money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Euro

43176 articole — pagina 63 din 432

Un bărbat din Vrancea a primit o factură de 76 de milioane de euro la curent. Răspunsul fabulos al Enel
ActualitateTheodora Șutiu

Un bărbat din Vrancea a primit o factură de 76 de milioane de euro la curent. Răspunsul fabulos al Enel

MAE: Tribunalul Uniunii Europene a dat câştig de cauză României într-o acţiune iniţiată de ţara noastră privind anularea unei decizii a Comisiei prin care se aplicaseră statului român corecţii financiare de peste 18,7 milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

”Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale salută hotărârea Tribunalului Uniunii Europene care a dat câştig de cauză României, la data de 18 ianuarie 2023, în cauza T-33/21. Procesul în acest dosar a fost iniţiat de România care a vizat anularea unei decizii a Co

Agenţia de turism Vola.ro anunţă că va rambursa banii tuturor clienţilor care au avut zboruri Blue Air anulate - peste 10.000 de clienţi Vola.ro şi un prejudiciu de peste 1 milion de euro
Piețe financiareMoney.ro

Agenţia de turism Vola.ro anunţă că va rambursa banii tuturor clienţilor care au avut zboruri Blue Air anulate - peste 10.000 de clienţi Vola.ro şi un prejudiciu de peste 1 milion de euro

”Vola.ro confirmă că este in curs de a finaliza procesul de rambursare a tuturor clienţilor care au avut zboruri Blue Air anulate cu plecare începând cu data de 6 septembrie 2022. Peste 10.000 de clienti Vola.ro au fost afectaţi de anulările Blue Air, iar prejudiciul adus se ridică la peste 1.000.00

Guvernul a aprobat un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere / Cărbunaru: Valoarea contractului este de 50 de milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a aprobat un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere / Cărbunaru: Valoarea contractului este de 50 de milioane de euro

„Astăzi a fost aprobat şi proiectul de lege prin care a fost aprobat contractul de finanţare investiţii prioritare în domeniul siguranţei rutiere în România, un contract între România şi Banca Europeană de Investiţii, cu o valoare de 50 de milioane de euro. Vor fi realizate în 89 de locaţii pasaje s

Dorian Popa, proprietar de Lamborghini Huracan! L-a luat ”la reducere”, cu doar 290.000 de euro, direct de la celebra fabrică italiană de supercar-uri
PeopleFlorian Gheorghe

Dorian Popa, proprietar de Lamborghini Huracan! L-a luat ”la reducere”, cu doar 290.000 de euro, direct de la celebra fabrică italiană de supercar-uri

Dorian Popa, proprietar de Lamborghini Huracan!

Primarul Dominic Fritz modernizează cu fonduri europene clădirile a două şcoli din Timişoara / Valoare investiţiei este de 11 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Primarul Dominic Fritz modernizează cu fonduri europene clădirile a două şcoli din Timişoara / Valoare investiţiei este de 11 milioane euro

Potrivit comunicatului de presă al USR, este una dintre cele mai mari investiţii făcute în educaţia din Timişoara în ultimii zeci de ani, prin care vor fi modernizate cu fonduri europene două şcoli din Timişoara care văd printre primele îmbunătăţiri în 50 de ani. Modernizarea lor va însemna condiţ

Adrian Câciu a anunţat că România va primi în câteva zile răspunsul Comisiei Europene dacă taxa de solidaritate în energie va fi aplicată şi OMV Petrom: Toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieţii
Piețe financiareMoney.ro

Adrian Câciu a anunţat că România va primi în câteva zile răspunsul Comisiei Europene dacă taxa de solidaritate în energie va fi aplicată şi OMV Petrom: Toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieţii

“Guvernul a implementat şi acest pilon 3, contribuţia de solidaritate, preluând tot ceea ce scrie în regulament, inclusiv elementele care văd că trezesc o serie de elemente de interpretare, respectiv acea referire la cel puţin 75% din cifra de afaceri pe anumite sectoare. Scopul este următorul: cei

Ciucă: Nu ne permitem să peirdem niciun eurocent din fondurile alocate de către Uniunea Europeană / Pregătiri pentru cererile de plată 3 şi 4 din PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: Nu ne permitem să peirdem niciun eurocent din fondurile alocate de către Uniunea Europeană / Pregătiri pentru cererile de plată 3 şi 4 din PNRR

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, despre ultima şedinţă a Comitetului interministerial care se ocupă de PNRR. ”Am analizat fiecare jalon şi ţintă în parte, atât în ceea ce priveşte nivelul de îndeplinire, cât şi în ceea ce privelte măsurile pe care trebuie s

Ciucă: Nu ne permitem să pierdem niciun eurocent din fondurile alocate de către Uniunea Europeană / Pregătiri pentru cererile de plată 3 şi 4 din PNRR

Transilvania Construcţii a achiziţionat un parc industrial situat pe un teren de 4,4 hectare în zona de nord a municipiului Arad, tranzacţie estimată la circa 3,5 milioane euro

”Transilvania Construcţii a achiziţionat de la Comalim un parc industrial situat pe un teren de 4,4 hectare în zona de nord a municipiului Arad, într-o tranzacţie estimată la circa 3,5 milioane euro. Proprietatea include două hale, spaţii de depozitare şi clădiri administrative cu o suprafaţă închir

România cere clarificări Comisiei Europene privind modul în care trebuie aplicată taxa de solidaritate în energie după ce OMV Petrom a spus că nu se află printre cei care ar trebui sa o achite

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Piețe financiareMoney.ro

România cere clarificări Comisiei Europene privind modul în care trebuie aplicată taxa de solidaritate în energie după ce OMV Petrom a spus că nu se află printre cei care ar trebui sa o achite Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Clarificările vizează modul în care este calculată această taxă, inclusiv din perspectiva cifrei de afaceri, şi ar putea fi decisive în stabilirea poziţiei autorităţilor fiscale în cazul OMV Petrom, companie care a transmis că nu este obligată să achite această taxă. Deşi solicitarea Ministeru

Întrebarea de un miliard de euro! România vrea să afle de la CE dacă poate taxa OMV Petrom
ActualitateMoney.ro

