Subiect
Euro
43177 articole — pagina 71 din 432
Ministrul Agriculturii: Din cauza creşterii preţurilor la inputuri, fermierii noştri sunt tot mai mult în imposibilitatea de a obţine profit. Dacă nu luăm la timp măsuri serioase de susţinere la nivel european, îi putem pierde
”Întrebarea 1: În ceea ce priveşte provocările actuale şi viitoare (schimbări climatice, război, inflaţie, etc.), cum să ne coordonăm mai bine în UE şi la nivel mondial pentru a obţine mai multe sinergii şi eficienţă a tuturor acţiunilor pentru a asigura securitatea alimentară globală? Provocăr
Criza financiară lovește dur Europa și SUA. Recesiunea nu mai poate fi evitată
Vodafone: Facturile mari pentru energie vor obliga operatorii de telecomunicaţii din Europa să amâne lansarea reţelei 5G
”Pentru a plăti facturile energiei, nu văd alte soluţii decât amânarea investiţiilor”, a spus Aldo Bisio, în cadrul unui eveniment din industrie. Europa este în urma Statelor Unite şi Asiei în ceea ce priveşte lansarea reţelelor mobile de generaţia a cincea. Bisio a avertizat că preţurile mai mari
Autoritatea Română pentru Reforma Feroviară va achiziţiona încă 17 trenuri electrice de la Alstom, contract de 220 milioane euro, în afara celor 20 de trenuri cumpărate în martie
”Alstom, lider global în mobilitate inteligentă şi sustenabilă şi Autoritatea Română pentru Reforma Feroviară (ARF) au semnat un act adiţional la contractul iniţial pentru livrarea unor trenuri electrice inter-regionale Coradia Stream suplimentare şi a serviciilor de întreţinere asociate timp de 15
Comisia Europeană consultă publicul cu privire la o mai bună protecţie a pasagerilor
„După doi ani de perturbări cauzate de pandemie, cu efecte semnificative asupra planurilor noastre de călătorie, este important să colectăm opiniile pasagerilor cu privire la drepturile care îi protejează. Trebuie să învăţăm din experienţele recente şi să vedem cum putem asigura rezilienţa sistemulu
Elena Udrea atacă la CCR legile prin care i-au fost confiscaţi 4,7 milioane euro
Cărbunaru: Estimările arată că România vom depăşi sau cel puţin se va apropia de 12 miliarde euro până la finalul acestui an, bani atraşi din fonduri europene şi prin PNRR
„Estimările ministerului de Finanţe sunt că, în două-trei săptămâni, aceste 2,6 miliarde euro vor intra în ţara noastră. Aş vrea să vă dau câteva detalii legate de ce se întâmplă cu aceste sume. Deja pentru autostrada A7 sunt trei sectoare contractate. Valoarea totală a acestor lucrări fiind de 1,5
Salariu minim brut de 3.000 de lei pentru români. Marius Budăi: "Propunerea PSD este exact în spiritul Directivei europene"
Premierul Ciucă, despre o prelungire a plafonării preţului la carburanţi: Urmează ca în şedinţa de coaliţie de săptămâna viitoare să luăm o decizie / Ordonanţa pe energie, modificată în acord cu deciziile ce vor fi luate de Comisia Europeană
Premierul a anunţat că până la finele lunii septembrie Guvernul va lua o decizie pe tema preţului la carburanţi. Despre o prelungire a măsurii plafonării preţului la carburanţi, premierul Nicolae Ciucă a spus că urmează ca în şedinţa de coaliţie de săptămâna viitoare să se ia o decizie. Şeful Execu
Ciucă: Până în prezent, 4 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat deja porturile româneşti, de la începutul invaziei / Menţinerea unităţii şi solidarităţii europene, element esenţial în articularea unui răspuns adecvat la agresiunea rusă
”Mediul nostru de securitate este în continuă schimbare şi ne confruntăm mereu cu noi provocări şi ameninţări. Aceste provocări devin din ce în ce mai complexe şi persistente în întreaga Europă şi nu numai, afectând societăţile noastre în fiecare zi. Multe dintre ele sunt de natură hibridă, multifaţ
<strong>„Tricolorii” se luptă în Oceanul Atlantic pentru medaliile europene!</strong>
Ciolacu: Cum poate să mă controleze pe mine cineva cum consum curentul în perioada de vârf? Este posibil ca şi Uniunea Europeană să se refere nu neapărat la populaţie. Poate ar fi trebuit să nuanţeze
Întrebat joi seară, la Craiova, cum face economie acasă, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a răspuns că el a crescut ”pe vremea lui Ceauşescu”, iar mama sa striga după el să ”stingă becul”, adăugând că nu va avea acelaşi comportament faţă de fiul său. Ciolacu este sceptic cu privire l
Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene: Aprobarea primei cereri de plată din cadrul PNRR a intrat în linie dreaptă/ Boloş: Sunt 3 miliarde de euro care susţin obiective precise de reformă şi investiţii
Potrivit MIPE, evaluarea Comisiei Europene asupra îndeplinirii celor 21 de ţinte şi jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) a fost finalizată şi este pozitivă, iar concluziile vor fi transmise, conform procedurii, Comitetului Economic şi F
DAL Travel: Mexicul este cel mai solicitat circuit exotic la final de an, cererea a crescut cu 30% faţă de anul trecut. Un circuit de 15 zile costă 2.850 de euro de persoană
„Mexic a revenit încă de anul trecut în preferinţele turiştilor români, drept una dintre destinaţiile îndepărtate de toamnă, în special pentru produsele tip circuit, dar şi pentru sejururile pe Riviera Maya”, potrivit consultanţilor DAL Travel, touroperator cu produse turistice tip premium înfiinţat
DSV Road, al treilea cel mai mare furnizor global de servicii transport şi logistică din Europa: Odată cu intrarea României în Spaţiul Schengen vom creşte business-ul în medie cu 20%
”Intrarea României în Spaţiul Schengen va aduce o serie de beneficii pentru industria de transport locală, printre care eliminarea timpului de aşteptare la graniţă şi creşterea capacităţii de transport şi a numărului de comenzi”, anunţă compania DSV Road, al treilea cel mai mare furnizor global de s
Ucraina vrea să adere la piaţa comună europeană, anunţă Zelenski, în cursul unei vizite a lui von der Leyen la Kiev
”Problema prioritată pentru noi este integrarea Ucrainei în piaţa comună a UE, cum suntem pe calea către statutul de stat membru UE”, a declarat şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta CE Ursula von der Leyen.
