Vladescu: Luni vom incepe negocierile cu Ford
Publicat la 06.07.2007, 10:45:26
Secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat după deschiderea ofertei depuse de Ford Motor Company la AVAS că, la o primă analiză, documentele sunt complete şi după ce vor fi analizate în amănunt se va trece la etapa negocierii directe cu reprezentaţii companiei americane.
"Din punct de vedere al numărului şi tipului de documente eliminatorii, au fost prezentate toate. Acestea vor fi verificate şi dacă nu sunt probleme, luni după-amiaza incepem discutiile cu compania Ford si vom deschide si oferta financiara si pe cea tehnica" a declarat Vlădescu
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a primit, până joi, 5 iulie 2007, ora 16:00, data limită de depunere a ofertelor pentru preluarea pachetului de 72,40% din capitalul social al Automobile Craiova o singură ofertă, din partea Ford Motor Company.
Potrivit reprezentanţilor AVAS, procesul de privatizare al acestei uzine "va consolida poziţia Craiovei de centru al industriei automobilistice româneşti."
"Intenţia noastră este de a echilibra producţia de automobile din România prin crearea unui pol la Craiova. La Craiova sunt 4.000 de salariaţi şi va fi absolut necesar încheierea unui acord social", au mai subliniat aceştia.
Anunţul de privatizare a pachetului de acţiuni de 72,4% deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova (Daewoo) a fost publicat pe 23 mai. Ofertele finale, îmbunătăţite au putut fi depuse până pe 5 iulie.
Automobile Craiova are un capital social de 39.783.166 lei şi este unicul acţionar cu drept de vot la Daewoo Automobile România, producător şi distribuitor de autoturisme si subansamble pentru autoturisme sub licenţă GM Daewoo Auto Technologies, deţinând 49% din capitalul social al societăţii.
Daewoo Automobile România a fost înfiinţată în 1994 ca societate mixtă creată de Automobile Craiova şi grupul sud-coreean Daewoo. Grupul Daewoo a intrat în 1999 în faliment, fiind cumpărat parţial de General Motors, care însă a refuzat să preia şi fabrica din România.
Automobile Craiova a cumpărat pachetul de acţiuni de 51% deţinut de compania coreeană Daewoo Motor, în august 2006.
Imediat după deschiderea ofertei, titlurile Automobile Craiova au înregistrat o scădere de aproape 20% la BVB, până la 37,70 lei, investitorii fiind în principal dezamăgiţi de faptul că AVAS nu a prezentat detaliile ofertei depuse de Ford.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