Bârlogul șefului mafiot arestat: o casă din centrul unui orășel din Sicilia plină de haine și parfumuri de lux. Purta un ceas de 35.000 de euro
EuropaMihai Voican

Bârlogul șefului mafiot arestat: o casă din centrul unui orășel din Sicilia plină de haine și parfumuri de lux. Purta un ceas de 35.000 de euro

Von der Leyen: Uniunea Europeană va mobiliza ajutoare de stat şi un fond de suveranitate pentru a împiedica mutarea firmelor în SUA
Piețe financiareMoney.ro

Von der Leyen: Uniunea Europeană va mobiliza ajutoare de stat şi un fond de suveranitate pentru a împiedica mutarea firmelor în SUA

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos că măsurile vor face parte din planul industrial al UE Green Deal, pentru a face din Europa un centru pentru tehnologie curată şi inovare. ”Scopul va fi concentrarea investiţi

Guvernul va aproba un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul va aproba un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere

„Proiectul ce face obiectul acestui împrumut constă în investiţii în şase locaţii potrivite pentru pasaje supra/subterane, având o valoare totală a investiţiei de 75 milioane euro, fără TVA; 40 de locaţii în care se recomandă construirea de sensuri giratorii, având o valoare totală a investiţiei de

Ministrul Energiei, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Sunt convins că toate companiile din România care sunt în acel Regulament European şi în acea transpunere a Regulamentului vor plăti
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Energiei, întrebat dacă OMV va plăti taxa de solidaritate: Sunt convins că toate companiile din România care sunt în acel Regulament European şi în acea transpunere a Regulamentului vor plăti

”Sunt convins că toate companiile din România care sunt în acel Regulament European şi în acea transpunere a Regulamentului vor plăti. Toate companiile. Eu vă spun că toate companiile nu vor putea scăpa, aţi văzut şi declaraţia şefului ANAF”, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu, marţi seară

Executivul va aproba un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere
Piețe financiareMoney.ro

Executivul va aproba un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii privind investiţiile în domeniul siguranţei rutiere

„Proiectul ce face obiectul acestui împrumut constă în investiţii în şase locaţii potrivite pentru pasaje supra/subterane, având o valoare totală a investiţiei de 75 milioane euro, fără TVA; 40 de locaţii în care se recomandă construirea de sensuri giratorii, având o valoare totală a investiţiei de

Fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, un suspect-cheie în Qatargate, se angajează să colaboreze cu justiţia belgiană, în schimbul reducerii pedepsei la un an de închisoare. El va primi o amendă şi i se vor confisca ”avantajele patrimoniale” dobândite

”Prin acest memorandum”, precizează parchetul într-un comunicat, Pier Antonio Panzeri ”se angajează să-i informeze pe anchetatori şi justiţia cu privire la (...) aranjamente financiare cu state terţe, construcţii financiare implementate şi beneficiari” ai acestei presupuse organizaţii criminale

Primăria Sinaia a cumpărat, cu două milioane de euro, vechea telecabină care urcă din staţiune în Bucegi / Actul de cumpărare, semnat luni de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia
Piețe financiareMoney.ro

Primăria Sinaia a cumpărat, cu două milioane de euro, vechea telecabină care urcă din staţiune în Bucegi / Actul de cumpărare, semnat luni de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia

„Ieri, 16 ianuarie 2023, a fost semnat de către reprezentanţii Societăţii de Transport Public Sinaia, actul de cumpărare prin licitaţie publică a Telecabinei din oraş. Odată cu preluarea Telecabinei Sinaia şi a instalaţiilor de transport pe cablu care o deserveau, domeniul schiabil sinăian devine in

NEPI Rockcastle obţine un nou împrumut verde în valoare de 60 de milioane de euro, pentru Ploieşti Shopping City
Piețe financiareMoney.ro

NEPI Rockcastle obţine un nou împrumut verde în valoare de 60 de milioane de euro, pentru Ploieşti Shopping City

”NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, a obţinut un împrumut verde în valoare de 60 de milioane de euro, pentru Ploieşti Shopping City, de la un sindicat bancar condus de BRD Groupe Société Générale. Finanţarea vine la trei luni d

Premierul Nicolae Ciucă: Continuăm dialogul foarte bun cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru clarificarea tuturor aspectelor care ţin de valorificarea fondurilor disponibile României prin PNRR
Piețe financiareMoney.ro

Premierul Nicolae Ciucă: Continuăm dialogul foarte bun cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru clarificarea tuturor aspectelor care ţin de valorificarea fondurilor disponibile României prin PNRR

Discuţiile au făcut referire la pregătirea îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asumate pentru anul 2023, conform calendarului de implementare, în perspectiva  transmiterii următoarelor cereri de plată, anunţă Executivul.    ”Avem un dialog foarte bun cu reprezentanţii Comisiei Europ

Indicatori ai piaţei româneşti de artă în 2022 - 50 de licitaţii, vânzări de 10,8 milioane de euro şi mai mulţi cumpărători tineri
Piețe financiareMoney.ro

Indicatori ai piaţei româneşti de artă în 2022 - 50 de licitaţii, vânzări de 10,8 milioane de euro şi mai mulţi cumpărători tineri

Cu 50 de licitaţii, un total al adjudecărilor în licitaţii de circa 10,8 milioane euro şi o rată medie de adjudecare de 72%, a fost un an intens (cu 16% mai multe licitaţii decât în 2021 şi cu 21% mai multe licitaţii decât în 2020) şi divers în tematici (28 de tematici, inclusiv câteva noi), cu nume

Câștigătorii show-ului matrimonial ”Mireasa” s-au despărțit la nici o lună după ce s-au căsătorit și au înfășcat 40.000 de euro. Afacere cu emoțiile telespectatorilor!
PeopleFlorian Gheorghe

Câștigătorii show-ului matrimonial ”Mireasa” s-au despărțit la nici o lună după ce s-au căsătorit și au înfășcat 40.000 de euro. Afacere cu emoțiile telespectatorilor!

