money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Elvetia

553 articole — pagina 2 din 6

Patru bancheri au fost condamnaţi pentru că l-au ajutat pe „violoncelistul lui Putin” să transfere bani în Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Patru bancheri au fost condamnaţi pentru că l-au ajutat pe „violoncelistul lui Putin” să transfere bani în Elveţia

Cei patru bancheri au fost acuzaţi că l-au ajutat pe violoncelistul Serghei Roldughin să mute fonduri suspectate că ar fi aparţinut liderului Rusiei. Foştii directori de la sucursala din Zurich a băncii ruseşti Gazprombank au primit sentinţe de şapte luni închisoare cu suspendare pentru că l-au aju

Credit Suisse ar putea fi supusă unor măsuri disciplinare, potrivit autorităţii de reglementare financiară din Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Credit Suisse ar putea fi supusă unor măsuri disciplinare, potrivit autorităţii de reglementare financiară din Elveţia

Preşedintele FINMA, Marlene Amstad, a declarat pentru ziarul elveţian NZZ am Sonntag că ”este încă deschisă” posibilitatea să fie iniţiate noi proceduri, dar principalul accent al autorităţii de reglementare este pe ”faza de tranziţie a integrării” şi ”menţinerea stabilităţii financiare”. UBS a fos

Analişti: Francul elveţian nu s-a ridicat la nivelul reputaţiei sale de refugiu sigur în timpul prăbuşirii Credit Suisse
Piețe financiareMoney.ro

Analişti: Francul elveţian nu s-a ridicat la nivelul reputaţiei sale de refugiu sigur în timpul prăbuşirii Credit Suisse

Administratorii de fonduri au renunţat la francul elveţian în cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, săptămâna trecută, în perioada premergătoare preluării dramatice a Credit Suisse de către UBS. Francul elveţian, folosit adesea ca refugiu în perioadele de stres al pieţei sau de volatilitate, a pi

Guvernul elveţian a aprobat planuri de legalizare a vânzării şi consumului de canabis în Zurich, într-un studiu menit să evalueze beneficiile sociale şi economice ale reglementării drogului
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul elveţian a aprobat planuri de legalizare a vânzării şi consumului de canabis în Zurich, într-un studiu menit să evalueze beneficiile sociale şi economice ale reglementării drogului

Din vara acestui an, unui grup de testare de 2.100 de rezidenţi din Zurich îi va fi permis să cumpere doze reglementate din acest drog, pentru uz personal, de la farmacii, dispensare speciale şi cluburi sociale din oraş. Participanţii vor trebui să răspundă la un chestionar la fiecare şase luni, de

Sistemul bancar elveţian este ”foarte rezistent şi robust”, dă asigurări preşedintele Băncii centrale elveţiene Thomas Jordan
Piețe financiareMoney.ro

Sistemul bancar elveţian este ”foarte rezistent şi robust”, dă asigurări preşedintele Băncii centrale elveţiene Thomas Jordan

Swiss National Bank President Thomas Jordan says the Credit Suisse crisis is "now solved" after rival UBS agreed to take over the firm — Bloomberg TV (@BloombergTV) ”Sistemul bancar elveţian rămâne foarte rezistent şi robust”, a subliniat într-o conferinţă de presă Thomas Jordan, cu ocazia

Credit Suisse şi UBS ar putea beneficia de sprijin de stat şi din partea băncii centrale din Elveţia de peste 260 de miliarde de franci elveţieni
Piețe financiareMoney.ro

Credit Suisse şi UBS ar putea beneficia de sprijin de stat şi din partea băncii centrale din Elveţia de peste 260 de miliarde de franci elveţieni

Autorităţile elveţiene au anunţat duminică că UBS a fost de acord să cumpere banca rivală elveţiană Credit Suisse într-o fuziune de urgenţă, menită să evite mai multe turbulenţe care zguduie sectorul bancar global. UBS a declarat că va plăti 3,2 miliarde de dolari pentru Credit Suisee, care are o i

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, va prelua Credit Suisse, a anunţat preşedintele Alain Berset
ActualitateAlina Rafaila

UBS, cea mai mare bancă elveţiană, va prelua Credit Suisse, a anunţat preşedintele Alain Berset

Discuţiile privind salvarea Credit Suisse continuă duminică; UBS cere guvernului elveţian garanţii de 6 miliarde de dolari în cazul preluării băncii
Piețe financiareMoney.ro

Discuţiile privind salvarea Credit Suisse continuă duminică; UBS cere guvernului elveţian garanţii de 6 miliarde de dolari în cazul preluării băncii

Autorităţile se străduiesc să rezolve o criză de încredere la Credit Suisse, care are o istorie de 167 de ani, cea mai importantă bancă la nivel global care a fost atrasă în turbulenţele provocate de prăbuşirea băncilor americane Silicon Valley Bank şi Signature Bank în ultima săptămână. În timp ce

Criză financiară în Europa? Banca bogaților din Elveția s-a prăbușit!
ActualitateMihai Voican

Criză financiară în Europa? Banca bogaților din Elveția s-a prăbușit!

