"Am găsit soluţia cu Petrom şi SNLO. Unele CET-uri mai aveau stocuri de păcură şi cărbune doar pentru câteva zile, au fost mai leneşe. Le vom asigura necesarul de păcură şi cărbune, nu este nicio problemă la niciuna", a precizat ministrul Adriean Videanu.
Potrivit acestuia, stocurile sunt suficiente pentru a trece peste această iarnă.
În prezent, 23 de CET-uri se află în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar Ministerul Economiei are în administrare 16 CET-uri, a mai spus Videanu.
De asemenea, directorul general al SNLO, Eugen Davidoiu, a declarat miercuri pentru NewsIn că a transmis Ministerului Economiei date despre stocurile companiei.
"Avem logistica, rezervele şi capacitatea de a produce cantitatea de cărbune energetic inferior necesar României, pentru a traversa criza energetică", a precizat Eugen Davidoiu.
Şi compania Petrom este pregătită să furnizeze, contra cost, aproximativ 70-75 kilotone de păcură pentru CET-uri, până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit reprezentanţilor companiei.
Adriean Videanu a declarat miercuri că a fost sistată livrarea gazelor prin staţia Medieşul Aurit, la ora 08.53, prin care intrau 2,5 milioane metri cubi gaze pe zi.
Totodată, ministerul Economiei a anunţat marţi dimineaţa că gigantul rus Gazprom a sistat complet livrările de gaze prin staţia Iasccea 2 şi prin urmare staţia a fost închisă pentru a evita depresurizarea. Cantitatea de gaze naturale intrată prin acest punct era de 4,7 milioane mc/zi.
De asemenea, Rusia a încetat complet miercuri tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat purtătorul de cuvânt al companiei ucrainene a hidrocarburilor, Naftogaz, Valentin Zemlianski citat de AFP.
Premierul Emil Boc şi ministrul economiei au dat asigurări marţi că niciun consumator casnic nu va fi afectat de oprirea livării gazelor din import, precizând că una dintre măsuri va fi reducerea consumului de gaze la CET-uri, care vor utiliza în perioada următoare păcură şi cărbune.
Cel mai mare producător de gaze din lume, Gazprom, a sistat de la 1 ianuarie 2009 furnizarea de gaz pentru Ucraina, în urma unei dispute contractuale.
Sursa: NewsIn