Câștigătorii show-ului matrimonial ”Mireasa” s-au desparțit la nici o lună după ce s-au căsătorit și au înfășcat 40.000 de euro

Qatar: Gazele ruseşti vor reveni până la urmă în Europa, pe măsură ce ţările ”vor ierta şi uita”
Piețe financiareMoney.ro

Qatar: Gazele ruseşti vor reveni până la urmă în Europa, pe măsură ce ţările ”vor ierta şi uita”

”Astăzi europenii spun că nu avem cum să ne întoarcem” la cumpărarea gazelor ruseşti, a declarat Saad Sherida al-Kaabi, ministrul Energiei şi şeful companiei de stat de gaze QatarEnergy, la Forumul Energetic al Consiliului Atlantic din Abu Dhabi. ”Cu toţii suntem binecuvântaţi că trebuie să putem u

Franţa vrea ca UE să adopte o strategie industrială ”Fabricat în Europa”, ca răspuns la schema americană de subvenţii pentru investiţiile ecologice
Piețe financiareMoney.ro

Franţa vrea ca UE să adopte o strategie industrială ”Fabricat în Europa”, ca răspuns la schema americană de subvenţii pentru investiţiile ecologice

transmite Reuters. Liderii UE urmează să discute despre o astfel de politică industrială pentru blocul celor 27 de naţiuni la un summit din 9-10 februarie la Bruxelles, îngrijoraţi că Legea de reducere a inflaţiei, de 369 de miliarde de dolari, a Washingtonului, care subvenţionează produse de la ba

Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola promite, în plen, măsuri împotriva ”corupţiei” şi ”amestecurilor externe” după scandalul Qatargate
Piețe financiareMoney.ro

Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola promite, în plen, măsuri împotriva ”corupţiei” şi ”amestecurilor externe” după scandalul Qatargate

”Evenimentele din această lună au demonstrat necesitatea de a reconstrui legăturile de încredere cu cetăţenii europeni pe care-i reperezentăm”, a declarat ea în deschiderea unei sesiuni plenare, la Strasbourg. ”Luăm măsuri în vederea consolidării luptei împotriva corupţiei şi mijloacelor de l

Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România, ales vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Creditului Ipotecar – European Mortgage Federation
Piețe financiareMoney.ro

Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România, ales vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Creditului Ipotecar – European Mortgage Federation

Înfiinţată în anul 1967, EMF este vocea industriei de profil europene, reprezentând interesele creditorilor ipotecari şi ale emitenţilor de obligaţiuni ipotecare. EMF furnizează date şi informaţii privind pieţele ipotecare europene, a căror valoare însuma peste 8 mii de miliarde euro la sfârşitul an

Agenţia de turism Paralela 45 estimează pentru anul trecut vânzări de 48 milioane euro. Compania anunţă pentru acest an zboruri charter din 14 oraşe ale ţării, inclusiv din Braşov, imediat după deschiderea noului aeroport

”Paralela 45 estimează că 2023 va fi anul revenirii călătoriilor în ritmul din 2019, după ce în 2022 românii au călătorit fără restricţii peste tot în lume. Agenţia a înregistrat 80% din volumul de vânzări din 2019, de 60 de milioane de euro, şi estimează pentru 2023 creşteri de 25-35% pentru destin

Loredana Chivu s-a logodit! Inelul primit, unul de care să vorbească toată lumea. 87.400 de euro a costat/FOTO!
PeopleFlorian Gheorghe

Loredana Chivu s-a logodit! Inelul primit, unul de care să vorbească toată lumea. 87.400 de euro a costat/FOTO!

Loredana Chivu s-a logodit! Inelul primit, unul ce care să vorbească toată lumea

Miliardul de euro de la OMV. Ce fac autoritățile
ActualitateCristian Matache

Miliardul de euro de la OMV. Ce fac autoritățile

Vineri 13 cu noroc la loto. Câștigătorul a luat 1,24 miliarde de euro
EuropaTheodora Șutiu

Vineri 13 cu noroc la loto. Câștigătorul a luat 1,24 miliarde de euro

Câte milioane de euro pierde Simona Halep din cauza suspendării. Ion Țiriac a dezvăluit suma
ActualitateTheodora Șutiu

Câte milioane de euro pierde Simona Halep din cauza suspendării. Ion Țiriac a dezvăluit suma

Comisia pentru Covid-19 din Parlamentul European vrea să o audieze pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în privinţa contractului cu Pfizer pentru vaccinuri
Piețe financiareMoney.ro

Comisia pentru Covid-19 din Parlamentul European vrea să o audieze pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în privinţa contractului cu Pfizer pentru vaccinuri

Parlamentarii vor să o întrebe pe von der Leyen despre rolul ei în negocierea unui contract masiv de vaccinuri împotriva coronavirusului, de mai multe miliarde de euro, semnat cu Pfizer în apogeul pandemiei. În perioada premergătoare acestui contract, se spune că ea a făcut schimb de mesaje text cu

Ungaria - Ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó: Nestlé va crea 250 de noi locuri de muncă în localitatea Bük cu o investiţie de peste 360 de milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

Ungaria - Ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó: Nestlé va crea 250 de noi locuri de muncă în localitatea Bük cu o investiţie de peste 360 de milioane de euro

Potrivit comunicatului ministerului, ministrul a afirmat că centrul din Europa Centrală şi de Est al producţiei de hrană pentru animale al companiei elveţiene se află în Ungaria, unde această dezvoltare va creşte producţia cu 30% şi se preconizează creşterea ratei de export de la 90% în prezent la p

Ministerul Investiţiilor Europene prezintă Ghidul cardurilor de energie, destinat beneficiarilor de sprijin pentru plata facturilor la energie. Cui, în ce condiţii se acordă acest ajutor, ce servicii se pot plăti şi când vor sosi cardurile

 În 2023, MIPE oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/ an. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de

Franţa a amendat joi TikTok cu 5 milioane de euro pentru deficienţe legate de ”cookies”
Piețe financiareMoney.ro

Franţa a amendat joi TikTok cu 5 milioane de euro pentru deficienţe legate de ”cookies”

