Strategia UE pentru „băieţii RĂI“: divizarea grupului de la Vişegrad

„Divide et impera“ este noua strategie a Bruxelles-ului în relaţia cu ţările care fac parte din grupul de la Vişegrad – Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

 

Mai precis, scrie Politico.eu, Comisia Europeană încearcă, în spatele uşilor închise, să creeze o fisură între Ungaria şi Polonia, pe de o parte, şi Slovacia şi Cehia, de cealaltă parte.

 

Potrivit mai multor diplomaţi şi oficiali din regiune, Comisia se foloseşte în acest scop de negocierile în desfăşurare privind viitorul buget european. Iar dacă se va dovedi de succes, tactica ar putea izola şi mai mult Ungaria şi Polonia, ambele considerate state paria de mulţi oficiali din Europa de Vest, ca urmare a derivelor lor autoritare.

 

Astfel, Comisia i-a atenţionat pe liderii de la Praga şi Bratislava că nu este în interesul lor să aibă o relaţie strânsă cu liderul de facto al Poloniei Jaroslaw Kaczynski sau cu premierul ungar Viktor Orban.

 

Strategia adoptată de Bruxelles vine în contextul în care unitatea grupului de la Vişegrad a cunoscut de la înfiinţarea acestuia, în 1991, suişuri şi coborâşuri. După 2004, anul în care ţările care fac parte din această alianţă au devenit membre UE, interesele lor au fost nu o dată divergente.

 

mai multe, pe adevarul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed