După o nuntă fastuoasă care a făcut înconjurul lumii, miliardarul pare să pregătească un gest mai mult spectaculos decât romantic. Presa de peste ocean scrie despre o posibilă cumpărare a faimoasei revistei de modă Vogue. Zvonurile au început să curgă după ce Lauren Sanchez, devenită oficial doamna Bezos, a apărut pe coperta digitală Vogue, într-o rochie de mireasă semnată Dolce & Gabbana. Piesă aleasă personal de Anna Wintour, legendara consultantă a revistei. Pictorialul a fost perceput de mulți din industrie drept un posibil ”preview” al unei tranzacții.
Vogue, cel mai scump dar de nuntă din lume? Trustul de presă valorează circa 5 miliarde $
Potrivit speculațiilor din presa de modă și business, Bezos (61 ani), al doilea miliardar cunoscut al planetei, ar fi în discuții pentru a achiziționa trustul media care deține printre altele Vogue, The New Yorker ori Vanity. Valoarea grupului de presă Condé Nast, circa 5 miliarde de dolari. În mod oficial, reprezentanții Condé Nast neagă că Vogue ar fi de vânzare, dar indiciile din culise spun altceva. Grupul media se confruntă cu restructurări masive (sedii mutate și valuri de concedieri la nivel global), de asemenea, se vorbește despre retragerea Annei Wintour după 37 de ani la Vogue.
Vogue, cel mai scump dar de nuntă din lume! Prezența pe copertă a noii doamne Bezos nu este deloc întâmplătoare. Fosta jurnalistă Lauren Sanchez (55 ani) a fost pusă în lumina bună, aceea de mireasă fotografiată cu grijă editorială și poziționată direct în revista ce dă ora exacta în modă. Faptul că Wintour însăși a fost implicată personal în această ședință foto, deși nu mai este redactor-șef, a stârnit suspiciuni în rândul cunoscătorilor.