Autoritatea franceză pentru protecţia datelor, CNIL, a declarat că investigaţia sa a vizat doar site-ul web tiktok.com şi nu aplicaţiile pentru smartphone-uri mult mai utilizate ale serviciului. CNIL a constatat că pentru utilizatorii tiktok.com nu a fost la fel de uşor să refuze cookies cât să le

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai ridicat nivel din aprilie 2022
Piețe financiareMoney.ro

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi la cel mai ridicat nivel din aprilie 2022

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 0,7%, iar majoritatea sectoarelor şi burselor majore au consemnat o evoluţie pozitivă. Acţiunile companiilor din sectorul comerţului cu amănuntul au condus câştigurile, cu un avans de aproape 2%, în timp ce componentele acţiunilor companiilor pro

ANPC a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene / Dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit dublul standard, compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri

ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urmă cu 5 luni, a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, solicitând verificarea, în statele membre ale Uniunii Europene, a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr şi

ANPC a descoperit diferenţe în compoziţia unor produse Fanta vândute în diverse state europene - concentraţia de suc de portocale variază între sub 5% şi 20%  / Dacă va fi dovedit dublul standard, amenda e de până la 4% din cifra de afaceri

JLL România: Volumul investiţiilor imobiliare a atins în 2022 pragul de 1,25 miliarde de euro, un nivel record după criza economică din 2008
Piețe financiareMoney.ro

JLL România: Volumul investiţiilor imobiliare a atins în 2022 pragul de 1,25 miliarde de euro, un nivel record după criza economică din 2008

”Pe parcursul anului 2022, volumul tranzacţiilor cu active imobiliare comerciale cu o valoare de minim 5 milioane de euro a totalizat aproximativ 1,25 miliarde de euro, cu 40% mai mult faţă de 2021, din care aproape 600 milioane de euro reprezintă volumul tranzacţionat numai

Gupul minier suedez public LKAB anunţă descoperirea ”celui mai mare zăcământ cunoscut” de pământuri rare din Europa
Piețe financiareMoney.ro

Gupul minier suedez public LKAB anunţă descoperirea ”celui mai mare zăcământ cunoscut” de pământuri rare din Europa

”Este vorba despre cel mai mare zăcământ cunoscut de elemente de pământuri rare din partea noastră a lumii şi ar putea deveni un element de bază important în producţia de materii prime critice absolut cruciale în tranziţia verde”, subliniază într-un comunicat CEO-ul grupului minier public, Jan

Ciucă: Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toţi românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toţi românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene

”27 de spitale vor primi finanţare prin PNRR. Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toţi românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene. Decizia de astăzi este un pas concret şi solid în acest se

Medicul Horaţiu Suciu, despre construirea unui Institut al Inimii la Târgu Mureş: Se realizează un proiect de generaţie / Proiectul, în valoare de 105 milioane de euro, pe primul loc în lista investiţiilor care vor fi finanţate prin PNRR

“Se realizează un proiect de generaţie: noul Institut al Inimii aduce la Târgu Mureş aproape 105 milioane de euro. Devenim, astfel, obiectivul aflat pe primul loc din România, în strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate, finanţat prin PNRR”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, dr. Horaţiu

Guvernul a aprobat participarea României la garanţiile acordate de statele membre pentru asistenţa macrofinanciară excepţională din partea Uniunii Europene: Contribuţia României la suma totală garantată este de 60.453.864 euro

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind participarea României la garanţiile acordate de statele membre pentru asistenţa macrofinanciară excepţională din partea Uniunii Europene, în temeiul Deciziei (UE) 2022/1628 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 septembrie 2022 privind acordare

Eurostat: Prețul locuințelor din România, în ultimul deceniu, printre cele mai mici majorări din UE – 25%
EuropaMihai Voican

Eurostat: Prețul locuințelor din România, în ultimul deceniu, printre cele mai mici majorări din UE – 25%

Tranzitul de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina a fost cu aproximativ 16% mai scăzut în ultima săptămână, pe fondul vremii calde din Europa
Piețe financiareMoney.ro

Tranzitul de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina a fost cu aproximativ 16% mai scăzut în ultima săptămână, pe fondul vremii calde din Europa

Gigantul  grup Gazprom a declarat că livrările zilnice de gaze ruseşti prin punctul de intrare Sudzha, prin Ucraina către Europa, au fost la 35,5 milioane de metri cubi (mcm) în ultimele cinci zile, în scădere de la peste 40 de milioane de metri cubi în Europa în ultimele luni. Gazprom nu a ră

Cristiano Ronaldo ar putea încasa 400 de milioane de euro în Arabia Saudită! Planul pus la cale de oficialii saudiţi
ActualitateAlina Rafaila

Cristiano Ronaldo ar putea încasa 400 de milioane de euro în Arabia Saudită! Planul pus la cale de oficialii saudiţi

Maia Sandu a cheltuit 25.000 de euro cu vizitele în străinătate în 2022. Klaus Iohannis: 3,32 milioane de euro
PoliticMihai Voican

Maia Sandu a cheltuit 25.000 de euro cu vizitele în străinătate în 2022. Klaus Iohannis: 3,32 milioane de euro

Colliers: Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale a scăzut la jumătate anul trecut, la aproximativ 450 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Colliers: Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale a scăzut la jumătate anul trecut, la aproximativ 450 milioane euro

”Volumul tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale (exclusiv industriale şi de depozite tradiţionale) s-a ridicat la aproximativ 450 milioane euro în 2022, în scădere faţă de 800 milioane în 2021”, potrivit estimărilor Colliers. Bucureştiul şi împrejurimile Capitalei continuă

Delgaz Grid anunţă o investiţie de 79 milioane lei pentru modernizarea reţelei şi implementarea SMART cu fonduri europene în judeţul Neamţ
Piețe financiareMoney.ro

Delgaz Grid anunţă o investiţie de 79 milioane lei pentru modernizarea reţelei şi implementarea SMART cu fonduri europene în judeţul Neamţ

Vor fi instalate peste 11.000 contoare inteligente la consumatori casnici şi non casnici mici. Reţeaua de distribuţie de joasă tensiune va fi modernizată pe o lungime de 280 km. În proiect sunt incluse 22 de comune din judeţul Neamţ. ”În cadrul proiectului, demarat luna trecută, vor fi instalate pe