Comisia Europeană aprobă, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, evaluarea preliminară pozitivă a cererii de plată a României în valoare de 2,6 miliarde euro
La 31 mai 2022, România a prezentat Comisiei o cerere de plată bazată pe atingerea celor 21 de jaloane şi ţinte selectate din Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranşă, arată comunicatul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Acestea vizează reforme pri
Librăria online Libris investeşte 300.000 euro în panouri fotovoltaice şi devine independentă energetic
”Cu o suprafaţă de 5.000 mp şi cu o capacitate de stocare de peste 1 milion de cărţi, Libris deţine la Braşov cel mai mare depozit de carte din România dedicat unei librării online. Compania continuă investiţiile în dezvoltarea tehnologiilor şi anunţă transformarea depozitului în “depozit verde”, pr
Gigantul american Booking deschide în România primul Centru de Excelenţă al grupului, o investiţie estimată la 100 de milioane de euro pe o perioadă de cinci ani, în care îşi propune să creeze 500 de locuri de muncă
Grupul a mai anunţat, în cadrul unei conferinţe la Bucureşti, că a suspendat rezervările pentru Rusia, astfel că niciun turist nu poate găsi cazare prin Booking în Rusia. În acelaşi timp, turiştii ruşi pot folosi serviciile grupului. Noul sediu al Booking Holdings este într-un spaţiu de 4.000 mp în

Gabi Bădălău i-a intrat la inimă Biancăi Drăgușanu cu un cadou de 100.000 de euro. Ce bijuterie exclusivistă i-a luat /FOTO
Gabi Bădălău i-a intrat la inimă Biancăi Drăgușanu cu un cadou de 100.000 de euro
PSD cere în coaliţia de guvernare ca mecanismul salariului minim european să fie aplicat în România de la 1 ianuarie 2023: Ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut
Potrivit PSD, introducerea în România a mecanismului recomandat în Directivă, prin care salariul minim e stabilit la 50% din valoarea salariului mediu brut pe economie ar conduce la o creştere a venitului minim de la 1 ianuarie 2023 la o valoare apropiată de 3.000 de lei brut, aşa cum a propus recen
Blue Air: Aproximativ 230.000 de pasageri afectaţi de anulările zborurilor / Peste 17.500 de portofele electronice, create totalizând 1,9 milioane de euro / Rambursarea depinde de reluarea zborurilor şi de afluxul de numerar adus de un potenţial investitor
”Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operaţiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă şi sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar şi al tuturor instituţiilor publice şi autorităţilor din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de

Liviu Vârciu, producător de film. Mai are nevoie de ”doar” câteva sute de mii de euro
Liviu Vârciu, producător de film. Mai are nevoie de ”doar” câteva sute de mii de euro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidurile solicitantului pentru finanţarea investiţiilor autorităţilor publice locale în producţia de energie din surse regenerabile
Această măsură are ca obiectiv creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice şi termice din resurse regenerabile mai puţin exploatate. De asemenea, se urmăreşte reduce
PressHub: Vicepreședintele UDMR a luat în același timp fonduri europene, dar și bani de la guvernul ungar, pentru o pensiune în Ardeal
Stellantis ia în considerare investiţii ”semnificative” pentru a produce energie destinată fabricillor sale europene
”Pregătim acum un plan foarte puternic de reducere a consumului de energie”, a declarat directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, în timpul unei videoconferinţe în marja salonului auto de la Detroit. ”Vom face investiţii semnificative pentru a ne produce propria energie la faţa locului. Ace
Parlamentul European adoptă reguli care încadrează salariile minime în Uniunea Europeană, care să le permită muncitorilor să trăiască decent. Statele membre au doi ani să se conformeze
Eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat - cu 505 voturi la 92 şi 44 de abţineri - această nouă legislaţie, în urma unui acord, în iunie, cu Consiliul European, reprezentantul statelor membre. Stabilirea nivelului salariului minim rămâne o competenţă naţională, însă state
Holdingul ROCA Agri RDF semnează pentru integrarea Dachim, deţinut de Vetimex Capital, firma antreprenorilor familiei Korponay din Baia Mare, trader român de produse agricole cu afaceri de 22 milioane euro în acest an
” ROCA Agri RDF, holdingul de agricultură al ROCA Investments şi Vetimex Capital, compania de investiţii a familiei Andrea şi Ferenc Korponay, care deţine firma Dachim, semnează pentru integrarea Dachim în ROCA Agri RDF. Cu un portofoliu în continuă expansiune, holdingul ROCA Agri RDF îşi conso
Ucraina preconizează un deficit bugetar de 38 de miliarde de dolari în 2023, care va fi acoperit de Fondul Monetar Internaţional, SUA şi Uniunea Europeană, anunţă premierul Denîs Şmîhal
