Viticultorii se plâng că nu își mai pot vinde produsele din cauza băuturilor fermentate liniștit (BFL), care fac concurență neloială vinurilor, și a importurilor masive de vin, a declarat pentru NewsIn președintele Sindicatului Național al Agricultorilor și Proprietarilor, Ginu Toma.
Potrivit acestuia, băuturile fementate liniştit, împreună cu vinurile din import, ocupă, în prezent, peste 40% din piaţa totală a vinurilor din România şi au determinat viticultorii autohtoni, care nu mai pot vinde şi au stocuri importante, să reducă preţurile la vin cu până la 20-30%. Astfel, aceştia ajung să vândă sub costul de producţie.
Sursa: NewsIn




