money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Veste bună pentru studenți! Reducere substanțială pentru călătoria cu trenul

Publicat la 10.07.2023, 10:55:17

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Veste bună pentru studenți! Reducere substanțială pentru călătoria cu trenul

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat că reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care aceasta se acordă a fost majorată la 30 de ani.

„Facilități noi de călătorie pentru studenți, acordate de Legea învățământului superior. În Monitorul Oficial al României nr. 614, din data de 05.07.2023, a fost publicată Legea învățământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public și reglementează structura, organizarea și funcționarea învățământului superior din România, statutul personalului din învățământul superior, precum și cadrul legal de asigurare a calității”, au anunțat reprezentanții ARF pe pagina de Facebook.

Actul normativ prevede câteva noutăți:

„Finanțarea cheltuielilor pentru transportul cu metroul și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar normele metodologice privind transportul cu metroul și trenul vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului”, precizează sursa citată.

În baza prevederilor OUG 62/2016, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, din subordinea Ministerului Transporturilor, este instituția responsabilă cu asigurarea alocării, în limita fondurilor bugetare aprobate din bugetul de stat, a sumelor necesare pentru acordarea facilităţilor prevăzute pentru anumite categorii sociale destinate transportului public feroviar de călători, potrivit legislaţiei în vigoare (inclusiv pentru facilitățile acordate studenților și elevilor).

Înainte de adoptarea Legii nr. 199/2023, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei, pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei, pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 și 31,5 milioane lei, pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite