Aproximativ 60.000 de români au cumpărat în acest week-end din magazinele Flanco din toată ţara. Reducerile de până la 60% au atras un număr impresionant de vizitatori, care au lăsat în conturile retailerului aproximativ 30 de milioane de lei. Vedete în materie de vânzări au fost televizoarele. Astfel, din valoarea totală a vânzărilor, televizoarele au reprezentat 27%, notebook-urile 16% şi maşinile de spălat rufe 10%. Aceste trei categorii au adus 55% din vânzări.“Pentru Flanco Black Friday a fost ca o deschidere oficială de magazin, dar care a avut loc în toate magazinele simultan. Este ca şi cum Vineri am fi reinnaugurat toată reţeaua Flanco. Nivelul vânzărilor echivalează totalul vănzărilor unei luni normale cum ar fi februarie sau iunie. Numai că acestea au fost realizate în 3 zile.” a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco.
Black Friday, originară din Statele Unite ale Americii, marchează deschiderea sezonului de cumpărături de sărbători, fiind şi ziua cu cele mai multe promoţii din an în care 75% dintre americani iau cu asalt magazinele în căutarea promoțiilor.