Comisar UE: TikTok trebuie să-şi amintească să respecte regulile Uniunii Europene
Piețe financiareMoney.ro

Comisar UE: TikTok trebuie să-şi amintească să respecte regulile Uniunii Europene

”Voi reaminti preşedintelui TikTok să respecte integralitatea regulilor noastre, care sunt foarte protectoare pentru cetăţenii noştri, şi obligaţiile pe care le vor avea, inclusiv cu privire la transparenţa algoritmilor lor”, a declarat Breton într-o conferinţă de presă comună cu ministrul spaniol a

Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente, despre ordinul MS privind interzicerea exportului unui medicamente: Nu înţelegem de ce se propun pentru suspendare la export medicamente care nu se exportă, nu suntem de acord cu măsura

În comunicatul transmis luni de ADEM, se face referire la proiectul de ordin publicat de Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea Listei medicamentelor antibiotice şi antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se propune a fi suspendată pentru şase luni, în con

Grupul energetic E.ON a emis obligaţiuni de 1,8 miliarde de euro
Piețe financiareMoney.ro

Grupul energetic E.ON a emis obligaţiuni de 1,8 miliarde de euro

”E.ON a emis cu succes, în prima săptămână a anului 2023, două tranşe de obligaţiuni în valoare cumulată de 1,8 miliarde de euro, după cum urmează: obligaţiuni de 800 milioane de euro cu scadenţă în ianuarie 2028, cu un cupon (dobândă) de 3,5%; obligaţiuni verzi de 1 miliard de euro cu scadenţă în i

România împrumută 260 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru modernizări şi dotări ale unităţilor spitaliceşti şi creşterea gradului de siguranţă rutieră
Piețe financiareMoney.ro

România împrumută 260 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru modernizări şi dotări ale unităţilor spitaliceşti şi creşterea gradului de siguranţă rutieră

”Trei noi contracte de finanţare au fost semnate între Banca Europeană de Investiţii şi Ministerul Finanţelor, cu o valoare totală de peste 260 milioane euro. Contractele vizează, pe de o parte îmbunătăţirea siguranţei drumurilor naţionale din România şi reducerea numărului de accidente, răniri şi d

Statul maghiar a achiziţionat 49% din Vodafone Ungaria, tranzacţie de 1,66 de miliarde de euro
Piețe financiareMoney.ro

Statul maghiar a achiziţionat 49% din Vodafone Ungaria, tranzacţie de 1,66 de miliarde de euro

Potrivit comunicatului, prin tranzacţia în valoare de 660 de miliarde de forinţi (1,66 de miliarde de euro), Antenna Hungária va deţine 51% din compania de telecomunicaţii, iar Corvinus Zrt., care acţionează în numele statului maghiar, dobândeşte de la Vodafone Europe BV 49% din Vodafone Ungaria, a

Agenţia de turism Eturia estimează o cifră de afaceri de 20 milioane euro pentru 2022. Cofondator: După pandemie, am observat o dorinţă de explorare a destinaţiilor mai îndepărtate şi alocarea unei perioade de şedere mai lungi

”Anul acesta am sărbătorit 15 ani de Eturia. Dacă ar fi să transpunem întreaga perioadă în cifre, am avut peste 80.000 de clienţi, care au ales cel puţin o dată serviciile noastre, am creat peste 55.000 de vacanţe în 160 de ţări ale lumii şi am totalizat cam 110 milioane euro încasări”, a declarat p

Câștigătoarea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Anisia Gafton dezminte că ar fi luat 128.000 de euro de pe urma show-ului
PeopleFlorian Gheorghe

Câștigătoarea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, Anisia Gafton dezminte că ar fi luat 128.000 de euro de pe urma show-ului

E.ON a construit o centrală fotovoltaică de 1,1 MW pentru compania Transparent Design, cel mai mare procesator de sticlă plană din România, investiţie de aproape 1,6 milioane de euro
Piețe financiareMoney.ro

E.ON a construit o centrală fotovoltaică de 1,1 MW pentru compania Transparent Design, cel mai mare procesator de sticlă plană din România, investiţie de aproape 1,6 milioane de euro

Centrala va produce 1.460 MWh de energie electrică pe an. Emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu circa 367 tone pe an. Sistemul va fi suplimentat anul acesta cu încă 230 kWp ”E.ON Energie România şi Transparent Design, cel mai mare procesator de sticlă plană din România, au finalizat recent

Șeful ANPC demască filiera cărnii congelate: America de Sud-Olanda-România! ”Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa”
ActualitateMihai Voican

Șeful ANPC demască filiera cărnii congelate: America de Sud-Olanda-România! ”Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa”

INS: Exporturile României în primele 11 luni din 2022 au crescut cu 25,1%, la 85,261 miliarde euro, iar importurile cu 29,9%, la 116,262 miliarde euro
Piețe financiareMoney.ro

INS: Exporturile României în primele 11 luni din 2022 au crescut cu 25,1%, la 85,261 miliarde euro, iar importurile cu 29,9%, la 116,262 miliarde euro

”În perioada 1.I-30.XI 2022, exporturile FOB au însumat 85,261 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 116,262 miliarde euro. În perioada 1.I-30.XI 2022, exporturile au crescut cu 25,1%, iar importurile au crescut cu 29,9%, comparativ cu perioada 1.I-30.XI 2021. Deficitul balanţei comerciale (

Viktor Orban, nou discurs putinist. Premierul ungar condamnă sprijinul european pentru Ucraina
EuropaMihai Voican

Viktor Orban, nou discurs putinist. Premierul ungar condamnă sprijinul european pentru Ucraina

Boloş: MIPE are contracte de finanţare de peste 200 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă în şcoli suportarea cheltuielilor care vin cu măştile, cu dezinfectanţii
Piețe financiareMoney.ro

Boloş: MIPE are contracte de finanţare de peste 200 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă în şcoli suportarea cheltuielilor care vin cu măştile, cu dezinfectanţii