Obligaţiunile şi taxele de război vor ajuta, de asemenea, la acoperirea deficitului, a spus el, adăugând că speră că va fi convenit un nou program de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional pentru anul viitor. Premierul ucrainean a evocat că se aşteaptă ca Statele Unite să ofere 18 miliarde de do
Adina Vălean: Statele europene trebuie să o facă o reducere de energie de 5% în orele de vârf. Nu intenţionez să scot frigiderul din priză
”Este vorba de o reducere de energie de 5% pe care statele europene trebuie să o facă în orele de vârf. Nu există o soluţie prescrisă pentru fiecare stat. Cu alte cuvinte, se pune problema ca fiecare ţară să decidă cum implementează această măsură. Spun asta pentru că şi noi, românii, suntem foarte
Cheltuielile de vacanţă făcute de românii care folosesc Revolut, în perioada 15 iunie - 31 august, şi au mers în concediu în străinătate cu crescut în 2022 faţă de 2021 cu 68%, la 188 milioane de euro
”Vacanţa de vară 2022 a adus o creştere importantă a tranzacţiilor şi sumelor cheltuite de utilizatorii Revolut din România şi la nivel global, în perioada 15 iunie - 31 august 2022. Cea mai importantă tendinţă reieşită din datele aplicaţiei financiare a indicat că sumele cheltuite de străinii veniţ
Comisia Europeană propune o intervenţie de urgenţă pe piaţă pentru a reduce facturile pentru europeni. Una dintre propuneri, reducerea consumului de energie electrică cu cel puţin 5 % în timpul orelor de vârf
”UE se confruntă cu efectele unei neconcordanţe grave între cererea şi oferta de energie, în mare parte din cauza utilizării continue ca armă a resurselor energetice de către Rusia. Pentru a reduce presiunea sporită pe care această situaţie o exercită asupra gospodăriilor şi întreprinderilor europen
Ciucă, după ce BNR a anunţat investiţii străine de peste 5 miliarde euro: Sunt bani care se adaugă eforturilor guvernului pentru a atrage cât mai mulţi bani europeni. E singura şansă în actuala situaţie de criză să putem menţine echilibrul socio-economic
”Ieri am putut să ne bucurăm de cifrele pe care Banca Naţională a României le-a furnizat în ceea ce priveşte valoarea investiţiilor străine directe în economia României şi procentul este unul cât se poate de semnificativ: 43.7% comparat cu anul trecut. În valoare nominală discutăm de 5,5 miliarde de
ANALIZĂ XTB: Euro a pierdut în faţa dolarului aproximativ 11% anul acesta. Leul ar putea beneficia chiar de pe urma contextului delicat al Euro
”Euro a pierdut în faţa dolarului aproximativ 11% anul acesta. În România, leul se află de o săptămână în alunecare rapidă în raport cu Euro. O tendinţă de durată de apreciere a leului e dificil de întrevăzut şi nu se aliniază cu deficitul de cont curent sau cu provocările induse de creşterea dobânz
Comisia Europeană va prezenta o lege europeană privind materiile prime critice, precum litiul, folosit în numeroase sectoare industriale, pentru a reduce dependenţa faţă de China
„Fie că vorbim despre cipuri personalizate pentru realitatea virtuală sau despre unităţi de stocare pentru instalaţii solare, accesul la materii prime este decisiv pentru succesul transformării noastre într-o economie digitală durabilă. Litiul şi pământurile rare vor deveni în curând mai importante
Cea mai mare parte averii personale a lui Elizabeth a II-a, estimată la 425 de milioane de euro, urmează să fie moştenită de Charles al III-lea, fără să plătească impozite
Dincolo de fastul, aurul şi onorurile despărţirii de Elizabeth a II-a, transferurile financiare, mult mai discrete, permit dinastiei să păstreze tezaurul familiei. Cea mai mare parte a averii personale a reginei defuncte, estimată la 425 de milioane de euro, care revine fiului mai mare al acesteia,
Ursula von der Leyen: Anul trecut, gazul rusesc a reprezentat 40% din importurile de gaz în Europa. Astăzi, am ajuns doar la 9% / Învăţătura trasă de pe urma războiului din Ucraina: Ar fi trebuit să să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin - VIDEO
„Am tras o învăţătură cel puţin de pe urma acestui război: ar fi trebuit să să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Pe Anna Politkovskaia, spre exemplu şi pe toţi jurnaliştii ruşi care au dat în vileag crimele şi care au plătit pentru asta cu preţul vieţii. Trebuia să-i ascultăm p
Ferrari a prezentat primul său SUV, Purosangue, cu 12 cilindri, la un preţ de 390.000 de euro
Deşi a intrat târziu pe piaţa SUV-urilor, marca italiană renumită pentru logo-ul său care reprezintă un cal, este sigură că stilul de maşină sport de lux al Purosangue (pursânge) va face modelul să iasă în evidenţă. ”De când am anunţat că este un V12 (în luna mai), interesul pentru maşină a exploda
Google riscă cereri de despăgubiri de 25 de miliarde de euro din cauza practicilor sale în domeniul publicităţii digitale, în instanţe britanice şi olandeze
