money.ro
Actualitatemoney.ro

Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu: “Piata spot va fi un segment al Bursei din Varsovia “

Publicat la 24.10.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu: “Piata spot va fi un segment al Bursei din Varsovia “

 Bursa a finalizat majorarea de capital, operatiune prin care ati atras si actionariat strain. Ce mai pregatiti?

Bursa din Sibiu are un program pentru cresterea lichiditatii pe derivate si un altul pentru implementarea pietei spot. Ne asteptam astfel ca, la anul, piata sibiana, atat pe segmentul la termen, cat si pe cel la vedere, sa fie mai interesanta, mai agitata, tranzactiile sa se inmulteasca.

 Ati amintit de piata la vedere (spot). In ce stadiu sunteti cu lansarea acesteia?

Deja am inceput o corespondenta cu Bursa din Varsovia. In prezent, facem toate demersurile pentru autorizare. Noi avem regulamentul depus la Comisia Nationa

la a Valorilor Mobiliare (CNVM), dar mai trebuie sa depunem si contractul pentru platforma, ceea ce mai lipseste de fapt pentru autorizarea pietei spot. Piata spot va fi un segment al Bursei de Valori din Varsovia. Ea va fi dezvoltata cu emitenti romani pe platforma poloneza, care va avea doua segmente: Varsovia si Sibiu.

Intermediarii vor fi comuni. Astfel, brokerii care tranzactioneaza la BMFMS vor avea acces la segmentul lor, iar intermediarii polonezi vor putea tranzactiona actiuni romanesti, in mod automat. Partea functionala, de transparenta, relatii cu emitenti, depozitar, CNVM va fi in Bucuresti, iar partea tehnica, de servere, va fi in Sibiu. Partea de decontare-compensare intentionam sa o facem cu Depozitarul Bursei din Varsovia. Trebuie sa schimbam bugetul, ne trebuie noi servere. Platforma poloneza este mult mai performanta decat ce exista in prezent in Romania.

 De unde emitenti pentru piata spot, avand in vedere ca, pe Bursa de Valori Bucuresi (BVB), anul acesta nu am avut parte de nicio listare?

Noi avem posibilitati si avem deja zece solicitari de emitenti pentru piata spot, insa nu vreau sa dau nici un nume. Polonezii, primul lucru pe care l-au intrebat a fost: care este argumentul dumneavoastra ca veti avea succes? Si le-am raspuns: lichiditatea de la BVB. Nu acesta este potentialul Romaniei. Presedintele bursei poloneze mi-a spus ca el vrea o colaborare trainica precum Carpatii.

 Veti avea si companii care in prezent sunt listate la BVB?

Evident ca o companie poate fi listata si acolo, si la noi. Unii doresc chiar sa se mute la BMFMS.

 Pe ce lichiditate mizati?

Intr-un an, speram sa ajungem la 10-15 milioane de euro pe zi. Astfel, impreuna cu Bucurestiul vom avea 20-30% din cat are Bursa din Budapesta si nu ne apropiem nici la 10% din cat se tranzactioneaza zilnic in Polonia. Ne-ar bucura sa ajungem la nivelul ungurilor, amandoua bursele. Daca facem cat Budapesta, 100 milioane de euro pe zi, 50 noi si alte 50 BVB-ul, inseamna ca am facut un pas inainte.

 Ce capitalizare va avea Bursa, in prima faza?

Este greu de estimat, insa va spun ca sunt societati care au o capitalizare de un miliard de euro. Vom avea si societati mari, nu mergem numai pe companii mici. Un emitent poate merge pe ambele piete: si la Varsovia, si la Sibiu.

 Care va fi politica pe care o adoptati in privinta comisioanelor?

Noi nu vom veni cu un comision zero, cum au facut cei de la BVB cand au lansat derivatele. Din discutiile cu polonezii, comisioanele de tranzactionare vor fi cam la jumatate din cele practicate de Bursa din Bucuresti (n.red. - BVB percepe un comision de 0,14% din valoarea vanzarilor si altul de 0,06% din valoarea cumpararilor).

 Care vor fi conditiile pe care le veti impune pentru listarea unei companii?

Companiile care vor sa se listeze pe piata spot a BMFMS vor trebui sa indeplineasca cerintele impuse de Bursa din Varsovia.

Free-float-ul va trebui sa fie de aproximativ 10% din capitalul social, iar capitalurile proprii, undeva la un milion de euro. Vrem sa mergem pe conditii cat mai lejere, insa trebuie sa respectam cerintele impuse de polonezi.

 Veti face derivate si pe actiunile care vor fi listate pe piata spot a BMFMS?

Pe cele mai lichide, cu siguranta vom face. Dupa cum ati vazut, am introdus derivate si pe cei mai lichizi emitenti de pe Rasdaq, si pe inca trei din piata principala a BVB. Am introdus derivate si pe aur... Deci, putem spune ca am reusit sa punem la dispozitia investitorilor nostri noi produse.

