Tăriceanu: Contribuția firmelor străine este mică. Nu putem fi duși de nas
Publicat la 27.03.2017, 02:55:51
„În acest moment, ponderea companiilor străine în economia românească, în funcţie de mărimea cifrei de afaceri, e aproape la egalitate cu firmele româneşti. Când ne uităm însă la contribuţia lor, provenită din impozitul pe profit, o să vedem că este de trei ori mai mică decât a companiilor româneşti. În foarte multe locuri se pune această problema a găsirii unei soluţii care să facă să profite şi ţara în care se desfășoară activităţile economice”, a explicat șeful Senatului.
„Guvernele succesive ale României au acordat ajutoare importante, subvenţii, firmelor care activează în România. Și guvernul meu, şi cele care au succedat. Adică tratamentul oferit de noi companiilor străine a fost unul în care am văzut mai degrabă (...) un win win game. Vrem să vedem şi din partea lor acelaşi comportament”, a arătat Călin Popescu Tăriceanu.
„Nu e un atac la adresa lor, dar nici nu putem să fim consideraţi că nu vedem şi putem fi duşi de nas”, a punctat fostul premier.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
