Whisky fin și vin de colecție la Camera Deputaților, unde pare că se trăiește … cu gust. Potrivit planului anual de achiziții publice aprobat la începutul acestui an, instituția a alocat peste 10.000 de euro pentru băuturi spirtoase premium și vinuri românești superioare. Față de 2024, în anul în curs protocolul parlamentar a făcut un salt înspre etichetele de lux.
Din datele publice, reiese că 35.000 de lei au fost destinați achiziției de 50 de sticle de băuturi spirtoase superioare, fiecare evaluată la aproximativ 700 de lei. Deși nu se specifică ”etichetele”, la acest preț putem vorbi, fără exagerare, de whisky-uri precum Glenfiddich 18 ani, Lagavulin 16 ani sau cognac Hennessy XO GB de 12 ani. Etichete întâlnite pe mesele localurilor cu ștaif ori în cluburile exclusiviste care sigur nu vor fi văzute în barul de la Restaurant Parlament de pe Str Izvor.
Whisky fin și vin de colecție la Camera Deputaților în pahare mai scumpe decât licorile
Whisky fin & vin de colecție la Camera Deputaților care a aprobat și achiziția a 20 de seturi de pahare premium, cu un cost total de 40.000 de lei, adică 2.000 lei per set. Practic, pe înlocuirea paharelor ”ciobite” ori dispărute s-a cheltuit mai mult decât pe whisky.

În paralel, s-au alocat 27.000 de lei pentru vin românesc de top, în total 150 de sticle, cu un preț mediu de 180 de lei per bucată. La acest nivel de buget, în pahar ar putea ajunge vinuri de vinotecă în ediții speciale. Deși achizițiile nu apar încă detaliate pe platforma SEAP, planul prevedea ca ele să fie finalizate până în luna iunie. Nu este clar dacă băuturile sunt destinate consumului în restaurantul instituției. Cel mai probabil vor fi folosite în evenimentele de protocol, dineuri oficiale și cocktailuri rezervate reprezentanților și invitaților de rang înalt.
Pe lângă licori pentru gusturi rafinate, Camera Deputaților a alocat sume semnificativ mai mari pentru energie electrică și transport aerian intern.