Politicile Google în domeniul publicităţii au atras recent atenţia autorităţilor de reglementare antitrust, în urma plângerilor publisherilor. Autoritatea franceză de supraveghere a concurenţei a impus companiei o amendă de 220 de milioane de euro anul trecut, în timp ce Comisia Europeană şi omoloa
Bursele europene au închis marţi în scădere, după o inflaţie peste aşteptări în SUA; indicele Stoxx 600 a coborât cu 1,5%
În timpul tranzacţiilor, indicele Stoxx 600 crescuse cu peste 0,5%. Acţiunile companiilor de vânzare cu amănuntul şi acţiunile companiilor tehnologice au scăzut cel mai mult, cu câte 3,2%, iar majoritatea sectoarelor şi burselor majore au fost în teritoriu negativ. Indicelui preţurilor de co
Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a solicitat în acest an spre rambursare 3,8 mld. euro către Comisia Europeană
”În această perioadă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îşi concentrează resursele pentru a valorifica potenţialul generat de finanţările disponibile pentru perioadele de programare 2014-2020 şi 2021-2027, respectiv cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În ceea
Dragoş Pîslaru: Salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional
”Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de
Câciu: Investiţiile străine directe au crescut cu 43,7% în primele şapte luni ale acestui an, ajungând la 5,5 miliarde euro faţă de 3,83 miliarde euro cât însumau în perioada similară a anului trecut
„România rămâne o destinaţie importantă pentru investitorii străini! Avem de-a face cu un context global marcat puternic de incertitudini şi volatilităţi, de consecinţele escaladării preţurilor la energie, de presiuni inflaţioniste şi costuri crescute ale finanţării. Dar, chiar şi într-un astfel de
Premierul finlandez Sanna Marin îndeamnă Uniunea Europeană, în Parlamentul European, la Strasbourg, la ”unitate” împotriva ”şantajului” energetic al Rusiei
”Avem nevoie mai mult ca niciodată de unitate, în timp ce Rusia foloseşte energia ca armă împotriva Europei. Şantajarea societăţilor noastre prin aprovizionarea cu energie este un mijloc prin care Rusia să slăbească şi să distrugă susţinerea europenilor a Ucrainei şi distrugerea unităţii noastre”, a
Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană se reunesc pe 30 septembrie pentru a discuta măsurile de urgenţă în vederea stopării creşterii preţurilor gazelor şi energiei electrice
”Pe 30 septembrie vom termina ceea ce am început (...): Tocmai am convocat o altă şedinţă extraordinară a Consiliului Miniştrilor Energiei pentru a discuta propunerile Comisiei” aşteptate în această săptămână, a postat pe Twitter ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, Jozef Sikela, a cărui ţară
BNR: Datoria externă totală a crescut în primele şapte luni cu 5,816 miliarde euro, la 140,43 miliarde euro. Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,505 miliarde euro
” Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,505 miliarde euro (comparativ cu 3,830 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4,153 miliarde euro, iar creditel
Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer împotriva subvariantelor Omicron
”Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) al EMA a recomandat autorizarea unui vaccin bivalent adaptat care vizează subvariantele Omicron BA.4 şi BA.5, în plus faţă de tulpina originală de SARS-CoV-2”, a anunţat EMA într-un comunicat. Conform EMA, serul ar trebui să fie ”mai eficie
Ploieşti: Corecţie financiară de sută la sută pentru un proiect pe fonduri europene, după ce Consiliul Local Ploieşti a votat majorarea de peste zece ori a valorii lucrării, în anul 2018
”Strada Ştrandului o facem noi, fiindcă avem corecţie de sută la sută din fondurile europene, urmare a unor activităţi depuse şi în Consiliul Local. A intrat în verificarea celor de la ADR Sud-Muntenia în contextul în care proiectul a fost depus, iniţial, cu 240.000 de lei proiectare şi cu o valoare
Ciucă, după ce Comisia Europeană a alocat 1,5 miliarde euro pentru marii consumatori din energie: Decizia face posibilă sprijinirea întreprinderilor din sectoarele expuse unui risc de relocare
„Completăm pachetul de protejare a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie cu măsuri destinate marilor consumatori energetici. Aprobarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat în valoare de 1,5 miliarde de euro face posibilă sprijinirea întreprinderilor din sectoare şi subsect
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede alocarea a 7 milioane euro pentru înfiinţarea stânelor montane
„Schema de ajutor sprijină realizarea de investiţii în înfiinţarea de stâne în zona montană în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale. Valoarea totală maximă eligibilă
