MONEY Magazine: De ce ați acceptat acest proiect?
George Butunoiu: Eu m‑am oferit de mai multe ori să‑i ajut pe cei de la stat, indiferent cine era la guvernare, și de multe ori m‑am oferit să o fac pe gratis. Câteodată au acceptat, am recrutat director pentru televiziunea națională și oameni pentru Ministerul de Externe, alteori n‑au vrut deloc, cum a fost cazul cu Ministerul Economiei, când au plătit jumătate de milion de euro, au aruncat cu bani ca să le facă cineva un caiet de sarcini când le‑am spus că le fac eu gratis.
Dar când ați recrutat pentru TVR?
Mai demult, acum vreo 10 ani cred.
Și ei între timp și‑au pierdut bunul obicei de a căuta oameni cu ajutorul firmelor de recrutare.
Nici atunci nu au dus bunul obicei până la capăt, pentru că am făcut recrutarea așa cum trebuia, le‑am prezentat candidați buni, și, chiar când să ia decizia finală, a sunat președintele de la Cotroceni, eram acolo cu președintele comisiei și cu toată lumea, și i‑a spus să‑l ia pe cel mai slab dintre toți, care era ultimul pe listă, așa că... am experiențe de toate felurile în lucrul cu statul.
Acesta este cel mai important proiect din cariera dvs. de până acum?
Da, prin volum și implicații și consecințe. Trebuie să recrutez în jur de 60 de oameni, erau 53, dar acum sunt cca 63 de posturi și sunt toate foarte importante pentru că sunt de un anumit nivel.
Dar din punct de vedere financiar?
Ei au plătit de vreo sută de ori mai puțin decât a plătit Ministerul Economiei pentru recrutări similare. Oricum luăm mult, mult mai puțini bani decât luăm în mod obișnuit. Însă și noi, și cei de la PwC, cu care suntem în consorțiu, am hotărât că vrem să facem lucrul ăsta, chiar și la o zecime de preț.
Și atunci de ce totuși ați acceptat?
Oamenii ăștia de la minister, cei cu care ne‑am întâlnit, chiar ne‑au convins că vor să facă lucrul ăsta, că nu au mai mulți bani și îl fac pentru că vreau să fiu sigur de oamenii care ajung acolo: mă interesează și cine conduce TAROM‑ul și cine conduce compania de autostrăzi pentru că e vorba și de banii mei acolo, nu că aș avea dubii în privința celorlalte firme de recrutare din piață, dar prin mine sigur vor ajunge acolo oamenii cei mai potriviți.
Cele mai dificile companii care sunt?
CFR Infrastructură, probabil și CFR Călători, unde marja de manevră a directorului general e foarte mică, pentru că e și o piață reglementată, statul fixează tarifele la biletele de tren, nu poți să inovezi și să dezvolți prea mult, la infrastructură nu poți să vii să mai faci linii noi de cale ferată. Pe când la TAROM poți să mai inovezi, să mai introduci servicii noi, deci, dacă îți merge mintea și ai idei, le poți pune în aplicare. Sunt două tipuri mari de manageri: manager‑administrator, cei care sunt buni să administreze o structură mare, cu costuri și cheltuieli, dar fără să vină cu multe idei, și manager-business developer, cei care vin cu idei briliante, care pot face mulți bani. Unele clar sunt genul de firme în care avem nevoie de buni administratori, fără prea multe idei, că prea multe idei ar putea chiar să strice.
Înțeleg că la CFR, infrastructură ar trebui un administrator?
Da, acolo mai poți să mai scapi de terenuri, clădiri, dar cam atât, acolo trebuie să ai un control total asupra lucrurilor și companiei. Cu siguranță însă la TAROM poți să vii cu idei care să facă diferența, aici e loc de idei și la Metrorex la fel... deși nu poți să mai faci două linii de metrou.
Pentru ce companie ați primit cele mai multe CV‑uri?
Nu se aștepta nimeni, la CFR Telecomunicații și după aceea la TAROM. Poate aplica oricine crede că poate conduce un astfel de business.
Majoritatea celor care au aplicat din ce zonă vin?
