Vești bune pentru români, se dau tichete sociale în valoare de 500, respectiv 250 de lei.
Guvernul a decis să continue și în acest an acordarea tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde, destinate persoanelor defavorizate. Valoarea totală a sprijinului este de 250 lei până la finalul anului 2025, distribuită în două tranșe de câte 125 lei.
Măsura a fost adoptată printr-o Ordonanță de urgență care vizează gestionarea fondurilor europene nerambursabile și face parte din programul „Sprijin pentru România”.
Cine beneficiază de tichetele sociale de 250 lei
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, aproximativ 1,6 milioane de persoane vor primi acest ajutor în 2025, iar efortul bugetar total depășește 372 milioane de lei.
De aceste tichete vor beneficia următoarele categorii de persoane:
- Pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care primesc indemnizația socială;
- Copiii și adulții cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri de maximum 2.000 lei/lună;
- Familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune – 313 lei/lună/membru de familie sau 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de peste 65 de ani.
Banii provin din fonduri europene nerambursabile și bugetul de stat, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS).
Tichete sociale de 500 lei pentru elevii defavorizați
În plus, Guvernul a majorat bugetul destinat elevilor din familii cu venituri reduse, pentru anul școlar 2024–2025.
Astfel, peste 674.000 de elevi din învățământul preuniversitar de stat (preșcolar, primar și gimnazial) vor primi un sprijin anual de 500 lei/elev, sub formă de tichete sociale.
Aceste sume pot fi folosite pentru rechizite, haine și alte materiale educaționale, iar finanțarea provine din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială – Prioritatea 10: Incluziune socială.
Când se acordă tichetele sociale în 2025
Tichetele sociale pentru persoanele defavorizate se vor acorda în două tranșe, a câte 125 lei, până la sfârșitul anului 2025.
Distribuirea lor se face automat, pe cardurile existente, fără cereri suplimentare din partea beneficiarilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.