Pro TV readuce „Vocea României 2025” în prim-plan unul dintre cele mai așteptate și iubite talent show-uri produse la noi, chiar dacă mulți dintre concurenți ajung pentru prima dată în acestă țară.
„Vocea României 2025”, bătălia pentru faimă și Marele Premiu, de 100.000 de euro
Show-ul muzical revine vineri, 12 septembrie, de la ora 20:30, cu sezonul 13, sub sloganul #13cuNoroc. După mai bine de un deceniu de emoții și aplauze, competiția muzicală continuă să fie în vogă în rândul telespectatorilor. Noul
vine cu voci și povești care vor emoționa publicul din fața micilor ecrane. „Perioada asta vine cu cea mai mare încărcătură emoțională pentru mine”, a mărturisit Pavel Bartoș, prezentatorul emisiunii. „Concurenții pun pe scenă visurile și munca lor, într-un timp atât de scurt, iar eu trăiesc fiecare emoție alături de ei. Pentru al 13-lea an, spun cu toată forța: SĂ FIE VOCE! Și cu… noroc, pentru toți.”Pavel Bartoș, gazda ”Vocea României 2025”: ”Pentru al 13-lea an, spun cu toată forța: SĂ FIE VOCE! ”
Pe scaunele de antrenori se întorc deja consacrații Tudor Chirilă, Smiley, Irina Rimes și echipa formată din Theo Rose & Horia Brenciu care vor să descopere talente noi. ”Rivalitatea” dintre antrenori va fi și ea un ingredient de bază, mai ales pentru Tudor Chirilă, contribuind la intensitatea spectacolului de televiziune, una dintre cele mai scumpe producții de entertainment de la noi. Pe lângă momente memorabile și dueluri vocale spectaculoase, miza rămâne una uriașă: marele premiu de 100.000 de euro și trofeul „Vocea României”.
„Vocea României” revine pe Pro TV și pe canalul de straming video Voyo, din 12 septembrie, în fiecare vineri, de la ora 20:30 și promite să fie un format mai imprevizibil ca oricând, cu surprize atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori.