Proces în Elveţia împotriva Gazprombank legat de conturile lui Serghei Roldughin, ”omul de paie” al lui Putin
ActualitateTheodora Șutiu

Proces în Elveţia împotriva Gazprombank legat de conturile lui Serghei Roldughin, ”omul de paie” al lui Putin

Cei patru bărbaţi - trei cetăţeni ruşi şi unul elveţian - sunt acuzaţi de încălcarea obligaţiilor pe care le aveau de a verifica, în virtutea unor îndoieli ”obiective” pe care ar fi trebuit să li le provoace aceste conturi, se arată în actul de inculpare, pe care AFP scrie că l-a consultat joi. Pro

Trendul începutului de an turistic - Vacanţe de Valentine`s Day în Asia. Cea mai scumpă vacanţă de Ziua Îndrăgostiţilor, 7 zile în Elveţia, 45.000 de euro
Piețe financiareMoney.ro

Trendul începutului de an turistic - Vacanţe de Valentine`s Day în Asia. Cea mai scumpă vacanţă de Ziua Îndrăgostiţilor, 7 zile în Elveţia, 45.000 de euro

Cea mai scumpă vacanţă de Ziua Îndrăgostiţilor a costat 45.000 de euro şi a fost plătită de un cuplu care va petrece în Elveţia. Peste 70% din rezervări au fost făcute last minute, cu cel mult trei săptămâni înainte, iar 80% dintre turişti au preferat să reducă durata vacanţei, de la 8-10 nopţi anu

O companie elveţiană deschide o fabrică de ulei, la Galaţi/ Investiţia, circa 20 de milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

O companie elveţiană deschide o fabrică de ulei, la Galaţi/ Investiţia, circa 20 de milioane de euro

Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, fabrica va fi investiţia unei companii elveţiene, iar valoarea investiţiei se ridică la peste 20 de milioane de euro. Odată pusă în funcţiune, fabrica va genera aproximativ 200 de noi locuri de muncă. Reprezentanţii companiei eleveţiene SunPro şi director

Producătorul elveţian de ciment Holcim cumpără întreprinderea italiană Nicem, specializată în carbonat de calciu natural
Piețe financiareMoney.ro

Producătorul elveţian de ciment Holcim cumpără întreprinderea italiană Nicem, specializată în carbonat de calciu natural

Prin cumpărarea acestei întreprinderi, situată în apropiere de Bargamo, în nordul Italiei, grupul eleveţian îşi consolidează poziţia în materiale cu o amprentă a carbonului redusă, anunţă el într-un comunicat. Grupul elveţian, înfiinţat în urma fuziunii în 2015 cu grupul francez Lafarge, şi-a

O bilă uriaşă de 800 de kilograme, plină cu gin, a dispărut de pe fondul lacului Constance din Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

O bilă uriaşă de 800 de kilograme, plină cu gin, a dispărut de pe fondul lacului Constance din Elveţia

Proprietarul presupune că este vorba despre un furt. ”Au fost nişte profesionişti adevăraţi”, a declarat Cello Fisch, directorul general al firmei Ginial, producătoarea ginului. Recuperarea celor 230 de litri de gin este posibilă doar cu ajutorul unor echipamente speciale. Fisch şi echipa sa prod

Deficit de medicamente în Elveţia, din cauza problemelor de aprovizionare din China şi a războiului din Europa
Piețe financiareMoney.ro

Deficit de medicamente în Elveţia, din cauza problemelor de aprovizionare din China şi a războiului din Europa

”Cele mai mari probleme le avem cu medicamentele pentru copii, în special cu siropul pentru reducerea febrei”, a declarat Enea Martinelli, de la pharmaSuisse, pentru postul elveţian SRF. ”Există, de asemenea, un deficit de medicamente pentru tensiunea arterială, medicamente psihiatrice şi medicamen

O elveţiancă stabilită în Sulina promovează Delta Dunării pentru turiştii străini: Am venit cu bicicleta 3.000 de km, acum şase ani şi jumătate. Sunt mulţi turişti străini care abia aşteaptă să se întoarcă în Delta Dunării

”Locuiesc în Sulina, m-am mutat acolo în urmă cu cinci ani. Am venit pentru prima dată în Sulina cu bicicleta, acum şase ani şi jumătate, din Elveţia. Mi-am stabilit singură traseul, singură am venit, cu cortul şi tot ce aveam nevoie, 3.000 de km. Sulina mi-a vorbit şi când lucrurile s-au schimbat î

Acţiunile Credit Suisse au scăzut joi cu 18%, după ce banca elveţiană a raportat o pierdere trimestrială cu mult peste estimările analiştilor
Piețe financiareMoney.ro

Acţiunile Credit Suisse au scăzut joi cu 18%, după ce banca elveţiană a raportat o pierdere trimestrială cu mult peste estimările analiştilor

Banca elveţiană a înregistrat o pierdere netă în trimestrul al treilea de 4,034 miliarde de franci elveţieni (4,09 miliarde de dolari), în comparaţie cu aşteptările analiştilor pentru o pierdere de 567,93 milioane de franci elveţieni. Cifra este, de asemenea, cu mult sub profitul de 434 de milioane

Mario Balotelli face show în Elveția! Gol spectaculos de la 30 de metri. Ce cotă de piață a ajuns să aibă
ActualitateAlina Rafaila

Mario Balotelli face show în Elveția! Gol spectaculos de la 30 de metri. Ce cotă de piață a ajuns să aibă

România obţine 221,5 milioane franci elveţieni, prin cea de-a doua contribuţie elveţiană, contribuţie în vederea reducerii disparităţilor economice şi sociale din UE
Piețe financiareMoney.ro

România obţine 221,5 milioane franci elveţieni, prin cea de-a doua contribuţie elveţiană, contribuţie în vederea reducerii disparităţilor economice şi sociale din UE

”România va beneficia de 221,5 milioane franci elveţieni, din contribuţia financiară nerambursabilă aprobată de Parlamentul elveţian pentru coeziune economică şi socială pentru unele state membre ale Uniunii Europene, în vederea reducerii disparităţilor economice şi sociale din UE. Ministerul Finanţ

