Producătorii gaze Black Sea Oil & Gas, Gas Plus Dacia și Petro Ventures Resources au primit cele mai mari amenzi din partea ANRE în 2022, 3,4 milioane de lei fiecare. Distribuţie Energie Electrică România, parte a grupului Electrica, a fost sancționată cu 2,745 milioane de lei, E-Distribuție Dobrogea (Enel), cu 2,05 milioane de lei, E-Distribuție Muntenia (Enel), cu 1,86 milioane de lei, și E-Distribuție Banat (Enel), cu 1,65 milioane de lei.
Pe parcursul anului 2022, în urma acțiunilor de control efectuate, ANRE aplicat un număr de 2.776 de sancțiuni contravenționale operatorilor economici din sectorul energiei, în valoare totală de 37.193.684 lei.
ANRE a primit anul trecut un număr de 39.001 reclamații formulate de persoane fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor prestate de operatorii economici din sectoarele energiei electrice și gazelor naturale dintre care 25.974 de reclamații au fost înregistrate în sectorul energiei electrice, iar în sectorul gazelor naturale 13027.
Tendința de adresare a reclamațiilor se menține în creștere față de anii anteriori, prin comparație cu anul 2021, în anul 2022, fiind înregistrată o creștere a numărului de reclamații de 64%, generată de problemele întâmpinate de consumatori în piața concurențială de energie electrică și de gaze naturale, cel mai adesea fiind semnalate aspecte legate de emiterea și facturarea propriu-zisă a energiei electrice și gazelor naturale cu aplicarea schemelor de compensare și a plafonărilor de către furnizori, de contractarea energiei electrice și gazelor naturale, de problemele apărute la racordarea la sistemele/rețelele de gaze naturale/energie electrică a utilizatorilor, inclusiv a prosumatorilor, dar și aspecte legate de instalarea grupurilor de măsurare, precum și de citirea indexului afișat de acestea.
Top 5 Furnizori de energie electrică reclamați
Nr.crt.
Furnizor reclamat
Număr probleme
1
ENEL ENERGIE MUNTENIA
5769
2
ELECTRICA FURNIZARE
4160
3
SPEEH HIDROELECTRICA
3998
4
ENEL ENERGIE
3555
5
E.ON ENERGIE ROMÂNIA
1224
Top 5 Furnizori de gaze naturale reclamați
Nr.crt.
Furnizor
Număr probleme
1
ENGIE ROMANIA
4414
2
E.ON ENERGIE ROMANIA
3296
3
ENEL ENERGIE
713
4
ENEL ENERGIE MUNTENIA
706
5
ELECTRICA FURNIZARE
447
Top 5 Distribuitori de energie electrică reclamați
Nr.crt.
Distribuitor reclamat
Număr probleme
1
E-DISTRIBUTIE MUNTENIA
3090
2
DISTRIBUTIE ENERGIE ELECTRICA ROMANIA
2325
3
E-DISTRIBUTIE BANAT
911
4
E-DISTRIBUTIE DOBROGEA
616
5
DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA
506
Top 5 Distribuitori de gaze naturale reclamați
Nr.crt.