Wirtualna Polska a achiziţionat Szallas Group din Ungaria, inclusiv platforma hotelieră Travelminit.ro, tranzacţie estimată la 82 milioane de euro
Se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată în cursul toamnei, după terminarea proceselor de autorizare din Ungaria. ”Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia, anunţă achiziţionarea Szallas Group - care î
Ministrul Virgil Popescu: Veşti bune! Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor pentru marii consumatori de energie în valoare de 1,5 miliarde de euro
”Veşti bune! Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, schema de ajutor pentru marii consumatori de energie în valoare de 1,5 miliarde de euro prin care vom acorda o compensaţie parţială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a p
ANALIZĂ: Romania este la coada clasamentului UE la energia solară şi eoliană, deşi are preţuri mari la energie, iar Comisia Europeană cere accelerarea tranziţiei energetice
”România se clasează pe unul din ultimele locuri între ţările UE în privinţa energiei solare şi eoliene pe cap de locuitor, deşi Executivul european insistă pentru accelerarea trecerii la energie curată pentru a reduce dependenţa de Rusia şi de combustibilii fosili şi a îndeplini ţintele climatice”,
Compania Aeroporturi Bucureşti începe înlocuirea benzilor de bagaje din zona de sosiri – Este posibilă creşterea timpului de aşteptare pentru pasagerii care îşi recuperează bagajele / Investiţia, 3,2 milioane de euro
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CNAB, vor fi înlocuite, în prima fază, patru dintre cele 6 benzi de bagaje şi echipamentele aferente de pe fluxul de sosiri internaţionale. ”Lucrările se vor derula etapizat şi vor dura cinci luni şi jumătate. Primele benzi de bagaje înlocuite vo
Zaporojie. Cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost oprită complet
Centrala ”este complet oprită” după ce agenţia a deconectat unitatea de alimentare cu numărul 6 de la reţea la ora locală 3.41, se arată într-un comunicat. ”Se desfăşoară pregătiri pentru răcirea acesteia şi pentru transferul spre o stare rece”, mai menţionează comunicatul. Kievul a cerut miercuri
Se termină ”petrecerea” în Europa. Urmează câțiva ani grei
În timp ce inflaţia a atins 9,1% în august şi este aşteptată să depăşeascp ţinta de 2% a BCE în următorii doi ani, banca centrală şi-a majorat ratele dobânzilor cu o viteză record şi a cerut guvernelor să contribuie la reducerea facturilor energiei, care au crescut de când Rusia a invadat Ucraina.
Comisia Europeană va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie propuneri de modificări ale regulilor fiscale ale UE pentru reducerea datoriilor ţărilor
La o conferinţă de presă după ce miniştrii de finanţe ai UE au purtat discuţii la Praga, Dombrovskis a declarat că principalul obiectiv al regulilor, menite să salveze valoarea monedei euro, va rămâne asigurarea durabilităţii datoriei publice. ”Acest lucru va necesita ajustare fiscală, reforme, pre
România cere un sfert de miliard de euro de la Comisia Europeană
La 9 septembrie 2022, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, o declaraţie de cheltuieli în valoa
Ungaria, cea mai sigură țară din Europa. Viktor Orbán: Securitatea începe la graniţele noastre
Ministru ungar: Ungaria nu susţine plafonarea preţului gazelor naturale în Europa / Ar fi o decizie politică. Nu există niciun motiv politic pentru a-i pune pe maghiari în situaţia nedemnă de a nu avea încălzire sau de a nu avea suficientă apă caldă
Conform unui comunicat remis de minister, în cadrul conferinţei de presă susţinută după reuniunea extraordinară a Consiliului pentru Energie al UE, ministrul a calificat drept complet absurdă propunerea Bruxelles-ului, despre care a spus că are ca scop eliminarea gazului rusesc. După cum a spus, c

Cum arată clădirea pe care Ikea a cupărat-o cu aproape 400 de milioane de euro. FOTO
MIPE anunţă transmiterea unei declaraţii de cheltuieli pentru rambursare a 231,86 milioane de euro de către Comisia Europeană
”În data de 9 septembrie 2022, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate (POC), a transmis Autorităţii de Certificare şi Plată, din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, o declaraţie de chel
Ministerul Proiectelor Europene: 2.517 firme au aplicat pentru schema de ajutor de stat şi schema de ajutor de minimis în cadrul Acţiunii 4.1.1. POC / 1.802 aplicaţii eligibile pentru schema de ajutor de stat şi 639 pentru schema de ajutor de minimis
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat listele aplicanţilor înscrişi, împreună cu rezultatele verificării automate efectuată de platforma IMM Recover, pentru Acţiunea 4.1.1. din Programul Operaţional Competitivitate (POC)”, a transmis, vineri seară, MIPE, într-un comunicat