Gazprombank a decis să îşi înceteze activitatea în Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Gazprombank a decis să îşi înceteze activitatea în Elveţia

Banca a fost unul dintre ultimele canale rămase pentru finanţarea fluxurilor comerciale dintre Rusia şi Elveţia, deoarece alte bănci majore ruseşti sunt supuse sancţiunilor pentru invadarea Ucrainei de către Rusia. Banca din Zurich, care a fost implicată în principal în finanţarea comerţului şi a e

Elveţia - Lindt câştigă bătălia în instanţă cu Lidl pentru iepuraşii săi de ciocolată
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia - Lindt câştigă bătălia în instanţă cu Lidl pentru iepuraşii săi de ciocolată

Sondajele transmise de Lindt au arătat că iepuraşul de Paşte al lui Lindt este bine cunoscut publicului, a spus tribunalul federal, adăugând că cele două produse ar putea fi confundate, chiar dacă există unele diferenţe între ele. Acesta a anulat decizia emisă de un tribunal comercial elveţian împo

Referendum în Elveţia pe tema pensionării femeilor şi creşterii intensive a animalelor
Piețe financiareMoney.ro

Referendum în Elveţia pe tema pensionării femeilor şi creşterii intensive a animalelor

Berna speră ca, după două încercări eşuate în 2004 şi 2017, să obţină în sfârşit suficiente voturi pentru a ”stabiliza” sistemul elveţian al asigurărilor de pensie, supus unei enorme presiuni, în contextul în care speranţa de viaţă creşte, iar generaţia uriaşă a baby-boomer-ilor atinge vârsta p

Parlamentul elveţian şi-a dat joi aprobarea finală pentru cumpărarea a 36 de avioane de luptă F-35, pentru 5,5 miliarde de dolari
Piețe financiareMoney.ro

Parlamentul elveţian şi-a dat joi aprobarea finală pentru cumpărarea a 36 de avioane de luptă F-35, pentru 5,5 miliarde de dolari

Elveţia a optat anul trecut pentru achiziţia de avioane de luptă F-35, înfuriind oponenţii care au spus că se vor asigura că va avea loc un referendum pentru a anula ceea ce ei au numit o opţiune ”Ferrari” inutilă. Guvernul a spus că va semna contractul înainte de referendum, argumentând că este pu

Ministru: Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al UE de reducere a consumului de gaze cu 15% în iarnă
Piețe financiareMoney.ro

Ministru: Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al UE de reducere a consumului de gaze cu 15% în iarnă

Ţările Uniunii Europene au adoptat vineri, în mod oficial, planul de urgenţă al blocului pentru a reduce consumul de gaze vineri, în încercarea de a economisi combustibil pentru o iarnă cu livrări incerte ale Rusiei. ”Situaţia este gravă”, a declarat Sommaruga pentru ziarul de duminică, adăugând că

Elveţia a construit o centrală hidroelectrică subterană despre care spune că are capacitatea de a stoca suficientă electricitate pentru a încărca 400.000 de baterii de maşini
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia a construit o centrală hidroelectrică subterană despre care spune că are capacitatea de a stoca suficientă electricitate pentru a încărca 400.000 de baterii de maşini

Dezvoltatorii centralei Nant de Drance, de 2,2 miliarde de franci elveţieni (2,30 miliarde de dolari), situată în cantonul Valais, care a fost pusă în funcţiune în iulie şi va fi inaugurată oficial luna viitoare, spun că instalaţia funcţionează ca o baterie gigantică. Cele şase turbine ale sale, as

Grupul elveţian Ameropa, din care face parte Azomureş, ia un credit sindicalizat de 347 de milioane de euro în vederea finanţării capitalului de lucru pentru operaţiunile sale din România
Piețe financiareMoney.ro

Grupul elveţian Ameropa, din care face parte Azomureş, ia un credit sindicalizat de 347 de milioane de euro în vederea finanţării capitalului de lucru pentru operaţiunile sale din România

"Grupul de companii Ameropa, din care fac parte Azomureş – cel mai mare producător de îngrăşăminte din România, Ameropa Grains – cel mai mare trader de cereale şi Chimpex – lider în operaţiunile portuare, au semnat un credit sindicalizat de tip revolving multivalută în valoare de 347 de milioane de

Companiile chineze care doresc să atragă finanţare în străinătate se îndreaptă în număr mare spre Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Companiile chineze care doresc să atragă finanţare în străinătate se îndreaptă în număr mare spre Elveţia

Firma internaţională de avocatură Baker McKenzie, înregistrată în Chicago, a declarat că a acordat consultanţă juridică pentru primele patru companii chineze care şi-au listat acţiuni printr-un nou program de conectare a acţiunilor în Elveţia, pe 28 iulie. Companiile au atras aproximativ 1,5 miliard

Conferinţă la Lugano, în Elveţia, luni şi marţi, pe tema reconstrucţiei Ucrainei
Piețe financiareMoney

Conferinţă la Lugano, în Elveţia, luni şi marţi, pe tema reconstrucţiei Ucrainei

”Sarcina este clar colosală” numai în teritoriile eliberate, a recunoscut duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Elveţia spera ca Zelenski să participe personal, însă acesta va participa prin videoconferinţă. ”Trebuie să eliberăm 2.000 de sate şi oraşe în estul şi sudul Ucrainei”, a s

Credit Suisse, găsită vinovată de spălare de bani, în primul proces penal intentat unei bănci mari din Elveţia
Piețe financiareMoney

Credit Suisse, găsită vinovată de spălare de bani, în primul proces penal intentat unei bănci mari din Elveţia

