Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a susţinut, duminică, la Iaşi, că în anul 2009 numărul pensionarilor care suferă de sărăcie severă va fi aproape de zero, transmite NewsIn.
"Sărăcia severă, după criteriile Uniunii Europene, înseamă un venit lunar de 110 lei pe membru de familie. După majorările aplicate pensiilor, la începutul anului 2008, 0,7% din pensionarii ţării vor fi afectaţi de sărăcie severă, urmând ca în anul 2009 fenomenul să înceteze a exista. Vor mai fi doar câteva cazuri izolate", a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, ministrul Varujan Vosganian.
Vosganian a precizat că afirmaţiile sale se bazează pe informaţiile culese şi interpretate de experţi ai Băncii Mondiale şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii care au făcut obiectul unui raport ce va fi prezentat, marţi, în şedinţa Guvernului.
"A fost întocmit de experţi ai Băncii Mondiale şi ONU pentru a nu exista suspiciuni de părtinire", a explicat Varujan Vosganian.
Potrivit lui Vosganian, în raport, gradul de sărăcie severă din România în anul 2009 va fi de 3,9 procente. "Raportul afirmă că în România s-au făcut lucruri remarcabile pentru eradicarea sărăciei în ultimii trei ani. Pragul stabilit pentru 2009, respectiv 5,4%, a fost atins în anul 2006. Prin urmare, am fost puşi în situaţia de a modifica prognoza pentru 2009 la o cotă de 3,9 procente", a mai spus ministrul liberal.
Vosganian vrea ca până în 2009 sărăcia severă să fie zero
Publicat la 09.09.2007, 12:19:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
