Anunţul a dus la aprecierea titlurilor Apple cu aproximativ 1%, după ce acţiunile se depreciaseră iniţial cu 1%, odată cu publicarea unui articol în cursul weekendului, conform căruia directorul executiv al Apple, Steve Jobs, ar fi efectuat un transplant de ficat în urmă cu două luni.
Apple nu a dorit să comenteze această informaţie, precizând doar că se aşteaptă ca Jobs să revină la muncă până la sfârşitul lunii, informează Reuters.
Jobs, ce a supravieţuit cancerului pancreatic, este văzut ca principala forţă în dezvoltarea produselor iPod, iPhone şi a altor produse emblematice pentru compania Apple. Acesta a intrat în concediu medical în ianuarie, după ce a descoperit că problemele sale de sănătate sunt "mai complexe" decât credea iniţial.
Noua versiune de software iPhone 3.0 a fost descărcată de şase milioane clienţi în primele cinci zile de la lansare, a anunţat Apple într-un comunicat emis luni.





