Acţiunea guvernului este catalogată drept un test pentru a demonstra dacă Ungaria se poate descurca fără ajutor internaţional de urgenţă şi ar urma să indice dacă investitorii străini sunt pregătiţi să reintre pe piaţa din Europa Centrală, afectată de criza globală, în contextul în care încrederea se îmbunătăţeşte peste tot în lume.

Analiştii privesc cu optimism întoarcerea Ungariei pe pieţele internaţionale după o absenţă de un an, dar preţul, momentul potrivit şi mărimea acţiunii necesită un echilibru perfect.

"Câştigurile vor fi folosite pentru finanţări generale", a anunţat ministerul finanţelor, fără a specifica suma exactă implicată.

Ungaria, care a avut nevoie de un pachet de ajutor de 25,1 miliarde dolari din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) în octombrie 2008, pentru evitarea unui colaps financiar, nu s-a adresat pieţelor internaţionale pentru un nou sprijin din primul semestru al anului trecut.

"Pieţele par să ceară momentan acest fel de eurobonduri, deci acţiunea guvernului pare potrivită", a declarat Peter Attard Montalto, economist pe pieţe emergente în cadrul companiei Nomura International.

La începutul lunii, ministrul finanţelor Peter Oszko a spus că Ungaria vrea să lanseze o emisiune de eurobonduri până la finele lui septembrie, în contextul în care îşi reîndreaptă atenţia către acest sector şi vrea să profite de pe urma creşterii încrederii investitorilor în politicile guvernamentale.

Economia Ungariei s-a comprimat cu o rată anuală de 6,7% în primul trimestru, peste estimările preliminare care indicau o scădere a produsului intern brut (PIB) cu 6,4%

Astfel, economia Ungariei s-a comprimat cu cea mai mare rată din 1996, când datele trimestriale au început să fie publicate.