Vizita comisarului european pentru economie, productivitate, implementare și simplificare, Valdis Dombrovskis, în România, are loc în perioada 27–28 octombrie și vizează o serie de întâlniri strategice privind evoluțiile economice și bugetare ale țării, precum și stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Informația a fost transmisă printr-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Vizita include întâlniri la nivel înalt și evaluarea proiectelor PNRR
Luni, comisarul european va vizita, alături de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, mai multe proiecte finanțate prin PNRR, iar ulterior va avea o întrevedere cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la sediul BNR.
Marți, Valdis Dombrovskis se va întâlni cu președintele României, Nicușor Dan, cu premierul Ilie Bolojan, cu ministrul finanțelor Alexandru Nazare, precum și cu membrii Comisiilor reunite pentru buget, finanțe și afaceri europene din Parlament.
Marți, la ora 11:30, va avea loc o conferință de presă comună susținută de Dombrovskis și premierul Bolojan la Palatul Victoria, în care vor fi prezentate principalele direcții de colaborare economică și priorități comune în cadrul Uniunii Europene.






