”Revenirea la birou şi definirea modului de lucru din viitor a schimbat percepţiile angajaţilor despre biroul lor. Românii îşi doresc birouri unde să aibă opţiuni de socializare şi interacţiune atât la job, cât şi în timpul liber, o tendinţă tot mai vizibilă şi la nivel global. Astfel, pentru 77% dintre angajaţii români, biroul ideal trebuie să se afle într-o zonă înconjurată de spaţii verzi, care să le ofere facilităţi pentru timpul liber”, arată un sondaj iniţiat în 2022 de Genesis Property în rândul a 1.180 de angajaţi din toată ţara.
Pentru aproape 63% dintre angajaţi, un parc sau o zonă verde unde pot lua o pauză este principalul beneficiu pe care şi-ar dori să-l aibă în apropierea biroului, în timp ce alţi 51% plasează pe primul loc accesul la zone dedicate prânzului şi întâlnirilor informale cu colegii. În acelaşi timp, 38% vor spaţii versatile unde să poată interacţiona şi socializa atât în timpul orelor de lucru, cât şi în timpul liber. În prezent, doar 4 angajaţi din 10 au un spaţiu verde în apropierea biroului şi 3 angajaţi din 10 au acces la zone unde pot interacţiona şi socializa.
„Stilul de lucru şi de viaţă al oamenilor s-a schimbat în ultimii doi ani şi a creat noi aşteptări privind modul în care îşi desfăşoară activitatea. Acum, angajaţii vor mai multă flexibilitate şi echilibru între viaţa personală şi cea profesională şi pun mai mult preţ ca oricând pe timpul lor liber. Un hub multifuncţional, cu spaţii de birouri şi facilităţi conexe, devine astfel punctul de legătură între cele două dimensiuni, integrând toate activităţile care contează”, spune Maria Tudorică, comercial real estate manager în cadrul Genesis Property.
Facilităţile pentru timpul liber din apropierea biroului au o contribuţie importantă la echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională pentru peste 61% dintre respondenţii la sondajul Genesis Property. Totodată, 48% consideră că ar economisi foarte mult timp dacă acestea s-ar afla lângă biroul unde lucrează, iar peste o treime cred că astfel ar putea face mai multă mişcare şi ar avea contextul să interacţioneze mai mult cu colegii şi prietenii.