Procesul – care a inclus mărturii despre crime şi bani înghesuiţi în valize – este văzut ca un caz de test pentru procurorii care adoptă o linie mai dură împotriva băncilor ţării. Judecătorii au analizat dacă Credit Suisse şi fostul angajat au luat măsuri suficiente pentru a împiedica o presupusă b

Elveţia adoptă sancţiunile financiare şi de călătorie impuse de Uniunea Europeană Rusiei şi Belarusului, care vizează 100 de persoane şi entităţi suplimentare
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia adoptă sancţiunile financiare şi de călătorie impuse de Uniunea Europeană Rusiei şi Belarusului, care vizează 100 de persoane şi entităţi suplimentare

Lista persoanelor şi entităţilor sancţionate de Elveţia, care este aceeaşi cu cea a Uniunii Europene, include personal militar care este tras la răspundere pentru atrocităţile comise în Bucea, persoane active în domeniul politic şi al dezinformării şi anumiţi oligarhi şi membri ai familiei acestora,

Guvernul elveţian cere băncilor mari să îşi crească lichidităţile pentru a se proteja mai bine de crize
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul elveţian cere băncilor mari să îşi crească lichidităţile pentru a se proteja mai bine de crize

”Revizuirea este menită să asigure că băncile de importanţă sistemică deţin suficientă lichiditate pentru a absorbi şocurile de lichiditate şi pentru a-şi acoperi nevoile în caz de restructurare sau lichidare”, a declarat Consiliul Federal Elveţian într-un comunicat care anunţă adoptarea ordonanţei.

Negocierile dintre Elveţia şi China pentru actualizarea unui acord de liber schimb, blocate din cauza îngrijorărilor Bernei privind respectarea drepturilor omului de către Beijing
Piețe financiareMoney.ro

Negocierile dintre Elveţia şi China pentru actualizarea unui acord de liber schimb, blocate din cauza îngrijorărilor Bernei privind respectarea drepturilor omului de către Beijing

Elveţia şi China au semnat un acord de liber schimb în 2013, primul acord de acest fel al Beijingului cu o economie din Europa continentală. Acotdul a fost conceput ca un pact reciproc avantajos, menit să contribuie la dezvoltarea comerţului dintre cele două economii. Elveţia a încercat să actuali

ANALIZĂ: Rezervările pentru zboruri turistice şi în scop de afaceri sunt peste nivelurile din 2019. SUA, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Elveţia, Spania şi Ţările de Jos conduc clasamentul celor mai vizitate destinaţii

”După doi ani de turbulenţe, o nouă cercetare de la Institutul Mastercard economics dezvăluie că rezervările la nivel global pentru zboruri turistice şi în scop de afaceri au depăşit nivelurile dinainte de pandemie, în timp ce cheltuielile pentru rutele de croazieră, autobuze şi trenuri au înregistr

Se îndreaptă și Elveția spre NATO? (Reuters)
EuropaMihai Voican

Se îndreaptă și Elveția spre NATO? (Reuters)

Elveţienii au aprobat propunerea ca serviciile globale de streaming să investească în ţara lor o parte din veniturile obţinute în Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Elveţienii au aprobat propunerea ca serviciile globale de streaming să investească în ţara lor o parte din veniturile obţinute în Elveţia

Puţin peste 58% dintre alegători au susţinut propunerea, conform rezultatului final, într-unul dintre cele trei voturi naţionale desfăşurate în cadrul sistemului elveţian de democraţie directă. Elveţia va deveni cea mai recentă ţară europeană care introduce astfel de măsuri pentru a sprijini produc

Elveţia a eliberat active ruseşti de 3,4 miliarde de franci care fuseseră blocate de sancţiuni
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia a eliberat active ruseşti de 3,4 miliarde de franci care fuseseră blocate de sancţiuni

Cifra a marcat o scădere de la fonduri de aproximativ 7,5 miliarde de franci elveţieni raportate de guvern pe 7 aprilie ca fiind îngheţate. Oficialul guvernamental Erwin Bollinger a spus că au mai fost îngheţate fonduri de 2,2 miliarde de franci, o sumă mai mică faţă de cele deblocate. ”Nu putem î

Camping.info - Campingurile din România au printre cele mai mici preţuri de cazare din Europa. Campingul Cheile Râşnoavei este cel mai popular / Cel mai mare preţ mediu este în Elveţia, iar cel mai mic în Albania
Piețe financiareMoney.ro

Camping.info - Campingurile din România au printre cele mai mici preţuri de cazare din Europa. Campingul Cheile Râşnoavei este cel mai popular / Cel mai mare preţ mediu este în Elveţia, iar cel mai mic în Albania

Conform camping.info, pe lângă campingul Valea Râşnoavei, mai sunt populare şi Campingul Route, situat în Arad, la 72 de km de frontieră, precum şi Campingul Vampirul, de la Bran. În ceea ce priveşte preţurile de cazare, în Europa, doi adulţi plătesc un preţ mediu cuprins între 12,85 euro şi 37, 22

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul SFS International AG din Elveţia a preluat compania germană Hoffmann SE şi subsidiarele acesteia
Piețe financiareMoney.ro

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul SFS International AG din Elveţia a preluat compania germană Hoffmann SE şi subsidiarele acesteia

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul SFS International AG, Elveţia, a preluat Hoffmann SE, Germania, şi subsidiarele acesteia”, a anunţat autoritatea de concurenţă. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţii

Ceasul stă pe loc când e vorba de oligarhii lui Putin. Elveția, acuzată că apelează la vechi trucuri și nu aplică sancțiunile
EuropaMihai Voican

