money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Euro

43178 articole — pagina 76 din 432

Daikin Europe a încheiat anul fiscal 2021 cu vânzări record de 4,3 miliarde de euro şi vrea ca în anii următori să îşi tripleze producţia europeană de sisteme de încălzire
Piețe financiareMoney.ro

Daikin Europe a încheiat anul fiscal 2021 cu vânzări record de 4,3 miliarde de euro şi vrea ca în anii următori să îşi tripleze producţia europeană de sisteme de încălzire

”Daikin Europe N.V., împreună cu subsidiara Daikin Central Europe, a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 25% în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, comparativ cu anul fiscal anterior. Astfel, pe fondul interesului tot mai crescut pentru soluţii regenerabile de încălzire, răcire şi refr

Selly, povestea primului milion de euro pe care l-a făcut. Cum a ajuns de la câștiguri de 50 de euro, la zeci de mii
PeopleMoney

Selly, povestea primului milion de euro pe care l-a făcut. Cum a ajuns de la câștiguri de 50 de euro, la zeci de mii

Florin Spătaru, ministrul Economiei, despre Hotărârea privind acordarea de sprijin financiar, din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectele din domeniul semiconductorilor: Îndeplinim un jalon din PNRR, bugetul e de 500 de milioane de euro

”Am aprobat un proiect de hotărâre prin care îndeplinim un jalon din PNRR, proiectul de hotărâre privind acordarea de sprijin financiar, din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectele care sunt finanţate din Componenta 9, suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare, inovare, în domen

DAL Travel: Asia şi-a redeschis porţile către turişti, după o pauză de doi ani. Cele mai solicitate destinaţii de vacanţă de către români sunt Thailanda, Indonezia, Vietnam, Coreea de Sud. Pachetele de vacanţă pornesc de la 1.300 euro

” După o lungă aşteptare, turiştii pot, în sfârşit, să se bucure de minunile oferite de Extremul Orient dar şi de Australia. În ultimii 15 ani, Asia – în special Extremul Orient, dar şi Australia, au devenit destinaţii de interes pentru românii cu venituri de la medie în sus. Însă în ultimii 2 ani,

STUDIU: Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 566,9 milioane de euro în prima jumătate a anului, de peste două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 566,9 milioane de euro în prima jumătate a anului, de peste două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

”Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 566,9 milioane de euro în primele şase luni din 2022, din care 476,9 milioane de euro în ultimele trei luni”, potrivit unui studiu realizat de compania Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate. Co

Analişti: Euro se apropie de paritate faţă de dolar, din cauza îngrijorările legate de o posibilă recesiune
Piețe financiareMoney.ro

Analişti: Euro se apropie de paritate faţă de dolar, din cauza îngrijorările legate de o posibilă recesiune

Analiştii anticipează că moneda unică, care a atins marţi cel mai redus nivel din 2002, va ajunge în curând la paritate cu dolarul american. Moneda euro este văzută ca fiind deosebit de vulnerabilă, având în vedere dependenţa puternică a Germaniei, Italiei şi altor ţări de gazele ruseşti şi temeril

Euro a scăzut marţi la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, în tandem cu bursele de acţiuni, pe fondul temerilor legate de o recesiune în zona euro
Piețe financiareMoney.ro

Euro a scăzut marţi la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, în tandem cu bursele de acţiuni, pe fondul temerilor legate de o recesiune în zona euro

Euro a coborât cu până la 1,77%, la 1,0237 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins din decembrie 2022. Ulterior, declin s-a atenuat la 1,66%. Indicele dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute importante, a urcat cu 1,532%, după ce a atins cel mai ridicat nive

K.M.Trust Group şi Marco Polo CEE semnează o alianţă şi vizează în acest an o creştere de 20% pe segmentul marilor clienţi corporate şi de 30% pe segmentul antreprenorial şi un volum total de business de 2 milioane de euro în primul an
Piețe financiareMoney

”K.M. Trust Group, jucător pe segmentul serviciilor de recrutare şi dezvoltare pentru management, anunţă o alianţă strategică cu Marco Polo CEE, companie antreprenorială românească de top în domeniul serviciilor de training şi consultanţă organizaţională. Noua alianţă reprezintă o asociere solidă in