Noi avem dezavantajul ca nu luam comision la valoarea tranzactiilor, care este dubla fata de anul tre

cut. Noi percepem un comision fix. Daca am fi luat 0,15%, am fi avut si noi incasari mai mari, avand in vedere ca au crescut volumele. De exemplu, BVB a facut profit din cresterea valorii, nu a volumului.

 Ce profit estimati ca veti obtine anul acesta?

Pana in prezent, avem impreuna cu Casa Romana de Compensare 3,4 milioane de lei. Asta inseamna circa un milion de euro, iar pana la sfarsitul anului, cred ca vom face profit de 1,5 milioane de euro. Daca e sa calculam profitul per angajat, avem un randament foarte bun.

 Revenind la piata spot. Listarea unei companii pe mai multe piete ofera investitorilor posibilitatea de a face arbitraj. Ce veti face in privinta orarului de tranzactionare?

Hai sa luam, de exemplu, orarul de tranzactionare al derivatelor. Ne-au cerut sa inchidem si noi la 14.15, insa nu am acceptat. In schimb, ne gandim foarte serios sa il prelungim. Pe derivate, sunt tari care tranzactioneaza non-stop. La Viena sunt, parca, noua ore de tranzactionare. Ce poti face in patru ore? Nu ne deranjeaza daca ei vor sa lucreze numai o ora, insa mi s-ar parea inoportun ca CNVM sa ne oblige pe noi, societate privata, cat sa muncim, lucru care nu se intampla nicaieri in lume. Noi dorim sa facem lichiditate.

 Bursa ofera si contracte care au drept suport valutele. De ce nu se face lichiditate pe aceste produse?

Noi suntem in concurenta, pe aceste produse, cu bancile care ofera posibilitatea de a face hedging pe forward. Cu toate acestea, in ultima perioada, volumele au crescut. Importatorii si exportatorii au inceput sa faca hedging. Au fost volume chiar si de 250 de contracte pe zi. Ar trebui sa facem mai mult marketing. Noi avem cursuri de initiere, dar probabil ca trebuie sa ne promovam mai mult, sa stam mai mult de vorba cu societatile de import-export, sa le explicam mai bine avantajele, pentru ca succesul, ungurii, astfel l-au obtinut. Daca va uitati in trecut, la anumite scadente, cotatia de la Sibiu s-a potrivit cu cursul stabilit de Banca Nationala.

 Vorbeati la inceput despre un program de crestere a lichiditatii pe piata derivatelor. Ce aveti in vedere?

Programul are trei directii: introducerea market-makerilor (formatorilor de piata - n.red.), a custozilor si schimbarea politicii de comisioane. Regulamentul privind infiintarea custozilor pentru investitorii institutionali din piata derivatelor este deja trimis la CNVM si asteptam sa fie aprobat.

Din mai, am trimis la CNVM si regulamentul privind market-makerii, pe care insa ni l-au retransmis si l-am completat. L-am discutat in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) si sper ca acum e gata si ii putem da drumul cat de curand. Am mai aprobat in AGA sa modificam scadenta si aceasta sa fie a treia vineri din ultima luna a trimestrului, la fel ca la toate bursele din lume, si nu in ultima zi lucratoare a trimestrului. Iar in situatia in care a treia vineri este o zi libera, scadenta va fi in ziua anterioara. Acestea sunt obiective pentru cresterea lichiditatii pe derivate.

Cine vor fi market-makeri la Sibiu?

Broker Cluj, Banca Carpatica, BCR vor fi atat pe derivatele care au drept suport valute, cat si pe cele pe actiuni. Dorim sa crestem lichiditatea pietei la termen. Mai suntem in discutii si cu altii, insa momentan nu vreau sa le fac publice numele.

E loc de doua burse pe piata romaneasca?

Eu vin si va intreb: nemtii au sapte? Eu cred ca in Europa, in cele din urma, va fi o singura bursa si, care va ajunge mai repede acolo, va avea succes. Noi avem un atu in fata BVB - acela ca deja avem in actionariatul nostru o bursa straina. In plus, ne gandim si la o cotare a Bursei, anul viitor. Listarea ar putea avea loc fie la Sibiu, fie la Varsovia. Bursa de la Sibiu nu e de vanzare, e de dezvoltare. Cred ca, peste o jumatate de an, o actiune la Sibiu va valora cat cinci la Bucuresti, pentru ca va avea un alt nume. Decizia trebuie luata de Adunarea Generala a Actionarilor. Deci, acum nu pot spune mai multe pe acest subiect.

BMFMS

Curriculum Vitae

“Luam in considerare si o cotare a Bursei, anul viitor. Listarea ar putea avea loc fie la Sibiu, fie la Varsovia Teodor Ancuta presedintele Bursei din Sibiu

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite