Interese personale, dar mai cu seamă cultura rudimentară a clasei politice împiedică o abordare comprehensivă a reformelor instituţionale şi adoptarea unor măsuri cu efect de antrenare. De aceea, prezum că factura pe care populaţia o va avea de plătit în anul 2010 va fi mai mare decât cea din acest an. Totodată, nu cred în relansarea economiei româneşti, din moment ce lipsesc măsuri de restructurare. Piaţa utilităţilor publice, mai cu seamă în sectorul energetic, involuează în loc să evolueze, iar întreprinderile publice şi private nesănătoase sunt susţinute prin ajutoare de stat, pe când cele sănătoase sunt forţate să plătească impozite.
Există cel puţin patru probleme care nu sunt nici măcar abordate şi care generează costuri substanţiale pe termen scurt şi mediu. Îmi permit să le enumăr şi să emit scurte judecăţi.
Restructurarea serviciilor publice mi se pare prima problemă şi punctul nodal al reformei instituţionale. Restructurarea serviciilor publice constituie premisa de la care se poate aborda ajustarea cheltuielilor publice. De pildă, dacă domnul Nica, domnul Bazac, domnul Sârbu şi doamna Andronescu ar fi demarat restructurarea serviciilor publice în domeniile lor la începutul acestui an, probabil că statul român nu ar fi avut acum de făcut faţă plăţilor de trei miliarde de euro. În egală măsură, acelaşi efect s-ar fi obţinut printr-o restructurare reală a agenţiilor guvernamentale. Ce s-a făcut acum, la sfârşit de an, este un început pozitiv, fără îndoială, dar cu multe goluri. Nu s-a realizat nicio evaluare prealabilă sub aspect organizaţional, şi de aceea au rămas agenţii de care nu este nevoie, aşa cum anumite ministere nu au dispărut. Tot de restructurarea serviciilor publice depinde şi optimizarea numărului de angajaţi în sectorul public. Evident, nu s-a trecut la concedieri din motive electorale, drept pentru care politica de angajare în sectorul public este similară celei din China, adică se operează cu mulţi angajaţi care sunt prost plătiţi.
Deficitul bugetar structural este a doua problemă, dar care decurge din prima. Această parte a deficitului bugetar (deficit bugetar prezent - deficit ciclic) reflectă eficienţa guvernării prin prisma cheltuielilor publice, de aceea nimeni nu face referire la asta. Ministerul Finanţelor insistă asupra evoluţiei economice nefavorabile ca fiind cauza principală a creşterii deficitului bugetar. Adică înfăţişează componenta ciclică a deficitului bugetar. Asta înseamnă minciună prin omisiune, pentru că nu se prezintă procentul deficitului bugetar structural ca să nu vedem contraperformanţele, deşi apreciez că toate partidele care au guvernat “au contribuit” la nesustenabilitatea politicilor bugetare şi fiscale. A fost întârziată nepermis ajustarea cheltuielilor publice, care trebuia să pornească de la serviciile publice, mai cu seamă pe latura prestaţiilor sociale. În acelaşi timp, nu s-a pus deloc accent pe controlul strict al cheltuielilor la nivelul primăriilor şi pe restructurarea bugetelor, iar la nivel central s-a mizat excesiv pe ajutoare de stat din surse interne şi externe. Apreciez că, o perioadă, ar fi trebuit stopată cu totul acordarea de garanţii guvernamentale, întrucât acestea umflă datoria publică în mod nepermis. Această formă de ajutor de stat este utilizată abuziv şi pe buzunarul nostru, constituind nu numai o formă de discriminare economică, dar şi premisa alimentării rentelor, ca să nu spun şpagă.
Politica fiscală este cea de-a treia mare problemă. Văd că mulţi analişti pun accent pe îmbunătăţirea gradului de colectare a impozitelor ca fiind cea mai importantă măsură de ordin fiscal, astfel încât să nu ajungem la creşterea taxelor. Este adevărat. Totuşi, creşterea gradului de colectare nu se poate realiza pe termen scurt, mai ales când este criză economică. Este nerealist, în condiţiile în care nu numai că s-a redus numărul contribuabililor solvabili, dar şi aparatul birocratic este nepregătit. Mai degrabă, trebuie pus accent pe sistematizarea impozitelor directe, unde coexistă cota unică, impozitul minim gradual şi impozitul de 3% aplicat asupra veniturilor microîntreprinderilor, astfel încât să rămână numai cota unică. Pe de altă parte, majorarea TVA este de neevitat în 2010, în condiţiile în care restructurarea serviciilor publice tot întârzie. Sper însă ca majorările de taxe să nu servească la menţinerea unui aparat de stat supradimensionat. De regulă, aşa se întâmplă.
În fine, restructurarea marilor întreprinderi nu s-a făcut deloc în 2009, deşi era esenţială pentru relansarea sectorului public. Restructurarea a fost abordată doar prin reduceri de personal. În rest, zero, deşi restructurarea nu se limitează la concedieri sau nu echivalează cu asta. De pildă, este necesar să se aplice măcar o nouă politică în domeniul guvernanţei corporative, dat fiind faptul că, în marile companii de stat, numirile în Consiliile de Administraţie şi în funcţia de director de sucursală teritorială nu se fac prin concurs, ci pe criterii politice. Această formă de căpuşare a întreprinderilor alimentează rentele, afectând performanţele şi veniturile. De aceea, companiile controlate de stat ar trebui cu totul scoase de sub umbrela Ministerului Economiei şi a AVAS şi preluate de o societate de administrare privată.
> Valentin M. Ionescu este director general al companiei Unic Management Consulting. A fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi ministru al Privatizării (1997-1998)
