaceri de 343,16 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 8% față de anul precedent. În România activau 206 studiouri, iar industria număra aproximativ 6.100 de profesioniști.
Mai mult, România nu este doar o țară în care jocurile sunt consumate, ci și un loc în care acestea sunt dezvoltate pentru piața internațională. Studiouri și echipe locale au contribuit la proiecte cunoscute precum „Assassin’s Creed Shadows”, „Dune: Awakening”, „EA SPORTS FC 26” și „Monument Valley 3”.
