Paritatea euro-leu pare a fi luat-o razna la inceputul anului 2008, dar titrari de genul “leul ingenuncheat” dau o dubla masura, pe de-o parte, a exagerarilor de presa, pe de alta, a adevarului sensibilitatii acestui indicator, deopotriva pentru opinia publica si pentru economie. In fine, cine ar putea sustine ca o apreciere a leului ar putea fi altceva decat tot rezultatul unor operatiuni speculative?
Este extrem de dificil de spus, in contextul actual, cat din deprecierea monedei nationale este cauzata de fundamentele economiei romanesti sau de perspectivele acesteia si cat este urmarea miscarilor investitorilor din SUA sau din Londra, cum spunea deunazi, la Viena, viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu.
Volatilitatea din piata valutara romaneasca impinge leul spre depreciere, insa aceasta evolutie este insotita de un puternic zgomot de fond, care incearca sa grabeasca acest proces. Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a atras recent atentia asupra rolului agentiilor de rating si a bazarii exagerate a deciziilor investitorilor pe analizele acestor agentii - intrezarindu-se, uneori, importante conflicte de interese, in cazul celor care au produs astfel de analize. In cazul Romaniei, cu deosebire analistii Danske Bank par a fi hiperactivi in aceasta directie, propovaduind dezastrul pe baze regulate, de vreo doi-trei ani incoace.
Blamabile sau nu, interesate ori ba, astfel de semnale venite din partea diversilor analisti sunt luate in seama si nu pot fi contracarate altfel decat printr-o politica macroeconomica inteleapta a autoritatilor, indiferent ale caror tari. Este acesta cazul Romaniei, al carei Guvern este capabil sa sparga sume in echivalentul a 1% din PIB in cateva zile?