Ceasul stă pe loc când e vorba de oligarhii lui Putin. Elveția, acuzată că apelează la vechi trucuri și nu aplică sancțiunile

Voleibalistele junioare atacă Europenele cu lănțișoare norocoase și ciocolată elvețiană
SănătateMihai Voican

Voleibalistele junioare atacă Europenele cu lănțișoare norocoase și ciocolată elvețiană

Banca Naţională a Elveţiei: Aprecierea francului elveţian peste paritatea cu euro nu are un impact economic semnificativ
Piețe financiareMoney.ro

Banca Naţională a Elveţiei: Aprecierea francului elveţian peste paritatea cu euro nu are un impact economic semnificativ

Moneda elveţiană a crescut pe măsură ce investitorii au căutat active de refugiu în timpul războiului din Ucraina. Cotaţia monedei a crescut la peste 1 franc pentru 1 euro la începutul acestei luni, înainte de a slăbi la aproximativ 1,02 franci pentru un euro. Acum un an, un euro era cumpărat la c

Elveţia a blocat active ruseşti de circa 5,75 miliarde de franci elveţieni, în urma sancţiunilor internaţionale
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia a blocat active ruseşti de circa 5,75 miliarde de franci elveţieni, în urma sancţiunilor internaţionale

"Astăzi, pentru prima dată, vă pot oferi un indiciu asupra alorii fondurilor îngheţate. Până în prezent, SECO a fost notificată cu privire la fonduri şi active în valoare totală de aproximativ 5,75 miliarde de franci elveţieni", a declarat Erwin Bollinger, un înalt oficial la Agenţia Secretariatului

Zelenski condamnă Nestlé că nu şi-a suspendat activitatea în Rusia, iar compania elveţiană susţine că furnizează doar alimente de bază populaţiei ruse şi este una dintre puţinele companii alimentare care încă funcţionează în Ucraina

”«Mâncare bună, viaţă bună». Acesta este sloganul Nestlé. Compania dvs., care refuză să părăsească Rusia. Chiar şi acum, când există ameninţări din partea Rusiei către alte ţări europene. Nu numai către noi. Când există chiar şantaj nuclear din partea Rusiei”, a spus Zelenski, în timpul unui discurs

Firma elvețiană care gestionează Nord Stream 2 și-a declarat insolvența
EuropaMihai Voican

Firma elvețiană care gestionează Nord Stream 2 și-a declarat insolvența

Credit Suisse, acuzată de spălare de bani într-un proces din Elveţia referitor la traficanţi de cocaină bulgari
Piețe financiareMoney.ro

Credit Suisse, acuzată de spălare de bani într-un proces din Elveţia referitor la traficanţi de cocaină bulgari

 În primul proces penal al unei bănci importante din Elveţia, procurorii elveţieni cer Credit Suisse despăgubiri în valoare de aproximativ 42,4 milioane de franci elveţieni (45,86 milioane de dolari). Ei spun că a doua cea mai mare bancă din ţară şi unul dintre foştii ei manageri pentru relaţi

Ferrari a încheiat un acord cu firma elveţiană Velas Network pentru crearea de conţinut digital destinat fanilor săi
EuropaMoney.ro

Ferrari a încheiat un acord cu firma elveţiană Velas Network pentru crearea de conţinut digital destinat fanilor săi

Din sezonul viitor, Velas, un furnizor de produse şi servicii digitale, va deveni partener al echipei de curse de Formula 1 a Ferrari. ”În plus, Velas va fi sponsorul principal al Ferrari Esports Series, seria online mono-brand a Ferrari şi al echipei de Esports care va concura în F1 Esports Series

Justiţia elveţiană abandonează procedurile judiciare împotriva fostului rege al Spaniei Juan Carlos în scandalul comisioanelor oculte din Arabia Saudită
Piețe financiareMoney.ro

Justiţia elveţiană abandonează procedurile judiciare împotriva fostului rege al Spaniei Juan Carlos în scandalul comisioanelor oculte din Arabia Saudită

La acea vreme, în 2008, regele Spaniei a primit 100 de milioane de dolari de la Ministerul Finanţelor Arabiei Saudite, depuse în contul Fundaţiei Lucum prin Banca Mirabaud din Geneva, dintre care peste opt milioane de dolari proveneau din Bahrain şi Kuwait. Contul fundaţiei a fost închis

Autonet Group Holding AG, Elveţia, vrea să preia importatorul de piese auto Augsburg International Impex, tranzacţie analizată de Consiliul Concurenţei
Piețe financiareMoney.ro

Autonet Group Holding AG, Elveţia, vrea să preia importatorul de piese auto Augsburg International Impex, tranzacţie analizată de Consiliul Concurenţei

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Autonet Group Holding AG, Elveţia, intenţionează să preia compania Augsburg International Impex SRL”, anunţă autoritatea de concurenţă. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Băncile centrale din Elveţia şi Franţa au efectuat cu succes primul test transfrontalier al unor plăţi în monede digitale ale acestora
Piețe financiareMoney.ro

Băncile centrale din Elveţia şi Franţa au efectuat cu succes primul test transfrontalier al unor plăţi în monede digitale ale acestora

Testul Project Jura, numit după munţii dintre cele două ţări, este cel mai recent dintr-o serie de teste efectuate de băncile centrale care doresc să prevină riscurile reprezentate de activele cripto. Testul, în care au fost testate pentru prima oară franci şi euro digitale, a arătat că este posibi

Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Elveţia cere prerogative mai mari pentru a-i penaliza pe bancherii incorecţi
Piețe financiareMoney.ro

Autoritatea de reglementare a sectorului financiar din Elveţia cere prerogative mai mari pentru a-i penaliza pe bancherii incorecţi

