”Grupul eMAG anunţă venituri de 8,93 miliarde de lei în 2020, dintre care veniturile eMAG în România au reprezentat 5,42 miliarde de lei. Operaţiunile din Ungaria şi Bulgaria au înregistrat o creştere importantă, de 87%, ajungând la 2,1 miliarde de lei. Rezultatele confirmă o primă etapă de dezvoltare accelerată a ecommerce şi reflectă investiţiile în tehnologie, infrastructura logistică, în dezvoltarea internaţională şi a eMAG Marketplace”, anunţă grupul.
Dante International SA, compania care cuprinde eMAG România, Fashion Days România şi realizează vânzări pentru eMAG Bulgaria şi eMAG Ungaria, a înregistrat o cifră de afaceri de 6,72 miliarde de lei în anul 2020.
„Anul 2020 a fost unul complicat, în care, la început ne-am adaptat din mers, investind în programe de work from home, dar şi în siguranţa angajaţilor din prima linie. Tot ecosistemul de ecommerce, format din furnizori, comercianţi în Marketplace, curieri, tehnologie, cei 7.500 angajaţi eMAG, a servit foarte bine clienţii în momentele grele ale pandemiei”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.
Odată cu intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare, eMAG îşi propune să îşi consolideze prezenţa în regiune prin investiţii de 3,2 miliarde de lei pentru a deveni un ecosistem regional de tehnologie. Investiţiile vor susţine crearea de infrastructură logistică prin extinderea reţelei easybox, dar şi printr-un nou centru logistic, cu o suprafaţă 130.000 de metri pătraţi, care permite integrarea a 1.000 de selleri în programul Fulfilment by eMAG. Valoarea investiţiei în noul hub este de 90 de milioane de euro.


