Bucureştiul a fost ieri, timp de câteva ore, locul unde s-au întâlnit unii dintre cei mai importanţi pioni ai pieţei energetice din regiune. Miniştrii de resort din cele trei ţări participante la proiectul AGRI (Azerbaidjan, Georgia şi România), împreună cu ministrul Dezvoltării din Ungaria, ţară care se va alătura proiectului, s-au reunit pentru a pune la punct următorii paşi din acest acord.
Mai exact, până la finele lunii februarie, compania ungară MVM se va alătura celor trei societăţi de stat din România, Azerbaidjan şi Georgia care au format compania de proiect a AGRI, înregistrată la Bucureşti la 24 ianuarie. Urmează ca în mai-iunie să fie demarată selecţia pentru realizatorul studiului de fezabilitate, studiu care trebuie să fie gata până la 1 aprilie 2012. În paralel, compania de proiect va solicita bani europeni pentru acest studiu.
Prin acest proiect, gazele din Azerbaidjan vor fi transportate prin conducte până la ţărmul georgian al Mării Negre, apoi lichefiate şi aduse pe vase speciale la Constanţa. Aici va fi construit un terminal de regazeificare, iar resursele vor porni din nou prin conducte către Ungaria şi restul Europei. Citește mai mult pe www.adevarul.ro
Ungaria vrea să importe mai repede gaze din România
Publicat la 14.02.2011, 21:58:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