Marlene Amstad, şefa consiliului de administraţie al Autorităţii de Supraveghere a Pieţelor Financiare Elveţiane (FINMA), a declarat pentru ziarul SonntagsZeitung că agenţia ar saluta noi instrumente care să tragă la răspundere bancherii pentru greşelile pe care le fac. În timp ce FINMA îi poate ex

Transnistria, alimentată cu combustibil din Rusia de un offshore elvețian via România
EuropaMihai Voican

Transnistria, alimentată cu combustibil din Rusia de un offshore elvețian via România

Presa elvețiană: ”Ioan-Aurel Pop și Patriarhul Daniel au, probabil, un trecut securist”
ActualitateMihai Voican

Presa elvețiană: ”Ioan-Aurel Pop și Patriarhul Daniel au, probabil, un trecut securist”

Airbus se oferă să asambleze avionul Eurofighter în Elveţia, pentru a obţine un contract de 6 miliarde de franci elveţieni în domeniul apărării
Piețe financiareMoney.ro

Airbus se oferă să asambleze avionul Eurofighter în Elveţia, pentru a obţine un contract de 6 miliarde de franci elveţieni în domeniul apărării

Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, care produc avionul de luptă Eurofighter, au oferit, de asemenea, Bernei o cooperare politică extinsă în cazul în care vor câştiga licitaţia elveţiană dintre două avioane de vânătoare americane şi două europene, care urmează să fie livrate până în 2025. C

Banca spaniolă BBVA lansează un serviciu de tranzacţionare a bitcoin pentru clienţii din Elveţia
Piețe financiareMoney.ro

Banca spaniolă BBVA lansează un serviciu de tranzacţionare a bitcoin pentru clienţii din Elveţia

Banca a anunţat că noul serviciu, care va fi inaugurat oficial pe 21 iunie, va inclue tranzacţii cu bitcoin şi servicii de custodie, obiectivul fiind extinderea şi la alte. BBVA nu va oferi consultanţă pentru aceste tipuri de investiţii. BBVA a explicat că pe parcursul unei lansări graduale a obser

OEP Capital Advisors L.P. din SUA a preluat compania Cicor Technologies Ltd. din Elveţia, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei
Piețe financiareMoney.ro

OEP Capital Advisors L.P. din SUA a preluat compania Cicor Technologies Ltd. din Elveţia, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OEP Capital Advisors L.P. din Statele Unite ale Americii a preluat compania Cicor Technologies Ltd., Elveţia”, a informat autoritatea de concurenţă. ”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole

Elveţia pune capăt negocierilor cu UE cu privire la relaţia cu Uniunea şi participarea la piaţa unică europeană; principalul obstacol, libera circulaţie a persaoanelor; Comisia Europeană, ”regretă” decizia confederaţiei helvetice

Preşedintele elveţian Guy Parmelin a anunţat într-o conferinţăă de presă că Elveţia pune capăt negocierilor unui acod care viza armonizarea cadrului juridic în vederea unei participări a Confederaţiei helvetice la piaţa unică europeană şi instaurarea unui mecamism de soluţionare a diferendelor.

Grupul elveţian MET a raportat în 2020 venituri consolidate de 11,2 miliarde euro, la volum de gaze tranzacţionate mai mare cu 43%, de 71 miliarde metri cubi
Piețe financiareMoney.ro

Grupul elveţian MET a raportat în 2020 venituri consolidate de 11,2 miliarde euro, la volum de gaze tranzacţionate mai mare cu 43%, de 71 miliarde metri cubi

"MET Group, companie europeană de energie cu sediul central în Elveţia, a raportat un volum total de 71 miliarde metri cubi (BCM) de gaze tranzacţionate în 2020, cu 43% mai mult faţă de anul precedent. Veniturile consolidate ale grupului au atins 11,2 miliarde euro, în ciuda condiţiilor dificile din

Producătorul român de fotolii de masaj Komoder a realizat vânzări de peste 24 milioane de lei în 2020 şi vrea să se extindă în Franţa, Elveţia şi Marea Britanie. Cele mai solicitate produse, cele din gama medie, cu un cost de aproximativ 2.200 euro

"Komoder anunţă, pentru 2020, atingerea unei cifre de afaceri de peste 24 de milioane de lei şi extinderea în trei ţări importante din Europa: Ungaria (Budapesta), Italia (Milano) şi Spania (Madrid). Pentru 2021, compania estimează o creştere a cifrei de afaceri cu 50% şi are planuri pentru continua

40 de organizaţii din Spania, Germania, Elveţia, Italia şi Grecia lansează o iniţiativă de integrare a hidrogenului verde în industria ceramicii din Europa. Compania germană Sunfire pune la dispoziţie un electrolizor alcalin presurizat de 100 MW

”Un consorţiu internaţional format din 40 de organizaţii din Spania, Germania, Elveţia, Italia şi Grecia, condus de ETRA, structură finanţată de Smartenergy, care implementează tehnologia Sunfire, folosind experienţa tehnică a Enel Green Power în producţia de hidrogen verde şi, de asemenea, partener

Elveția, obligată de CEDO să plătească daune unei cerșetoare din România
ActualitateAlice Drăghici

Elveția, obligată de CEDO să plătească daune unei cerșetoare din România

Elveţia va returna în SUA 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare, pentru a fi daţi victimelor unei scheme piramidale a escrocului Allen Stanford
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia va returna în SUA 150 de milioane de dolari care erau blocaţi în conturi bancare, pentru a fi daţi victimelor unei scheme piramidale a escrocului Allen Stanford