Începe Neversea 2022. Reguli de ultima oră despre festivalul de 10 milioane de euro
PeopleMoney

Începe Neversea 2022. Reguli de ultima oră despre festivalul de 10 milioane de euro

Globalworth a contractat o finanţare de 85 milioane euro de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale pentru proiectele verzi din România
Piețe financiareMoney

Globalworth a contractat o finanţare de 85 milioane euro de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale pentru proiectele verzi din România

”Globalworth, cel mai mare investitor din Europa Centrală şi de Est, anunţă că a contractat o finanţare de 85 milioane euro de la IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale pentru proiectele verzi din România. Împrumutul este pentru o perioadă de 6 ani între Globalworth Holdings Cyprus Limited (o

HBO Max opreşte producţiile din multe ţări europene
Piețe financiareMoney.ro

HBO Max opreşte producţiile din multe ţări europene

În ultimele zile, abonaţii HBO Max din România şi alte ţări europene au putut observa cum, fără nicio avertizare sau vreun anunţ oficial, mai multe filme şi seriale locale au dispărut de plataforma de streaming. Acum, HBO Max confirmă pentru Variety că a decis să înceteze producţia de conţinut loca

Codin Maticiuc, investiție record în cinematografia românească. Bagă 2 milioane de euro într-un film nou
PeopleMoney

Codin Maticiuc, investiție record în cinematografia românească. Bagă 2 milioane de euro într-un film nou

The Economist: Va putea Europa să țină luminile aprinse la iarnă?
EuropaMoney

The Economist: Va putea Europa să țină luminile aprinse la iarnă?

Amazon simplifică modalitatea prin care utilizatorii se pot dezabona la serviciul Prime, la presiunea Comisiei Europene
Piețe financiareMoney.ro

Amazon simplifică modalitatea prin care utilizatorii se pot dezabona la serviciul Prime, la presiunea Comisiei Europene

Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC), Consiliul Norvegian al Consumatorilor şi Dialogul Transatlantic al Consumatorilor şi-au prezentat nemulţumirile executivului UE în aprilie anul trecut. Ei au spus atunci că utilizatorii sunt nevoiţi să treacă prin numeroase obstacole, cum ar fi meniuri

S-au schimbat simptomele la variola maimuței. Cum se manifestă boală în Europa
EuropaMoney

S-au schimbat simptomele la variola maimuței. Cum se manifestă boală în Europa

Comisia Europeană: Companiile de criptomonede vor avea nevoie de o licenţă şi de garanţii pentru clienţi pentru a emite şi a vinde monede digitale în UE
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană: Companiile de criptomonede vor avea nevoie de o licenţă şi de garanţii pentru clienţi pentru a emite şi a vinde monede digitale în UE

La nivel global, criptoactivele sunt în mare parte nereglementate, operatorii naţionali din UE fiind nevoiţi doar să efectueze controale pentru combaterea spălării banilor. Reprezentanţii Parlamentului European şi ai statelor UE au încheiat joi seara un acord cu privire la legea pieţelor criptoacti

Lamborghini va investi cel puţin 1,8 miliarde de euro pentru electrificarea modelelor, până în 2024
Piețe financiareMoney.ro

Lamborghini va investi cel puţin 1,8 miliarde de euro pentru electrificarea modelelor, până în 2024

Lamborghini, parte a Grupului Volkswagen, a declarat anul trecut că va investi 1,5 miliarde de euro pentru a-şi transforma modelele actuale - maşinile sport Huracan şi Aventador şi modelul Urus – în modele cu motoare hibride pe benzină şi electrice, până la sfârşitul anului 2024. ”Am alocat 1,8 mil

Inflaţia din zona euro a atins un nou record în iunie, de 8,6%, faţă de intervalul similar al anului 2021
Piețe financiareMoney.ro

Inflaţia din zona euro a atins un nou record în iunie, de 8,6%, faţă de intervalul similar al anului 2021

Analiştii intervievaţi de Reuters anticipau o inflaţie de 8,4%. Inflaţia a ajuns la 8,1% în mai, ceea ce înseamnă că viaţa continuă să se scumpească în ţările din zona euro. Germania i-a surprins pe mulţi la începutul acestei săptămâni, când a raportat o încedtinire de 0,5 puncte procentuale a inf

