Federaţiile de fotbal maghiară şi bulgară au fost atenţionate că, în cazul repetării unor astfel de incidente, 'comisia de disciplină a FIFA se va vedea obligată să adopte sancţiuni şi mai severe, precum pierderea meciului la masa verde, scăderea din punctele acumulate sau chiar excluderea din competiţie'.
Ungaria a fost sancţionată pentru incidentele antisemite din timpul meciului amical cu Israelul, desfăşurat pe data de 15 august. Atunci, suporterii unguri au lansat lozinci antisemite în timpul meciului şi au întors spatele în momentul intonării imnului Israelului. Membrii comisiei de disciplină a FIFA au condamnat unanim 'aceste acte odioase de natură rasistă, antisemită, agresive şi provocatoare politic ale suporterilor echipei naţionale ungare'.
Bulgaria a fost condamnată pentru insultele rasiste 'ruşinoase' lansate în direcţia unui jucător danez de origine tanzaniană, Patrick Mtiliga, în timpul partidei Bulgaria-Danemarca, desfăşurată pe data de 12 octombrie.