Stanford, un fost finanţist din Texas, a fost condamnat în 2012 de către un juriu din Houston, într-un caz de fraudă în valoare de 7,2 miliarde de dolari, care s-a desfăşurat pe parcursul a două decenii şi care a fost eclipsat numai de schema piramidală derulată de americanul Bernie Madoff. Elveţia

SUA acuză Elveţia şi Vietnamul de o manipulare a monedelor naţionale cu scopul de a obţine un avantaj comercial ilicit; Trezoreria supraveghează zece ţări, inclusiv Germania, Japonia şi Italia şi îndeamnă China la ”trasparenţă”

”Vietnamul şi Elveţia îşi manipulează monedele”, stabileşte Departamentul american al Trezoreriei, care a evaluat situaţia principalilor 20 de parteneri comerciali ai Statelor Unite în perioada iulie 2019-iunie 2020. Alte zece ţări - între care Germania, Japonia şi Italia - au fost plasate sub supr

Grupul elveţian MET se extinde pe piaţa gazelor din Germania, prin achiziţionarea unor capacităţi de stocare
Piețe financiareMoney.ro

Grupul elveţian MET se extinde pe piaţa gazelor din Germania, prin achiziţionarea unor capacităţi de stocare

"Compania energetică europeană MET Group, cu sediul în Elveţia, şi-a extins activitatea din Germania, prin achiziţionarea unor capacităţi de stocare a gazelor de la Gas-Union GmbH. Astfel, va putea oferi produse direct consumatorilor finali, prin MET Germany GmbH, filială deţinută 100% de MET Group"

Elveția, plan medical dramatic: renunță la resuscitări, pacienții vârstnici nu vor mai fi duși la reanimare
EuropaAlice Drăghici

Elveția, plan medical dramatic: renunță la resuscitări, pacienții vârstnici nu vor mai fi duși la reanimare

Elveţia înăspreşte măsurile pentru combaterea celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus
Piețe financiareMoney.ro

Elveţia înăspreşte măsurile pentru combaterea celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus

Adunările de peste 15 persoane în locuri publice vor fi interzise începând de luni, iar măştile vor trebui purtate în toate spaţiile publice închise, a anunţat guvernul după o şedinţă de urgenţă. Ordinul de a purta mască în mijloacele de transport publice a fost extins pentru a include gările, aero

Un oraş elveţian a fost acoperit de fragmente fine de ciocolată, în urma unei defecţiuni la o fabrică Lindt
Piețe financiareMoney.ro

Un oraş elveţian a fost acoperit de fragmente fine de ciocolată, în urma unei defecţiuni la o fabrică Lindt

Locuitorii au fost destul de şocaţi când a început să ningă cu particule fine de pudră de cacao la sistemul de ventilaţie al fabricii de ciocolată. Compania Lindt & Spruengli a confirmat marţi informaţiile că a avut loc o defecţiune minoră la ventilaţia unei linii pentru particule de cacao prăj

Un touroperator lansează sejururi personalizate în Grecia, Cipru, Elveţia, Islanda, Italia şi sudul Franţei. ”Vacanţele last minute sunt cea mai sigură escapadă în acest context”
Piețe financiareMoney.ro

Un touroperator lansează sejururi personalizate în Grecia, Cipru, Elveţia, Islanda, Italia şi sudul Franţei. ”Vacanţele last minute sunt cea mai sigură escapadă în acest context”

”În această perioadă de incertitudine privind regulile şi măsurile fiecărei destinaţii în ceea ce priveşte turismul, Eturia – care a creat mereu pachete de vacanţă în Europa pentru clienţii fideli – a decis să lanseze aceste oferte şi pentru publicul larg, venind astfel cu un răspuns la toate dorinţ

Ce se întâmplă în Europa? Bogații lumii și-au mutat aurul din Elveția la New York
Piețe financiareCătălina Mareș

Ce se întâmplă în Europa? Bogații lumii și-au mutat aurul din Elveția la New York

CUM reușește Elveția să țină sub control epidemia, deși oamenii NU AU restricții de circulație
EuropaCristina Popovici

CUM reușește Elveția să țină sub control epidemia, deși oamenii NU AU restricții de circulație

NEBUNIE pe piața valutară: Francul elveţian atinge CEL MAI MARE nivel din ultimii 5 ani
Piețe financiareCristina Popovici

NEBUNIE pe piața valutară: Francul elveţian atinge CEL MAI MARE nivel din ultimii 5 ani

Un pensionar elvețian a plătit pe o insulă în New York cât pe un apartament în Bucureşti
Piețe financiareCristina Popovici

Un pensionar elvețian a plătit pe o insulă în New York cât pe un apartament în Bucureşti

Românul care lucrează în Elveţia la inventarea „trenului“ viitorului. A colaborat cu Elon Musk, care l-a şi premiat
ActualitateCristina Popovici

Românul care lucrează în Elveţia la inventarea „trenului“ viitorului. A colaborat cu Elon Musk, care l-a şi premiat

BREAKING NEWS: De la sfârşitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia
Piețe financiareCristina Popovici

BREAKING NEWS: De la sfârşitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia

Elvețianul care DONEAZĂ un miliard de dolari pentru salvarea Pământului
ActualitateCristina Popovici

Elvețianul care DONEAZĂ un miliard de dolari pentru salvarea Pământului

Cinci ceasuri care merită atenție și care nu provin din Elveția
ActualitateMihai Voican

Cinci ceasuri care merită atenție și care nu provin din Elveția

Elveția renunță la secretele conturilor bancare. Doar cele ale românilor și ciprioților se păstrează
ActualitateCristina Popovici

Elveția renunță la secretele conturilor bancare. Doar cele ale românilor și ciprioților se păstrează

Peste un sfert din diplomații ruși din Elveția sunt de fapt SPIONI!
EuropaCristina Popovici

Peste un sfert din diplomații ruși din Elveția sunt de fapt SPIONI!