Marcel Boloş a fost întrebat, duminică, la Antena 3, dacă are în plan şi investiţii în cabinete şcolare.   “Noi, la nivelul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, am derulat două tipuri de investiţii importante pentru astfel de situaţii. Prima a fost cea a tabletelor şcolare. Le-

Burse de 1.000 de euro pentru acești elevi. Ce pregătește Ministerul Educației
ActualitateCristina Popovici

Burse de 1.000 de euro pentru acești elevi. Ce pregătește Ministerul Educației

Un nou șoc economic în Europa. Banca Mondială se așteaptă la recesiune
Piețe financiareCristina Popovici

Un nou șoc economic în Europa. Banca Mondială se așteaptă la recesiune

Ce mașini scoate la vânzare ANAF în luna ianuarie 2023. O Dacia Logan costă mai puțin de 1.000 de euro
ActualitateCristina Popovici

Ce mașini scoate la vânzare ANAF în luna ianuarie 2023. O Dacia Logan costă mai puțin de 1.000 de euro

Care este cea mai ieftină destinație de vacanță din Europa
ActualitateCristina Popovici

Care este cea mai ieftină destinație de vacanță din Europa

Acţiunile europene au închis în creştere, vineri şi la nivelul săptămânii, după datele privind inflaţia din zona euro şi piaţa muncii din SUA
Piețe financiareMoney.ro

Acţiunile europene au închis în creştere, vineri şi la nivelul săptămânii, după datele privind inflaţia din zona euro şi piaţa muncii din SUA

Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat  vineri cu 1,1%, în timp ce pe ansamblul săptămânii a avansat cu 3,4%, aceasta din urmă fiind cea mai bună performanţă atins de la jumătatea lunii noiembrie. Toatre sectoarele au înregistrat o evoluţie pozitivă, cea mai mare creştere, de 2,5% fiind consem

Inflaţia din zona euro a încetinit în decembrie pentru a doua lună consecutiv
Piețe financiareMoney.ro

Inflaţia din zona euro a încetinit în decembrie pentru a doua lună consecutiv

Inflaţia generală, care include costurile alimentelor şi energiei, a ajuns la 9,2% în termeni anuali, în decembrie, potrivit datelor preliminare publicate vineri de institutul european de statistică, Eurostat. În noiembrie, inflaţiei a fost de 10,1% şi a reprezentat prima scădere uşoară a preţurilo

Gabi Torje, prezentat la noua sa echipă! Mijlocaşul va încasa 20.000 de euro la ultima clasată din Liga a 2-a din Turcia
ActualitateAlina Rafaila

Gabi Torje, prezentat la noua sa echipă! Mijlocaşul va încasa 20.000 de euro la ultima clasată din Liga a 2-a din Turcia

Un ciclon polar pune stăpânire pe Europa. S-a emis coduri roșii de ger și vijelii. Cum va fi vremea în România
ActualitateTheodora Șutiu

Un ciclon polar pune stăpânire pe Europa. S-a emis coduri roșii de ger și vijelii. Cum va fi vremea în România

Joan Laporta nu renunță la Superliga Europei! Anunțul triumfător al președintelui Barcelonei: „Competiția va exista!”
ActualitateAlina Rafaila

Joan Laporta nu renunță la Superliga Europei! Anunțul triumfător al președintelui Barcelonei: „Competiția va exista!”

Comisia Europeană a rambursat României peste 1 miliard de euro, cheltuieli efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a rambursat României peste 1 miliard de euro, cheltuieli efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

”În data de 5 ianuarie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încasat în contul deschis în Banca Naţională a României suma de 1.033.896.609,11 euro”, anunţă ministerul. Suma reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană a cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Inte

Suedia, preşedinta UE, impune începând de sâmbătă teste anticovid călătorilor care provin din China, dar nu şi suedezilor şi cetăţenilor europeni
Piețe financiareMoney.ro

Suedia, preşedinta UE, impune începând de sâmbătă teste anticovid călătorilor care provin din China, dar nu şi suedezilor şi cetăţenilor europeni

”Guvernul suedez a decis (joi) dimineaţa să impună restricţii temporare călătorilor care vin din China”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul suedez al Sănătăţii Jakob Forssmed. Jakob Forssmed precizează că aceşti călători este necesar să prezinte un rezultat al unui test negativ - i

Andra Măruță despre banii oferiți la spectacole: ”Dacă aș fi primit bacșiș aș fi fost milionară în euro”
PeopleFlorian Gheorghe

Andra Măruță despre banii oferiți la spectacole: ”Dacă aș fi primit bacșiș aș fi fost milionară în euro”

Andra Măruță despre banii oferiți la spectacole

ANALIZĂ: Anul 2023 se anunţă plin de provocări. Criza energiei continuă să afecteze Europa, nivelul inflaţiei se va menţine ridicat până în 2024, iar scenariul unei recesiuni economice pare iminent
Piețe financiareMoney.ro

ANALIZĂ: Anul 2023 se anunţă plin de provocări. Criza energiei continuă să afecteze Europa, nivelul inflaţiei se va menţine ridicat până în 2024, iar scenariul unei recesiuni economice pare iminent

„Anul 2023 se preconizează a fi o perioadă plină de provocări. Criza energiei continuă să afecteze Europa, nivelul inflaţiei se va menţine ridicat până în 2024, iar scenariul unei recesiuni economice pare iminent. Este de aşteptat ca piaţa valutară să reacţioneze la aceşti factori prin accentuarea v

Ceva ce n-a văzut nici Clujul: Garsonieră de 9 metri pătrați închiriată cu 600 sute de euro
ActualitateCatalina Mares

Ceva ce n-a văzut nici Clujul: Garsonieră de 9 metri pătrați închiriată cu 600 sute de euro

Bursele europene au închis miercuri în creştere puternică, susţinute de date referitoare la inflaţie
Piețe financiareMoney.ro

Bursele europene au închis miercuri în creştere puternică, susţinute de date referitoare la inflaţie

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în creştere cu 1,4%, cea mai mare creştere, de 3,3% fiind înregistrată de acţiunile din sectorul comerţului cu amănuntul, în timp ce majoritatea sectoarelor şi burselor majore au evolat în teritoriu pozitiv. Acţiunile din sectorul petrolului şi gazelor au scă

