Băsescu a spus la lansarea candidaţilor PMP Suceava pentru alegerile parlamentare, că cea mai mare îngrijorare a oamenilor politici trebuie să fie problema natalităţii.
„Suntem o ţară care nu are potenţial de creştere pentru că nu are cu cine şi va fi în faţa a două alternative: să rămânem plafonaţi din punct de vedere al creşterii economice sau să importăm asiatici, musulmani de prin Orientul Mijlocul sau de pe unde vom apuca. Numai că noi am văzut experienţa statelor care au făcut acest lucru. Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia sunt ţări în care este afectată însăşi fibra creştină a popoarelor. Ori pentru noi devine extrem de important să găsim soluţii ca familiile să aibă copii”, a spus Traian Băsescu.