ANPC anunţă că a început verificarea companiilor aeriene Wizz Air şi Ryan Air. Peste 600 de sesizări referitoare la serviciile celor două companii, primite în ultimele două luni la Centrul European al Consumatorilor România

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a început o investigaţie de fond, la companii aeriene care activează pe teritoriul României, necesară ca urmare a sesizărilor primite, referitoare la serviciile oferite de acestea, inclusiv Wizz Air şi Ryan Air.  ”De la Cuza am învăţat

Boloş, despre stadiul îndeplinirii jaloanelor din PNRR: Ministerele au avut de îndeplinit 27 de jaloane / Începem procesul de validare cu Comisia Europeană, s-ar putea să fie solicitate informaţii suplimentare  -VIDEO

    Ministrul a arătat că la data de 1 iulie au avut de îndeplinit un număr de 27 de jaloane, care fac parte din PNRR.  ”Până ieri, la sfârşitul zile, toate ministerele de linie care au fost implicate şi au avut în responsabilitate jaloanele pentru trimestrul 2 au depus documen

Ministrul Dezvoltării a anunţat că au fost accesate peste 1,9 miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a PNRR
Piețe financiareMoney

Ministrul Dezvoltării a anunţat că au fost accesate peste 1,9 miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a PNRR

Sistemul simplu şi nebirocratic de depunere online a cererilor de finanţare, pe platforma pusă la dispoziţie de minister, a permis evaluarea rapidă a acestora, motiv pentru care au fost semnate deja, în luna iunie, primele 6 contracte de finanţare pentru această componentă a PNRR, a precizat Cseke A

Alertă de la OMS: vine un nou val de COVID peste Europa
ActualitateMoney

Alertă de la OMS: vine un nou val de COVID peste Europa

BMW a aprobat răscumpărarea unor acţiuni în valoare de 2 miliarde de euro, începând din iulie
Piețe financiareMoney

BMW a aprobat răscumpărarea unor acţiuni în valoare de 2 miliarde de euro, începând din iulie

Cea mai mare parte a programului se referă la acţiuni ordinare în valoare de 1,85 de miliarde de euro, restul fiind acţiuni preferenţiale. Programul va fi finalizat cel târziu până pe 31 decembrie 2023, a precizat BMW, adăugând că mai multe detalii for fi oferite la lansarea programului.  

Operatorii europeni de reţele energetice sunt gata să implementeze imediat un plan pe termen lung pentru conectarea ţărilor baltice
Piețe financiareMoney

Operatorii europeni de reţele energetice sunt gata să implementeze imediat un plan pe termen lung pentru conectarea ţărilor baltice

Preocuparea cu privire la dependenţa de Rusia pentru orice formă de energie a crescut în toată Europa din cauza reducerii livrărilor de gaze ruseşti către unele ţări, în urma invadării Ucrainei de către Moscova. Statele baltice sunt îngrijorate pentru că Lituania a intrat în conflict cu Rusia pentr

Comisia Europeană anunţă că a închis investigaţia aprofundată privind sprijinul acordat de România societăţii Oltchim după ce compania a declarată insolvabilă
Piețe financiareMoney

Comisia Europeană anunţă că a închis investigaţia aprofundată privind sprijinul acordat de România societăţii Oltchim după ce compania a declarată insolvabilă

Anunţul privind închiderea investigaţiei legate de sprijinul financiar acordat de România societăţii Oltchim a fost făcut printr-un comunicat publicat joi de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. În decembrie anul trecut, Tribunalul Uniunii Europene a constatat că Comisia nu a reuşit să demons

Ucraina începe exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană. Primele exporturi, în drum spre România
Piețe financiareMoney.ro

Ucraina începe exporturile de energie electrică către Uniunea Europeană. Primele exporturi, în drum spre România

”La doar trei luni de la primirea certificării energetice, a început mult aşteptatul export de energie electrică ucraineană în Europa! Astăzi (n.r. joi), de la miezul nopţii, astfel de exporturi au mers în România. Volumul iniţial este de 100 MW”, a declarat premierul ucrainean Denîs Şmîhal într-o p

Kovesi anunţă că ia în considerare sesizarea Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza felului în care a fost transpusă directiva UE privind avertizorii de integritate

„Avertizorii de integritate reprezintă o sursă esenţială de informaţii pentru serviciile publice de investigare şi de urmărire penală. Transpunerea corectă şi implementarea efectivă a Directivei (UE)2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanel

KOVESI pune în discuție statul de drept din România! Fondurile europene în pericol?
EuropaMoney

KOVESI pune în discuție statul de drept din România! Fondurile europene în pericol?