O româncă va conduce operațiunile UPC Elveția
Piețe financiareMihai Voican

O româncă va conduce operațiunile UPC Elveția

Liviu Dragnea și iubita sa, Irina Tănase, în vizită la o fabrică de ceasuri din Elveția
PoliticCristina Popovici

Liviu Dragnea și iubita sa, Irina Tănase, în vizită la o fabrică de ceasuri din Elveția

Presa elvețiană il face PRAF pe Dragnea
PoliticCristina Popovici

Presa elvețiană il face PRAF pe Dragnea

Parlamentar elvețian, despre vizita lui Dragnea la Berna: Este inoportună venirea unui politician condamnat
PoliticAlice Drăghici

Parlamentar elvețian, despre vizita lui Dragnea la Berna: Este inoportună venirea unui politician condamnat

LIDL vinde canabis în magazinele din Elveţia. Cât costă un plic
Piețe financiareCristina Popovici

LIDL vinde canabis în magazinele din Elveţia. Cât costă un plic

Țara care și-a schimbat PESTE NOAPTE denumirea în eSwatini: „Lumea ne confunda cu Elveția”
EuropaCristina Popovici

Țara care și-a schimbat PESTE NOAPTE denumirea în eSwatini: „Lumea ne confunda cu Elveția”

Pârtiile din Austria, Elveţia sau Franţa în concurență cu cele din România. Trif crede că putem face față
ActualitateMihai Voican

Pârtiile din Austria, Elveţia sau Franţa în concurență cu cele din România. Trif crede că putem face față

„Elveţia României”. Locul unde se află cele mai frumoase şase sate din ţara noastră
Piețe financiareMihai Voican

„Elveţia României”. Locul unde se află cele mai frumoase şase sate din ţara noastră

”ELVEȚIA României”: Sute de turişti sunt aşteptaţi la schi la cea mai mare altitudine din ţară!
ActualitateCristina Popovici

”ELVEȚIA României”: Sute de turişti sunt aşteptaţi la schi la cea mai mare altitudine din ţară!

Ofertă INCREDIBILĂ: Te muți în ELVEȚIA și câștigi pe loc 70.000 de franci
EuropaMihai Voican

Ofertă INCREDIBILĂ: Te muți în ELVEȚIA și câștigi pe loc 70.000 de franci

Informaţii de ULTIMĂ ORĂ despre Regele Mihai! Ce se întâmplă acum la reşedinţa regală din Elveţia
ActualitateMihai Voican

Informaţii de ULTIMĂ ORĂ despre Regele Mihai! Ce se întâmplă acum la reşedinţa regală din Elveţia

Taxele camionagiilor români, FRAUDATE în Elveția, prin offshore-uri!
Piețe financiareCristina Popovici

Taxele camionagiilor români, FRAUDATE în Elveția, prin offshore-uri!

Closete înfundate cu bani, în Elveția
EuropaCristina Popovici

Closete înfundate cu bani, în Elveția

Oraşul din Germania aflat la graniţa cu Elveţia şi Franţa in care aproape un sfert din locuitori sunt români
ActualitateCristina Popovici

Oraşul din Germania aflat la graniţa cu Elveţia şi Franţa in care aproape un sfert din locuitori sunt români

Lovitură neaşteptată: Elveţia reintroduce restricţii temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari
EuropaCristina Popovici

Lovitură neaşteptată: Elveţia reintroduce restricţii temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari

Preţul caselor din România a crescut mai mult decât în Elveţia, Brazilia şi SUA la un loc
Piețe financiareCristina Popovici

Preţul caselor din România a crescut mai mult decât în Elveţia, Brazilia şi SUA la un loc

Liviu Dragnea, la un radio din Elveția: “Vreau să vorbesc despre viitorul României, nu despre astfel de bullshit, precum corupția"
ActualitateCristina Popovici

Liviu Dragnea, la un radio din Elveția: “Vreau să vorbesc despre viitorul României, nu despre astfel de bullshit, precum corupția"

Această casă din Elveția creează un nou curent arhitectural
Piețe financiareIonut Lupescu

Această casă din Elveția creează un nou curent arhitectural

Numarul muncitorilor romani din Elvetia a crescut cu 996,2 la suta dupa liberalizarea pietii muncii
EuropaCristina Popovici

Numarul muncitorilor romani din Elvetia a crescut cu 996,2 la suta dupa liberalizarea pietii muncii

Elevii români au câștigat Premiul pentru Excelență în IT în Elveția
ActualitateMircea Popa

Elevii români au câștigat Premiul pentru Excelență în IT în Elveția

Elveţia îşi retrage cererea de aderare la Uniunea Europeană
Piețe financiareCristina Popovici

Elveţia îşi retrage cererea de aderare la Uniunea Europeană

Situație fără precedent în Elveția. Cetățenii nu au fost de acord cu alocația de 2.500 de franci de la stat, respingând-o în urma unui referendum
EuropaCristina Popovici

Situație fără precedent în Elveția. Cetățenii nu au fost de acord cu alocația de 2.500 de franci de la stat, respingând-o în urma unui referendum

Cetăţenii români au acces liber, începând de miercuri, pe piaţa muncii din Elveţia
ActualitateCristina Popovici

Cetăţenii români au acces liber, începând de miercuri, pe piaţa muncii din Elveţia