Disputa dintre cele două țări a început pe fondul descoperirii unor potențiale zăcăminte de gaz în Mediterana de Est, acolo unde ambele părți clamează suveranitate asupra apelor. În urma disputei, cei doi aliați NATO au ajuns chiar să efectueze exerciții militare, iar retorica, mai ales a președintelui turc, a devenit din ce în ce mai agresivă.
După mai multe episoade de conflict în care Turcia a trimis vase de explorare acompaniate de nave de război, iar Grecia a anunțat o creștere a efectivelor sale militare, ambele părți au decis, marți că sunt pregătite să înceapă negocierile după o vindeoconferință între Recep Erdogan, Angela Merkel și Charles Michel.





