In cazul actiunilor, un investitor trebuie sa imprumute actiunile pentru a efectua livrarea, ceea ce necesita cumpararea acestora, la un moment dat, in viitor, pentru a “acoperi” vanzarea. Daca, in cele din urma, investitorul poate cumpara actiunile la un pret mai mic, va rezulta un profit, insa, daca in loc sa scada, pretul creste, va rezulta o pierdere. De exemplu, un investitor care anticipeaza o scadere a pretului actiunii XYZ, va da brokerului sau un ordin sa vanda short 100 de actiuni XYZ, intr-un moment cand actiunea se tranzactioneaza la 50 de dolari. Brokerul imprumuta investitorului 100 de actiuni XYZ fie din portofoliul propriu, fie din contul in marja al unui alt client, fie imprumutand, la randul sau, de la un alt broker.
Aceste actiuni sunt folosite pentru a face livrarea brokerului cumparator la data decontarii, iar venitul obtinut din vanzare este folosit pentru a garanta imprumutul. Investitorul detine acum ceea ce se numeste o pozitie short - adica, el continua sa nu detina cele 100 de actiuni XYZ, insa, la un moment dat, trebuie sa cumpere actiunile respective pentru a le restitui brokerului care i le-a imprumutat. Daca pretul de piata al actiunii XYZ scade la 40 de dolari, el poate sa cumpere actiunile platind pe ele 4.000 de dolari, sa le restituie brokerului, acoperindu-si astfel pozitia short, si sa obtina un profit de 1.000 de dolari sau zece dolari pe unitate. In cazul contractelor futures, o vanzare short reprezinta un angajament al vanzatorului de a livra activul de baza la un pret specificat, la o data viitoare.
