Suspendarea de la tranzacționare. Autoritatea de Supraveghere Financiară a folicitat joi, 10 octombrie, suspendarea de la tranzacționare, începând de astăzi, a acțiunilor PERSEUS FINTECH S.A., până la data la care este asigurată informarea corespunzătoare a investitorilor de către societate.
Suspendarea de la tranzacționare a unei companii listate la BVB
Iată comunicatul ASF:
Bucureşti, 10 octombrie 2024 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) urmărește, în mod continuu și riguros, respectarea de către emitenți a obligațiilor impuse de legislația specifică pieței de capital cu privire la informarea corespunzătoare a investitorilor/ acționarilor, prin utilizarea canalelor de distribuire consacrate (site-ul operatorului de piață, site-ul ASF, pagina proprie de internet), aceasta reprezentând o condiție sine qua non pentru calitatea de emitent. În cazul abaterii de la această regulă, ASF va aplica întotdeauna cu fermitate măsurile care se impun.
Funcționarea unei piețe ordonate se poate realiza doar dacă investitorii (actuali și potențiali) sunt corect informați cu privire la situația emitentului, cu respectarea cerințelor impuse de legislația europeană și națională și de regulile de funcționare ale locului de tranzacționare în cadrul căruia se tranzacționează acțiunile respective.