Poziția ASF cu privire la frauda de 4 milioane de euro de la BRD Fond de pensii
ActualitateMoney

Poziția ASF cu privire la frauda de 4 milioane de euro de la BRD Fond de pensii

Cehia preia preşedinţia semestrială a Ununii Europene de la Franţa
Piețe financiareMoney

Cehia preia preşedinţia semestrială a Ununii Europene de la Franţa

Această preşedinţie, pe care Cehia o preia de la Franţa şi urmează să o predea Suediei, ”nu este prevăzută cu vreme bună, ea este prevăzută cu vreme rea”, avertizează Pavel Havlicek, de la Asociaţia pentru Afaceri Internaţionale cu sediul la Praga. Guvernul ceh îi primeşte vineri pe comisarii

A terminat BAC-ul cu 9.43 și se pregătește să își apere titlul european la tenis de masă!
SănătateMoney

A terminat BAC-ul cu 9.43 și se pregătește să își apere titlul european la tenis de masă!

Tanczos: Europa, în momentul de faţă, a impus tuturor statelor membre o taxă nouă de carbon. Benzina-motorina, plus centrala de acasă pentru gaz sunt cele două elemente care vor fi taxate
Piețe financiareMoney.ro

Tanczos: Europa, în momentul de faţă, a impus tuturor statelor membre o taxă nouă de carbon. Benzina-motorina, plus centrala de acasă pentru gaz sunt cele două elemente care vor fi taxate

Ministrul Mediului a arătat că o "propunere extrem de controversată, mult discutată" a fost adoptată la nivelul Uniunii Europene, fiind vorba despre o taxă care va fi utilizată pentru alimentarea unui Fond social de climă.    "Taxă nouă. Europa, în momentul de faţă, a impus tuturor state

Lucian Heiuş anunţă că în luna iulie şi august vor intra în control 140 de mari contribuabili / Rezultatele verificărilor pe criptomonede: 63 de persoane fizice şi 123 de milioane de euro / ANAF va avea ţintă şi pe videochaturi

”Să nu credeţi că am vreo reţinere, în luna iulie şi august vor intra în control 140 de mari contribuabili, sunt şi acum în control o parte din ei. Voi veni cu inspectori suplmentari la Direcţia generală de administrare a a marilor contribuabili, pentru că au şi ei un număr limitat de inspectori şi

Grindeanu: Împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, am agreat cea mai bună soluţie pentru restructurarea Tarom. Variantele de lucru discutate şi convenite vor asigura stabilitatea economică a acestei companii

"Discuţii constructive despre soarta companiilor TAROM şi CFR Marfă! Astăzi, la Bruxelles, împreună cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, am agreat cea mai bună soluţie pentru restructurarea Tarom. Variantele de lucru discutate şi convenite vor asigura stabilitatea economică a a

Wizrom Software raportează o cifră de afaceri de peste 6,3 milioane de euro în 2021, în creştere cu 8% faţă de anul anterior
Piețe financiareMoney.ro

Wizrom Software raportează o cifră de afaceri de peste 6,3 milioane de euro în 2021, în creştere cu 8% faţă de anul anterior

    ”Wizrom Software, dezvoltator şi integrator de software de business din România, a înregistrat afaceri de peste 6,3 milioane de euro în 2021. Cifra este în creştere cu aproximativ 500.000 de euro, respectiv 8%, comparativ cu anul anterior”, anunţă compania. Până în acest moment, nu

Cel mai mare fond de pensii din Africa de Sud îşi majorează acţionariatul în cadrul Atterbury Europe, fondul de investiţii asociat grupului IULIUS
Piețe financiareMoney.ro

Cel mai mare fond de pensii din Africa de Sud îşi majorează acţionariatul în cadrul Atterbury Europe, fondul de investiţii asociat grupului IULIUS

