Turul ciclist al Romaniei costa 350.000 de lei
Publicat la 29.05.2007, 13:29:15
Ediţia a 44-a a turului ciclist al României, care va începe pe 23 iunie şi se va încheia pe 1 iulie, va costa 350.000 de lei, potrivit organizatorilor.
"Vedem cu toţii ce impact social are Turul Franţei. Avem nevoie de organizare în Turul ciclist al României şi de vedete. Nu poţi face o asemenea competiţie fără niciun nume sonor. Ştiu că ciclismul mondial trece prin momente grele, legate de dopaj, dar sper ca acestea să nu apară şi la noi", a declarat marţi, preşedintele ANS, Octavian Belu, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul celei de-a 44-a ediţii a Turului României.
Preşedintele executiv al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Ioan Badea, i-a oferit lui Octavian Belu o cupă şi tricoul galben al competiţiei, cel pe care îl îmbracă liderul. Acelaşi cadou l-a primit şi reprezentantul BRD, sponsorul oficial al Turului, Adela Jansen. BRD a oferit Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon un cec în valoare de 90.000 de lei.
La competiţie şi-au anunţat prezenţa cluburi din următoarele ţări: Ucraina, Olanda, Grecia, Germania, Bulgaria, Republica Moldova, Turcia şi Austria. Din România vor participa echipa naţională de juniori şi cluburile Dinamo Secrom, Conpet Ploieşti, Intersport Miercurea Ciuc, Olimpia Delma şi Olimpic Câmpu Lung.
Traseul Turului României este următorul: Curtea de Argeş-Piteşti-Târgu Jiu-Deva-Alba Iulia-Sibiu-Bâlea Lac-Mediaş-Izvorul Mureşului-Topliţa-Piatra Neamţ-Botoşani.
Câştigătorii Turului ciclist al României vor lua următoarele premii:
Tricoul galben (liderul turului)-90.000 de lei
Tricoul roşu (cel mai bun sprinter)-60.000 de lei
Tricoul verde (cel mai bun căţărător)-30.000 de lei
Tricoul alb (combativitate)-30.000 de lei
Tricoul albastru (cel mai bun român)-30.000 de lei
Turul ciclist al României nu a mai fost câştigat de nouă ani de un român. Favoriţii ediţiei a 44-a sunt rutierii George Manu şi Marius Petrache.
Ediţia a 43-a a Turului ciclist al României a fost câştigată de rutierul Pavel Shumnov de la clubul CS Burgas (Bulgaria), iar niciun român nu a fost în primii cinci clasaţi.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