Meta, condamnată la plata a două amenzi în sumă de 390 de milioane de euro cu privire la încălcarea Regulamentului european General privind Protecţia Datelor. Meta şi-a încălcat ”obligaţiile în domeniul transparenţei” şi se baza pe o bază juridică eronată ”în prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de publicitate” ţintită

Comisia irlandeză a Protecţiei Datelor (DPC) precizează într-un comunicat că Meta şi-a încălcat ”obligaţiile în domeniul transparenţei” şi se baza pe o bază juridică eronată ”în prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de publicitate” ţintită. Aceste sancţiuni intervin după adoptarea, la

Ciucă: Am depăşit în 2022 suma pe care ne-o stabilisem ca obiectiv, am reuşit o absorbţie de 11,3 mld. euro, cea mai mare a României/ Avem toate premisele ca şi în 2023 să atragem şi mai mulţi bani europeni
Piețe financiareMoney.ro

Ciucă: Am depăşit în 2022 suma pe care ne-o stabilisem ca obiectiv, am reuşit o absorbţie de 11,3 mld. euro, cea mai mare a României/ Avem toate premisele ca şi în 2023 să atragem şi mai mulţi bani europeni

”Începem anul 2023 cu încredere şi optimism că am făcut anul trecut tot ceea ce a depins de noi pentru a face faţă efectelor crizelor suprapuse pe care şi cetăţenii României le-au resimţit şi pentru a fi pregătiţi, prin deciziile pe care le-am luat, să facem faţă provocărilor şi în perioada următoar

STUDIU: Instrumentele de economisire sunt preferatele europenilor, iar românii şi britanicii sunt cei mai preocupaţi de acestea. Doar 3% dintre europeni mai sunt interesaţi de creditul ipotecar
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: Instrumentele de economisire sunt preferatele europenilor, iar românii şi britanicii sunt cei mai preocupaţi de acestea. Doar 3% dintre europeni mai sunt interesaţi de creditul ipotecar

”Sărbătorile de iarnă au trecut şi mulţi dintre europeni au deja planurile financiare schiţate pentru anul 2023, după un an marcat de inflaţie şi impredictibilitate. Revolut, aplicaţia financiară cu peste  25 milioane de clienţi persoane fizice la nivel global din care 2,5 milioane în România,

Trei persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene/ Procurorii estimează un prejudiciu de 375.000 de euro
Piețe financiareMoney.ro

Trei persoane şi o societate comercială au fost trimise în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene/ Procurorii estimează un prejudiciu de 375.000 de euro

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a două persoane fizice, administratori ai SC Fruc

Vremea a fost bizară în Europa. Recordurile de căldură, bătute în toate țările
ActualitateTheodora Șutiu

Vremea a fost bizară în Europa. Recordurile de căldură, bătute în toate țările

Principalele burse europene au închis marţi în creştere, investitorii analizând readeschiderea Chinei şi date referitoare la inflaţie
Piețe financiareMoney.ro

Principalele burse europene au închis marţi în creştere, investitorii analizând readeschiderea Chinei şi date referitoare la inflaţie

Indicele paneuropean Stoxx 600 a înregistrat o creştere de 1,2%, aproape toate sectoarele fiind în teritoriu pozitiv. Indicele bancar european a consemnat cea mai mare creştere, de 2,4%, în timp ce acţiunile companiilor din sectorul petrol şi gaze au contrazis tendinţa pozitivă a pieţei, încheind s

Problemele de producţie din zona euro se apropie de sfârşit
Piețe financiareMoney.ro

Problemele de producţie din zona euro se apropie de sfârşit

Indicele final privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), calculat de S&P Global, a revenit la 47,8 în decembrie, de la 47,1 din noiembrie, fiind egal cu o lectură preliminară, dar încă sub pragul de 50 care separă creşterea de contracţie. Un indice care măsoară producţia a ajuns, d

Autoritățile vor să prevină creşterea salariilor din zona euro. Motivul - inflaţia
Piețe financiareMoney.ro

Autoritățile vor să prevină creşterea salariilor din zona euro. Motivul - inflaţia

BCE a majorat ratele dobânzilor cu un total de 2,5 puncte procentuale, din iulie, în încercarea de a opri o intensificare istorică a inflaţiei, şi a promis şi mai multă înăsprire a politicilor la următoarele reuniuni, deoarece aşteptările de creştere a preţurilor pe termen lung au început să depăşea

Top 10 cei mai urmăriți artiști români pe Instagram! Fac zeci de mii de euro lunar de pe urma aplicației
PeopleFlorian Gheorghe

Top 10 cei mai urmăriți artiști români pe Instagram! Fac zeci de mii de euro lunar de pe urma aplicației

Top 10 cei mai urmăriți artiști români pe Instagram!

Premier: Avem aprobate programe în valoare de  46 de miliarde euro pentru investiţii
Piețe financiareMoney.ro

Premier: Avem aprobate programe în valoare de 46 de miliarde euro pentru investiţii

„Solidaritatea, expertiza şi fondurile europene sunt elemente decisive care asigură României cercul de siguranţă de care are nevoie pentru depăşirea perioadei complicate pe care o traversăm. La 16 ani de la aderare, beneficiile apartenenţei noastre produc rezultate tangibile: economia naţională este

Ministerul Transporturilor - 2022, anul cu plăţi record din fonduri UE, 2,27 miliarde de euro
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Transporturilor - 2022, anul cu plăţi record din fonduri UE, 2,27 miliarde de euro

”2022 este anul cu plăţi record din fonduri europene în sectorul transporturilor şi, astfel, a fost atins principalul obiectiv al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Creşterea capacităţii administrative, care a fost iniţiată la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în

Cu depozitele pline ochi, țările europene se uită acum cum scade prețul gazelor naturale
ActualitateCatalina Mares

Cu depozitele pline ochi, țările europene se uită acum cum scade prețul gazelor naturale

Croaţia a intrat azi în Spaţiul Schengen şi în zona euro. Noi cât mai așteptăm?
Piețe financiareMoney.ro

Croaţia a intrat azi în Spaţiul Schengen şi în zona euro. Noi cât mai așteptăm?