Ciucă: Decizia luată de către Comisia Europeană prin care vom punem la dispoziţia economiei româneşti patru miliarde de euro este o gură de oxigen importantă pentru firmele afectate de consecinţele războiului din Ucraina
„Salut decizia luată astăzi de Comisia Europeană prin care vom punem la dispoziţia economiei româneşti patru miliarde de euro, o gură de oxigen importantă pentru firmele afectate de consecinţele războiului din Ucraina. Este rezultatul colaborării Guvernului cu instituţiile europene reflectată, şi de
Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare a României de 4 miliarde euro pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul invadării Ucrainei de către Rusia
”Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 4 miliarde euro (aproximativ 19,7 miliarde lei) pentru sprijinirea întreprinderilor din toate sectoarele în contextul invadării Ucrainei de către Rusia”, anunţă CE. Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar
Virgil Popescu a discutat cu omologul bulgar despre despre importanţa cooperării regionale pentru operaţionalizarea Platformei Energetice europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale
„Astăzi mă aflu la lucrările Consiliului Energiei, care se desfăşoară la Bruxelles. Cu această ocazie am avut o întâlnire bilaterală cu ministrul Energiei din Bulgaria Hristov Rossen pentru a discuta despre importanţa cooperării regionale pentru operaţionalizarea Platformei Energetice europene pentr
INS: Exporturile României au crescut în primele şapte luni cu 23,9%, la 52,673 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 29%, la 71,442 miliarde euro, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
”În perioada 1.I-31.VII 2022, exporturile FOB au însumat 52,673 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 71,442 miliarde euro. În perioada 1.I-31.VII 2022, exporturile au crescut cu 23,9%, iar importurile au crescut cu 29%, comparativ cu perioada 1.I-31.VII 2021. Deficitul balanţei comerciale (

Politico: Iarna va fi lungă. Atacul lui Putin asupra democrației funcționează în Europa
Mercedes-Benz Vans şi Rivian vor să fabrice furgonete electrice în Europa, într-o fabrică din Polonia, Ungaria sau România
Companiile au semnat un memorandum de înţelegere şi discută cum să producă modelele pe o linie de producţie comună, a spus Mercedes-Benz, adăugând că dezvoltă şi o nouă arhitectură proprie de furgonetă complet electrică, numită VAN.EA. Şeful Mercedes-Benz Vans, Mathias Geisen, a declarat reporteril
Ministerul Turismului: România va fi promovată în rândul tinerilor din întreaga lume prin intermediul European Youth Card şi International Student Identity Card
„Tinerii din întreaga lume sunt invitaţi să descopere România, o destinaţie ofertantă şi accesibilă! Pe lângă experienţele antrenante oferite de oraşele şi staţiunile locale sau naţionale, în vacanţele de tip city-break sau turism festivalier, un rol important în procesul de cunoaştere îl joacă şi s
ANALIZA XTB: Criza energetică din Europa se adânceşte. Monedele europene pierd teren în raport cu dolarul american, iar importurile din SUA devin şi mai scumpe, ducând la o presiune suplimentară a preţului
”Preţul de referinţă al gazelor naturale din Europa (Dutch Title Transfer Facility) a crescut cu circa 28%, ajungând la 274 euro pe megawatt oră. Contractele futures ale preţului de referinţă al gazelor naturale au scăzut cu 2,5% miercuri, după ce s-au depreciat cu până la 13% marţi. Criza energetic

Afacerea care l-a scos din sărăcie pe Arsenie, după dizolvarea O-Zone. La cine au ajuns 10 milioane de euro pe care i-a produs trupa
Afacerea care l-a scos din sărăcie pe Arsenie, după dizolvarea O-Zone. La cine au ajuns 10 milioane de euro pe care i-a produs trupa
Banca Centrală Europeană înregistrează cea mai ridicată majorare a ratei dobânzii din istorie
Consiliul de conducere al BCE, format din 25 de membri, şi-a ridicat valorile de referinţă cheie cu trei sferturi de punct procentual fără precedent pentru cele 19 ţări care folosesc moneda euro. De obicei, BCE majorează ratele cu un sfert de punct şi nu şi-a majorat niciodată rata-cheie a împrumutu
Marcel Boloş anunţă că dialogul informal cu Comisia Europeană pe jalonul din PNRR privind pensiile speciale urmează să aibă loc în această lună: Trebuie limpezit într-un a nume fel sau altul, ori renunţăm la inechităţi ori se elimină plafonul de 9,4%
Ministrul a afirmat că termenul pentru reforma legii pensiilor speciale este 31 decembrie 2022, la sfârşitul acestui an. ”Au existat discuţii la nivelul Guvernului şi în coaliţie, pe această temă, s-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul că avem un jalon care are un conţinut care prveşte
Boloş: Guvernul alocă 125 de milioane de euro pentru tunuri anti-grindină şi avioane dotate cu echipamente speciale pentru sporirea precipitaţiilor: Sper ca începând de anul viitor să putem avea aceste echipamente
