Poreclit cu tandreţe de participanţi un fel de “Woodstock religios”, sătucul din centrul Franţei adună în fiecare vară pe colina sa zeci de mii de tineri din bisericile creştine istorice. Fără predici bombastice sau moralizatoare, călugării de la Taizé, ei înşişi provenind din diferite ţări, confesiuni sau tradiţii, reuşesc acolo unde de multe ori şcoala şi societatea eşuează: să-i responsabilizeze pe adolescenţii teribilişti şi să-i deschidă spre dialogul intercultural. Timp de o săptămână, tineri din întreaga lume muncesc, discută, învaţă şi se roagă împreună în spiritul unei toleranţe pe care arareori o regăseşti în lumea reală.
Spaţiu al dialogului, unic în lume, mănăstirea de la Taizé are o istorie cu totul aparte.
Întemeietorul ei este fratele Roger Schutz, figură iconică a secolului al XX-lea, apropiat al Maicii Tereza, alături de care a vizitat leproşi, a colindat ţările din Africa şi Orientul Mijlociu transformate în câmpuri de luptă şi în locuri ale foametei şi disperării. Totul a început în anul 1940, când, la vârsta de 25 de ani, Roger a părăsit Elveţia, ţara sa natală, pentru a se stabili în Franţa. Când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, el s-a angajat împreună cu câţiva prieteni într-o acţiune pe cât de umanitară, pe atât de periculoasă: salvarea celor care încercau să fugă din zona franceză ocupată de nemţi. Tânărul Roger a cumpărat o casă de mult abandonată în micul sat Taizé şi, alături de sora sa Geneviève, a început să primească refugiaţi, în cea mai mare parte evrei. În toamna anului 1942, un ofiţer francez i-a avertizat că activităţile lor fuseseră descoperite şi că trebuiau să părăsească fără întârziere Franţa. Până la sfârşitul războiului, Roger a trăit la Geneva. Citeste integral articolul pe Cotidianul.ro.
Spaţiu al dialogului, unic în lume, mănăstirea de la Taizé are o istorie cu totul aparte.
Întemeietorul ei este fratele Roger Schutz, figură iconică a secolului al XX-lea, apropiat al Maicii Tereza, alături de care a vizitat leproşi, a colindat ţările din Africa şi Orientul Mijlociu transformate în câmpuri de luptă şi în locuri ale foametei şi disperării. Totul a început în anul 1940, când, la vârsta de 25 de ani, Roger a părăsit Elveţia, ţara sa natală, pentru a se stabili în Franţa. Când a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, el s-a angajat împreună cu câţiva prieteni într-o acţiune pe cât de umanitară, pe atât de periculoasă: salvarea celor care încercau să fugă din zona franceză ocupată de nemţi. Tânărul Roger a cumpărat o casă de mult abandonată în micul sat Taizé şi, alături de sora sa Geneviève, a început să primească refugiaţi, în cea mai mare parte evrei. În toamna anului 1942, un ofiţer francez i-a avertizat că activităţile lor fuseseră descoperite şi că trebuiau să părăsească fără întârziere Franţa. Până la sfârşitul războiului, Roger a trăit la Geneva. Citeste integral articolul pe Cotidianul.ro.
