Taxă de 100 de Euro pentru zboruri. Europenii care călătoresc frecvent ar putea fi nevoiți să plătească mai mult pentru fiecare zbor.
O nouă propunere privind introducerea unei taxe progresive pentru călătorii frecvenți cu avionul inflamează populația la nivel european. Conform unui raport realizat de New Economics Foundation și citat de The Guardian, europenii care efectuează mai mult de un zbor dus-întors pe an ar putea plăti o taxă suplimentară de 100 de euro pentru fiecare călătorie. Această măsură este gândită să descurajeze zborurile excesive și să contribuie la reducerea emisiilor de carbon produse de sectorul aviației.
Taxă de 100 de Euro pentru zboruri. A doilea zbor pe an va costa dublu
Potrivit analizei, taxa se va aplica de la al doilea zbor efectuat într-un an, iar costul va crește cu fiecare călătorie adițională. De exemplu, al treilea zbor va costa încă 200 de euro, iar al patrulea, 300 de euro. De asemenea, călătoriile pe distanțe lungi sau zborurile la clasa business și întâi vor fi taxate suplimentar, având în vedere impactul semnificativ asupra mediului al acestora.
Impactul asupra emisiilor și economiei
Conform estimărilor, introducerea acestei taxe ar putea reduce emisiile de dioxid de carbon din aviație cu 21%, în special datorită faptului că doar o mică parte din populație – cei 5% care zboară frecvent – ar opta pentru mai puține zboruri. În același timp, veniturile generate ar putea aduce o contribuție semnificativă la bugetele europene. Se estimează că taxele din aviație ar putea aduce un plus de 64 de miliarde de euro, ceea ce ar reprezenta o creștere de șase ori a veniturilor din acest sector. Acești bani ar putea fi utilizați pentru finanțarea unor proiecte de mediu, inclusiv în transportul public și energie regenerabilă.