Din toate zonele care îți pot trece prin minte: au trimis CV‑uri și vânzătoare la butic, și machieuze, și bancheri, președinți de companii, tot spectrul posibil. Am primit vreo 800 de CV‑uri – nu le socotesc pe cele câteva mii care au aplicat pe site‑urile de joburi, din care am selectat vreo 150 cu care am putea să ne întâlnim. Ar trebui să primim vreo 5.000–6.000 de CV‑uri, cam 1 din 10 merită luat în calcul, să alegem 500–600 din care, dacă sunt 300–400 buni, s‑ar putea să avem suficienți candidați. Vom avea probabil vreo 300–400 de întâlniri, ca să putem să prezentăm un short‑list de cca 150 de persoane.
Când ar trebui să prezentați short‑listul?
În prima jumătate din septembrie, noi prezentăm toți oamenii buni despre care noi credem că ar putea ocupa un astfel de job. O listă scurtă s‑ar putea să aibă două nume, iar alta s‑ar putea să aibă zece nume.
Îl prezentați către minister și decide ministrul?
E treaba ministerului cum se va desfășura exact procesul. E decizia ministrului probabil și probabil vor fi și alți miniștri implicați în treaba asta... cel de finanțe o să aibă un cuvânt greu de spus și nu m‑ar mira să aibă și premierul un cuvânt de spus.
Fiind totuși un nivel atât de ridicat, nu vă temeți că vor exista influențe politice, presiuni?
Cred că vor exista, dar nu‑i obligă nimeni pe oameni să și cedeze la ele, e treaba lor cum iau deciziile. Din punctul meu de vedere, eu știu că Ministerul Transporturilor mi‑a transmis personal că vrea ca procesul să fie cât se poate de transparent, și Ministerul de Finanțe a făcut același lucru, mi‑a transmis că știe că vor fi tot felul de presiuni la adresa noastră și să rezistăm la aceste presiuni, a spus că el personal nu are nici o agendă ascunsă și nici o preferință, el vrea numai oameni foarte buni. Garanțiile astea venite de la decidenții finali ne ușurează munca.
Ce căutați, cum arată candidatul ideal?
Criteriile sunt cele folosite de obicei la recrutătile de acest nivel, experiență, profilul managerial, educație, profilul moral. Acum ce pondere are fiecare, e un pic mai interesant și acum vin direct de la o discuție cu FMI, cu care am discutat exact acest proiect, care îi interesează în cel mai înalt grad, și sugestia lor a fost să luăm în calcul oameni – evident onești, cinstiți, civilizați – însă, dacă o să trebuiască să alegem și sigur va trebui să facem asta, trebuie să faci un trade‑off, un compromis, că nu poți să ai candidatul ideal, au spus că preferă pe cineva cu mai puțină experiență în general. Poate chiar cineva care nu a fost director, dar cineva care să aibă un mare potențial, e important de spus, pentru că în unele cazuri se pune accent pe experiență. La limită știu că e posibil să se ia în calcul un candidat care nu a lucrat niciodată în domeniul respectiv, pentru postul de director general. Vor să evite să se întoarcă aceiași oameni, din simplul fapt că din criteriile pe care le avem nu putem alege pe altcineva. Asta nu înseamnă că cei care sunt acolo nu pot candida. Asta într‑un fel ne îngreunează nouă munca, pentru că am fi putut avea mult mai puține CV‑uri, dar prefer să avem un nunăr mare de candidați, ca să nu ne facem de râs.
După alcătuirea listelor scurte, cum se derulează procesul?
Candidații discută cu Ministerul Transporturilor și probabil și cu cel de finanțe, negociază. Sunt salarii bune, nu zeci de mii de euro, dar o să fie un pachet variabil destul de atractiv și rămâne opțiunea deschisă pentru Ministerul Finanțelor, dacă există candidați buni și foarte scumpi și Guvernul îl vrea, va plăti. Probabil că nu la salariu se vor împotmoli lucrurile, ci la modul de lucru, la autoritatea pe care o primesc, cea mai dificilă problemă va fi legislația muncii din România, care e o aberație antieconomică și antiproductivă. Cu finanțările, dacă sunt oameni buni, găsesc soluții, pentru că, din câte îmi dau seama, nu finanțarea e problema celor mai multe firme care merg prost – a TAROM‑ului de exemplu – și cred că nici la celelalte.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
