Valentin Lazea: România are nevoie de un deficit de cont curent de 10% din PIB
Publicat la 15.09.2008, 12:40:27
Acesta a precizat pentru The Money Channel că diminuarea ponderii deficitului în PIB se va face abia în următorii 2 până la 5 ani. În ceea ce priveşte investiţiile străine directe, Lazea nu împărtăşeşte optimismul ministrului Economiei şi Finanţelor. El mizează pe o valoare situată în jurul a 8 miliarde de euro.
"Politicile trebuie să vizeze o reducere a deficitului de la 14% la 10%" a declarat economistul şef al BNR. El spune însă că această reducere nu se poate face într-un an.
"În funcţie de deciziilecare se vor lua în materie de politică fiscală, de politică monetară, salarială şi de restructurare, în funcţie de toate acestea putem avea o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Evident, nu putem să ne aşteptăm într-un an la reducere, dar ar putea să varieze intervalul de la 2 la 5 ani", a spus acesta.
În ceea ce priveşte investiţiile străine directe Valentin Lazea mizează pe o valoare de aproximativ 8 miliarde de euro.
"Putem doar să ne uităm la ce s-a întâmplat în prima jumătate a anului, când au fost în jur de 4 miliarde şi, extrapolând, putem să ne gândim la o cifră mai moderată, de circa 8 miliarde. Dar BNR nu face estimări, vorbesc o persoană particulară în acest caz", a subliniat Lazea.
Economistul şef al BNR a exlicat că diferenţa dintre deficitul de 14% din PIB estimat pentru anul acesta şi cel de 10% din PIB reprezintă un deficit excesiv şi are ca factor determinant consumul în exces. În primele şapte luni ale anului, ritmul de creştere a deficitului de cont curent a continuat să se tempereze, comparativ cu anul trecut, consemnând un avans de 11,9%, la 9,4 miliarde de euro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