La miezul nopţii, odată cu intrarea în noul an, Croaţia a spus adio monedei sale, kuna, devenind al 20-lea membru al zonei euro. În acelaşi timp, este cel de-al 27-lea stat care a aderat la Spaţiul Schengen, o zonă vastă în care peste 400 de milioane de persoane pot călători liber, fără controale la

Bursele europene au înregistrat în 2022 cele mai slabe performanţe de după 2018
Piețe financiareMoney.ro

Bursele europene au înregistrat în 2022 cele mai slabe performanţe de după 2018

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ultima zi de tranzacţionare a anului 2022 în scădere cu 1,3%, iar de la începutul anului a coborât cu 12,76%, aceasta fiind cea mai proastă performanţă după o scădere anuală de 13,24% în 2018. Indicele european blue-chip s-a bucurat de un 2021 excelent, cre

CNAIR a semnat în acest an 48 de contracte finanţate din fonduri europene, în valoare de 24 de miliarde de lei fără TVA, cu 9% mai mare decât cea a contractelor semnate în perioada 2017-2021
Piețe financiareMoney.ro

CNAIR a semnat în acest an 48 de contracte finanţate din fonduri europene, în valoare de 24 de miliarde de lei fără TVA, cu 9% mai mare decât cea a contractelor semnate în perioada 2017-2021

”CNAIR a semnat în 2022 un număr de 48 contracte finanţate din fonduri europene în valoare de 24 miliarde lei fără TVA, cu 2,07 miliarde lei mai mult decât în perioada 2017-2021”, anunţă compania. În 2022 s-au lansat 15 proiecte importante de proiectare şi execuţie lucrări pentru construcţia a

Marcel Boloş: Avem la dispoziţie 46 de miliarde euro, până în 2029, pentru ca să investim şi să continuăm proiectele de investiţii
Piețe financiareMoney.ro

Marcel Boloş: Avem la dispoziţie 46 de miliarde euro, până în 2029, pentru ca să investim şi să continuăm proiectele de investiţii

„Într-adevăr, vestea cea bună este că începând cu luna ianuarie 2023 avem toate cele 16 programe operaţionale din Politica de Coeziune aprobate. Aceasta înseamnă că avem la dispoziţie 46 de miliarde euro, până în 2029, pentru ca să investim şi să continuăm proiectele de investiţii. Cele mai importan

Infineon este gata să cheltuie câteva miliarde de euro pentru o ţintă corectă de preluare, potrivit directorului general
Piețe financiareMoney.ro

Infineon este gata să cheltuie câteva miliarde de euro pentru o ţintă corectă de preluare, potrivit directorului general

Producătorul german de cipuri este în permanenţă ”în căutare” pentru companii potrivite, a declarat Hanebeck publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). ”O văd în intervalul de până la câteva miliarde (euro)”, a mai spus acesta. Planurile vin într-un moment în care cererea de cipuri folosite

Creşterea împrumuturilor acordate de bănci companiilor din zona euro a încetinit în noiembrie
Piețe financiareMoney.ro

Creşterea împrumuturilor acordate de bănci companiilor din zona euro a încetinit în noiembrie

Împrumuturile acordate întreprinderilor din zona euro au crescut cu 8,4% în noiembrie, după un avans de 8,9% cu o lună mai devreme, în timp ce creşterea creditelor populaţiei a încetinit la 4,1%, de la 4,2%. În acelaşi timp, creşterea masei monetare M3 din zona euro a încetinit la 4,8% de la 5,1%,

WSJ: Războiul Rusiei unifică Europa, dar scoate în evidență dependența continentului de SUA
EuropaMihai Voican

WSJ: Războiul Rusiei unifică Europa, dar scoate în evidență dependența continentului de SUA

Preţurile gazelor naturale au scăzut în această săptămână în Europa la niveluri nemaivăzute de dinainte de invazia Rusiei în Ucraina
ActualitateMoney.ro

Preţurile gazelor naturale au scăzut în această săptămână în Europa la niveluri nemaivăzute de dinainte de invazia Rusiei în Ucraina

Contractele futures pentru gaze naturale pe termen de o lună, pe Title Transfer Facility din Olanda, contractul de referinţă în Europa, au scăzut în ultimele săptămâni până la sub 77 de euro (81,91 dolari) pe megawat oră, un nivel nemaivăzut din februarie - înainte de începerea războiului din Ucrain

MIPE a îndeplinit principalul obiectiv din acest an: Toate programele aferente politicii de coeziune 2021-2027 au fost aprobate de către Comisia Europeană
Piețe financiareMoney.ro

MIPE a îndeplinit principalul obiectiv din acest an: Toate programele aferente politicii de coeziune 2021-2027 au fost aprobate de către Comisia Europeană

Toate investiţiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor şi a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor şi nevoilor, inclusiv la nivel microregional, şi cuprind domenii precum ocupărea forţei de muncă, infrastructură, educaţie, loc

Marcel Boloş: Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul în piaţă a rezultatelor cercetării. Începe digitalizarea marilor servicii publice
Piețe financiareMoney.ro

Marcel Boloş: Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul în piaţă a rezultatelor cercetării. Începe digitalizarea marilor servicii publice

Mediul de afaceri va fi sprijinit pentru introducerea inovării şi pentru formarea personalului. Intervenţiile vor stimula organizaţiile de cercetare şi întreprinderile pentru o mai bună poziţionare pe lanţul valoric al inovării, fiind create astfel premisele unui ecosistem în care este facilitată co

ExxonMobil vrea să blocheze, la CJUE, taxarea ”superprofiturilor” giganţilor energetici în Europa
Piețe financiareMoney.ro

ExxonMobil vrea să blocheze, la CJUE, taxarea ”superprofiturilor” giganţilor energetici în Europa

Această taxă - adoptată în septembrie şi denumită oficial ”contribuţie temporară de solidaritate” - se prevede să fie plătită de către producătorii şi distribuitorii de petrol, gaze naturale şi cărbune care au realizat profituri uriaşe din cauza ”exploziei” cursurilor, în urma Războiului rus din Ucr