Distribuitor
Număr probleme
1
DISTRIGAZ SUD RETELE
1137
2
DELGAZ GRID
274
3
PREMIER ENERGY (FOSTA PETROMDISTRIBGAZE)
172
4
MEGACONSTRUCT
52
5
GAZ VEST
29
În domeniul energiei electrice, ANRE a aplicat un număr de 2.371 sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.723.684 lei, principalele fapte contravenționale săvârșite fiind:
Nerespectarea obligației de citire a indexului aparatului de măsură a energiei electrice al clientului casnic, la un interval de maxim 3 luni, în vederea emiterii facturii de regularizare;
Nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la rețeaua de distribuție a energiei electrice;
Nerespectarea obligației de a transmite furnizorilor indexul echipamentului de măsurare, în vederea regularizării obligațiilor de plată, ca urmare a schimbării efective a furnizorului de energie electrică;
Nerespectarea prevederilor legale privind racordarea clienților la rețeaua de distribuție a energiei electrice;
Nerespectarea prevederilor legale privind calitatea tehnică a energiei electrice din standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice;
Integrarea, cu mari întârzieri, în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) a contoarelor inteligente instalate la locurile de consum și neasigurarea disponibilității continue a datelor de măsurare a energiei electrice;
Nerespectarea obligației de transmitere, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de energie electrică și plata compensațiilor aferente în cazul depășirii termenului;
Nerespectarea obligației de a returna clientului final sumele datorate, în termen de 5 zile de la data emiterii facturii cu decontul final de lichidare, în situația în care se înregistrează un sold negativ;
Nerespectarea conținutului facturii de energie electrică;
Nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice;
Nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de energie electrică;
Nerespectarea prevederilor legale privind perioada de facturare a energiei electrice;
Nerespectarea obligației de a emite facturi aferente consumului de energie electrică conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.
În domeniul gazelor naturale, ANRE a aplicat un număr de 405 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.470.000 lei, principalele fapte contravenționale săvârșite fiind:
Nerespectarea prevederilor legale privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale;
Nerespectarea obligației de emitere a avizului tehnic de racordare în termen de 30 de zile de la primirea unei cereri de racordare corecte şi complete;
Nerespectarea obligației de gestionare, actualizare şi asigurare a trasabilității documentelor/documentațiilor aferente obiectivelor sistemului de distribuție, inclusiv cu modificările, înlocuirile, reparațiile şi intervențiile efectuate;
Nerespectarea obligației de transmitere, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de gaze naturale și plata compensațiilor aferente în cazul depășirii termenului;
Nerespectarea obligației de a emite factura cu decontul final de lichidare şi de a o transmite clientului final în termen de maximum 42 de zile de la data schimbării efective a furnizorului;
Nerespectarea obligației de a emite facturi aferente consumului de gaze naturale conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.
ENERGIE ELECTRICĂ
Top furnizori sancționați
NR
Nume furnizor
Valoare sancțiuni (lei)
1
ELECTRICA FURNIZARE
760.000
2
ENEL ENERGIE MUNTENIA
500.000
3
E.ON ENERGIE ROMÂNIA
475.000
4
ENEL ENERGIE
470.000
5
HIDROELECTRICA
365.000
6
CEZ VÂNZARE
90.000
Top operatori de distribuție sancționați
NR
Nume operator
Valoare sancțiuni (lei)
1
DEER
2.745.000
2
E-DISTRIBUȚIE DOBROGEA
2.050.000
3
E-DISTRIBUȚIE MUNTENIA
1.860.000
4
E-DISTRIBUȚIE BANAT
1.650.000
5
DISTRIBUȚIE ENERGIE OLTENIA
1.200.000
6
DELGAZ GRID
890.000
GAZE NATURALE
Top furnizori sancționați
NR
Nume furnizor
Valoare sancțiuni (lei)
1
CEZ VÂNZARE
500.000
2
E.ON ENERGIE ROMÂNIA
450.000
3
ENGIE ROMÂNIA
400.000
4
ENEL ENERGIE
370.000
5
ELECTRICA FURNIZARE
350.000
6
ENEL ENERGIE MUNTENIA
320.000
Top operatori de distribuție sancționați
NR
Nume operator
Valoare sancțiuni (lei)
1
DISTRIGAZ SUD REȚELE
460.000
2
DELGAZ GRID
180.000
3
EURO SEVEN INDUSTRY
140.000
4
PREMIER ENERGY
50.000
Producători gaze naturale sancționați
NR
Nume operator
Valoare sancțiuni (lei)
1
BLACK SEA OIL&GAS
3.400.000
2
GAS PLUS DACIA
3.400.000
3
PETRO VENTURES RESOURCES
3.400.000
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.