La doi ani de la tragedia care a zguduit România (a doua zi de Crăciun 2023), procurorii au finalizat ancheta în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor, din localitatea Tohani.

Vinovații pentru incendiul devastator de la Ferma Dacilor, în care au murit opt persoane

 Concluziile sunt clare în ochii anchetatorilor- incendiul în care au murit opt persoane, dintre care trei copii, nu a fost un accident, ci rezultatul direct al încălcării repetate a legii și al ignorării totale a normelor de siguranță. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat trimiterea în judecată, sub control judiciar, a administratorilor fostului complex turistic, acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Ancheta arată că pensiunea a funcționat timp de aproximativ șapte ani fără autorizație de securitate la incendiu, deși avea restaurant, bucătărie și spații de cazare, iar clădirea principală a fost construită în regie proprie, fără autorizație de construire, ca pe vremea dacilor.

Potrivit procurorilor, incendiul izbucnit în dimineața zilei de 26.12. 2023, în jurul orei 5:45, a fost provocat de ”un scurtcircuit la instalația electrică. Aceasta era realizată fără proiect, subdimensionată și lipsită de protecții adecvate, nefiind corelată cu puterea reală a consumatorilor electrici. Defecțiunea a dus la supraîncălzirea cablurilor și la aprinderea izolației din material plastic, declanșând focul care s-a propagat rapid în întreaga clădire”. Extinderea incendiului a fost posibilă și că materialul lemnos din care era construit imobilul nu fusese tratat (ignifugat), iar sistemul de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nu funcționa. Mai mult, anchetatorii au stabilit că lipsa unor căi de evacuare optime a făcut imposibilă salvarea victimelor, care nu au avut nicio șansă reală de a scăpa din flăcări. În câteva zeci de minute, clădirea a fost distrusă în totalitate.

Vinovații pentru incendiul devastator de la Ferma Dacilor. Au fost trimiși în judecată trei inculpați printre care și administratorul, care și-a pierdut un copil în incendiu

În dosar au fost trimiși în judecată trei inculpați persoane fizice, administratori de fapt și administratorul statutar al societății care deținea pensiunea. Printre cei implicați se află Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, un om de afaceri controversat din Prahova, care și-a pierdut unul dintre fii în incendiu, alături de prieteni apropiați ai familiei. Inițial, Dinicu a fost arestat preventiv, iar ceilalți doi administratori au fost plasați în arest la domiciliu, ulterior toți fiind cercetați sub control judiciar.

În iunie 2024, Tribunalul Militar București a decis redeschiderea urmăririi penale într-un dosar de corupție care îi vizează pe fostul șef al ISU Prahova și pe o fostă angajată a Inspecției de Prevenire. Cei doi sunt suspectați că ar fi permis funcționarea pensiunii fără autorizație de securitate la incendiu, în ciuda obligațiilor legale de control, dosarul fiind redeschis la solicitarea DNA, după ce fusese inițial clasat.

Între timp, pe ruinele tragicului eveniment,

organizează evenimente culinare, ba chiar și petrecerea de Revelion.

Vinovații pentru incendiul devastator de la Ferma Dacilor în care au murit opt persoane
Vinovații pentru incendiul devastator de la Ferma Dacilor au fost trimiți în judecată