Ministrul a anunţat că în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă, există o componentă prin care au alocat resurse pentru componenta de infrastructură pentru situaţii de urgenţă, 1.200 de ambulanţe cu un buget de 250 de milioane de euro. El a precizat că în cadrul acestei compoente este inclusă ş
Criza energetică din Europa se acutizează: posibile scenarii pentru iarna care vine (XTB)
<strong>A prezentat moda pe podium, are peste 2 metri pe tocuri și va juca la Europenele de volei!</strong>
Alina Gorghiu: În această perioadă complexă, Curtea de Conturi a României a ţinut pasul cu provocările unei societăţi româneşti şi europene în continuă schimbare şi transformare, facilitând un audit de calitate conform standardelor internaţionale
”Apreciez oportunitatea de a împărtăşi cu dumneavoastră câteva consideraţii privind rolul transformării digitale în auditul sectorului public şi necesitatea tot mai mare de a continua implementarea de strategii şi politici publice în domeniul e-guvernării. Vremurile actuale, complicate, ne-au dovedi
Marcel Ciolacu, despre implicarea Curţii de Conturi: Vreau să amintesc acel raport celebru din perioada pandemiei, când toţi românii au putut să vadă pe ce s-au cheltuit zeci de milioane de euro în timp ce ei erau ţinuţi închişi în case - VIDEO
”Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a celebra 30 de ani de la reînfiinţarea uneia dintre cele mai importante instituţii democratice, Curtea de Conturi a României. Sunt trei decenii în care democraţia românească a evoluat odată cu arhitectura sa instituţională. Şi cred
Europa a prezentat miercuri un satelit care va avertiza mai rapid fenomenele de vreme extremă
Rezultatul a 12 ani de dezvoltare de către Agenţia Spaţială Europeană şi EUMETSAT, la care participă 30 de naţiuni, satelitul MTG-I1 va fi lansat până la sfârşitul acestui an pe o rachetă Ariane 5 şi va oferi din spaţiu informaţii mai precise despre Europa şi Africa. Satelitul de 3,8 tone va transm
Europa a prezentat miercuri un satelit care va avertiza mai rapid asupra fenomenelor de vreme extremă
Rezultatul a 12 ani de dezvoltare de către Agenţia Spaţială Europeană şi EUMETSAT, la care participă 30 de naţiuni, satelitul MTG-I1 va fi lansat până la sfârşitul acestui an pe o rachetă Ariane 5 şi va oferi din spaţiu informaţii mai precise despre Europa şi Africa. Satelitul de 3,8 tone va transm
MIPE anunţă sprijin pentru integrarea românilor pe piaţa muncii – Apeluri de proiecte în valoare de 117 milioane de euro
”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică Ghidurile Solicitantului pentru trei apeluri de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care sunt menite să sprijine accesul pe piaţa muncii pentru anumite categorii vulnerabile”, a transmis,
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a semnat 17 contracte de finanţare în valoare totală de peste 144,65 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare - Cea mai mare sumă, pentru Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti
MIPE anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă, că au fost semnate 17 contracte de finanţare în valoare totală de peste 144,65 milioane lei, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020). ”Astfel se asigură finanţarea pentru modernizarea infrastructurii spi
La Fântâna investeşte două milioane de euro într-o linie de îmbuteliere automatizată la Tălmaciu, judeţ Sibiu
”Compania anunţă retehnologizarea fabricii din judeţul Sibiu, la scurt timp după ce, recent, a deschis producţia în noua fabrică din Şeştina, (judeţul Mureş) - acolo unde furnizorul de servicii de apă şi cafea va îmbutelia apă minerală de calitate superioară. La Fântâna, lider pe piaţa B2B de
CBRE: Din totalul achiziţiilor în retail din Europa Centrală şi de Est, cumpărăturile online reprezintă 15%, iar în 4 ani procentul se va majora la 20%. România, pe primul loc în CEE la cheltuielile consumatorilor pe alimente în magazinele fizice
”Graniţa dintre cumpărăturile online şi cele offline devine din ce în ce mai puţin perceptibilă. Observăm o tendinţă evidentă a companiilor din retail către abordarea omnichannel, în special către combinarea diferitelor canale de vânzare adaptate nevoilor individuale ale consumatorului, iar acest lu
Comisia Europeană a aprobat o contribuţie de peste 65 milioane euro pentru o infrastructură mai bună de apă şi de ape uzate în judeţul Sibiu
„Politica decoeziune vizează îmbunătăţirea concretă a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor din toate regiunile UE. Acest proiect va îmbunătăţi în mod semnificativ condiţiile de viaţă ale peste 35.000 de cetăţeni din această regiune a României prin îmbunătăţirea reţelei de apă şi de ape uzate”, a afi
Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană pregăteşte un nou ajutor financiar în valoare de cinci miliarde de euro pentru Ucraina
Acest nou ajutor reprezintă a doua tranşă dintr-un pachet de maximum nouă miliarde de euro acordaţi în 2022, propus pe 18 mai. ”Astăzi (n.r. miercuri), Comisia propune o asistenţă macrofinanciară suplimentară de 5 miliarde de euro pentru Ucraina”, a anunţat von der Lyen pe Twitter. Noul ajutor, su
Ursula von der Leyen: Uniunea Europeană pregăteşte un nou ajutor financiar pentru Ucraina, în valoare de cinci miliarde de euro
Acest nou ajutor reprezintă a doua tranşă dintr-un pachet de maximum nouă miliarde de euro acordaţi în 2022, propus pe 18 mai. ”Astăzi (n.r. miercuri), Comisia propune o asistenţă macrofinanciară suplimentară de 5 miliarde de euro pentru Ucraina”, a anunţat von der Lyen pe Twitter. Noul ajutor, su

Milionar în euro, Dan Negru și-a înscris copiii la o școală de cartier! ”Școala de stat pare că-i dă unui copil mai mulți anticorpi pentru viitor”
Companiile energetice europene au nevoie de 1.500 de miliarde de euro pentru a acoperi costul expunerii lor la creşterea preţurilor gazelor, potrivit grupului energetic norvegian Equinor
Mai multe ţări europene oferă sprijin de miliarde de euro furnizorilor de energie afectate de plăţi suplimentare de garanţie pentru tranzacţiile lor - cunoscute sub numele de apeluri în marjă - dar estimarea Equinor sugerează că un astfel de sprijin este o fracţiune din factura totală. Firmele de u
Reuniune pentru implementarea iniţiativei Valea Jiului, proiect de 284 de milioane de euro / Investiţiile vor avea impact pentru 135.000 de români
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că obiectivul Comitetului Director pentru implementarea iniţiativei Valea Jiului este să asigure un cadru coerent de realizare a strategiei de dezvoltare economică, socială şi de mediu a Văii Jiului pen
Kärcher România şi-a inaugurat noul sediu din Pipera, o investiţie de 11,5 milioane de euro, şi estimează pentru 2027 o cifră dublă de afaceri, de până la 50 de milioane de euro
”Kärcher, lider mondial în tehnologia de curăţare, a inaugurat noul său sediu din Bucureşti, în urma unei investiţii de 11,5 milioane de euro a grupului german în România. Noul sediu se află în Pipera, Voluntari, are 5 nivele şi acoperă o suprafaţă de 7.300 mp”, anunţă compania. Deschiderea noului

Daciana Sârbu a dat politica pe lucruri mai dulci. Fosta europarlamentară a deschis a patra cofetărie
Funeraliile naţionale controversate ale lui Shinzo Abe, estimate 12 milioane de euro,riscă să alimenteze o nouă polemică
Guvernul japonez a anunţat că ceremonia costă 250 de milioane de yeni şi că factura finală va fi mai mare din cauza costurilor de securitate şi de găzduire a numeroşi demnitari străini. Reprezentanţi din peste 190 de ţări şi teritorii urmează să asiste la eveniment - inclusiv 50 de şefi de stat şi
<strong>Francezul FRANCE a lăsat țara sa pentru a face performanță în România cu un bolid de 100.000 de euro!</strong>
Kremlin: Fluxurile de gaze către Europa nu se vor relua până la ridicarea sancțiunilor
Reuters: Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele de luni arătând o agravare a crizei costului vieţii
Deşi a avut loc o oarecare relaxare a presiunilor preţurilor, potrivit sondajelor, acestea au rămas ridicate, iar Banca Centrală Europeană (BCE) este sub presiune, deoarece inflaţia este de peste patru ori ţinta oficială de 2%, atingând luna trecută un record de 9,1%. Banca se confruntă cu perspect
UniCredit a pregătit un pachet de măsuri de 8 miliarde de euro pentru susţinerea firmelor şi gospodăriilor din Italia afectate de preţurile record ale energiei
Directorul general Andrea Orcel a declarat într-un discuţie telefonică cu presa că UniCredit, care operează şi în Germania, Austria şi Europa de Est, lucrează la măsuri similare pentru celelalte pieţe ale sale şi a dat asigurări privind calitatea poirtofoliului de credite al băncii. Deşi UniCredit
Irlanda a amendat Instagram cu o sumă record de 405 milioane de euro în legătură cu gestionarea datelor despre copii
Instagram intenţionează să conteste amenda, a declarat un purtător de cuvânt al companiei-părinte a Instagram, Meta Platforms, într-o declaraţie trimisă prin e-mail. Investigaţia, care a început în 2020, s-a concentrat pe utilizatorii copii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, cărora li s-a permi
Marile burse europene au închis luni în scădere, trase în jos de oprirea livrărilor de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1
Acţiunile companiilor de petrol şi gaze au contrazis tendinţa descendentă, cu o creştere de 2%, susţinute de preţurilor hidrocarburilor. Mişcările puternice de scădere a activelor de risc au survenit după ce gigantul energetic de stat al Rusiei, Gazprom, a anunţat că fluxurile de gaz către Europa p
