"La un moment dat, premierul Ponta i-a adus la cunoştinţă opţiunea sa sau a noastră, a USL, ca în 2014 să nu mai avem două alegeri, unele europarlamentare în primăvară şi unele prezidenţiale în toamnă, la termen şi dacă s-ar putea să facem aceste alegeri împreună, adică în primăvară, urmând fie ca preşedintele să renunţe la restul de mandat, deci cele câteva luni, cele 4-5 luni, fie să intre în vigoare mandatul câştigat de viitorul preşedinte, de câştigătorul alegerilor prezidenţiale, în noiembrie, atunci când expiră al doilea mandat al domnului Băsescu. Dar repet, nu a fost un subiect care să se dezbată, a fost pur şi simplu o idee evocată de Victor Ponta", a declarat Zgonea.
Valeriu Zgonea a fost de părere că la constrângerile bugetare actuale este destul de scump pentru România să organizeze două scrutinuri într-un singur an.