”Fondul de investiţii sud-african Atterbury Europe rămâne dedicat dorinţei sale de a-şi consolida prezenţa în România şi anunţă majorarea pachetului de acţiuni deţinut de cel mai mare fond de pensii din Africa de Sud - Government Employees Pension Fund. Atterbury Europe a intrat în real estate-

Iohannis, după ce SUA a anunţat că alocă 14 milioane de dolari pentru programul de reactoare modulare mici în România: Suntem prima ţara în Europa unde se va implementa noua tehnologie americană
Piețe financiareMoney.ro

Iohannis, după ce SUA a anunţat că alocă 14 milioane de dolari pentru programul de reactoare modulare mici în România: Suntem prima ţara în Europa unde se va implementa noua tehnologie americană

„România este prima ţara în Europa unde se va implementa noua tehnologie americană de reactoare modulare mici. Se face primul pas şi se merge spre o proiectare, după care vom implementa efectiv aceste reactoare. Se ştie deja unde va fi amplasat primul reactor. În afară de a avea noi acces la această

Grupul Stihl investeşte 125 de milioane de euro într-o nouă unitate de producţie pentru utilaje cu acumulator şi electrice în Oradea, în anii următori
Piețe financiareMoney.ro

Grupul Stihl investeşte 125 de milioane de euro într-o nouă unitate de producţie pentru utilaje cu acumulator şi electrice în Oradea, în anii următori

”Grupul Stihl îşi extinde reţeaua internaţională de producţie şi investeşte în anii următori aproximativ 125 de milioane de euro într-o nouă unitate de producţie pentru utilaje cu acumulator şi electrice în Oradea, România. Acest lucru va permite companiei de familie nu numai să îşi mărească capacit

Orange România a achiziţionat, în cinci ani, soluţii în valoare de 2,2 milioane de euro, de la startup-urile din acceleratorul Orange Fab
Piețe financiareMoney

Orange România a achiziţionat, în cinci ani, soluţii în valoare de 2,2 milioane de euro, de la startup-urile din acceleratorul Orange Fab

”Lansat în 2017, Orange Fab este primul program de accelerare şi de colaborare cu startup-urile implementat intern de către o companie din România. În cei 5 ani de activitate, Orange România a achiziţionat produse şi servicii în valoare de 2,2 milioane de euro de la startup-urile tehnologi

Boloş: Guvernul a adoptat cinci acte normative pentru a finaliza toată documentaţia privind politica de coeziune, perioada de programare 2021-2027. Pachetul e necesar pentru ca România să acceseze cele 44 miliarde euro pe care le are la dispoziţie

„Într-adevăr, pentru politica de coeziune astăzi e o zi istorică, mă refer la perioada de programare viitoare, respectiv perioada de programare 2021-2027. Au fost adoptate cinci acte normative pentru a finaliza toată documentaţia şi toate documentele necesare, astfel încât acordul de parteneriat în

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Cardurile sociale au ajuns deja la peste 350.000 de români. Până la 1 iulie va fi atins pragul de 500.000
Piețe financiareMoney

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Cardurile sociale au ajuns deja la peste 350.000 de români. Până la 1 iulie va fi atins pragul de 500.000

Până în prezent, Compania Naţională Poşta Română a reuşit să livreze peste 350.000 de carduri, iar pragul pe care îl va atinge la acest final de săptămână va fi de 500.000, arată comunicatul de presă al Ministerului. De asemenea, până la finalul săptămânii viitoare, reprezentanţii Poştei anunţă liv

ANALIZĂ: România primeşte prin PNRR 1,2 miliarde euro pentru proiectele de gestionare a deşeurilor. Până în 2024 vor fi construite 565 de centre de colectare pentru comunităţile mici şi medii

”România va avea la dispoziţie, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, un buget de 1,2 miliarde de euro pentru managementul tuturor tipurilor de deşeuri şi trebuie să implementeze proiectele asumate până în anul 2026. Dacă proiectele vor fi de succes şi rata de reciclare a deşeurilor de am

FT: Regatul Unit plănuişete să întrerupă livrări de gaze către UE, în cazul în care Rusia adânceşte criza; companii europene îndeamnă Londra să coopereze cu UE şi avertizează că o întrerupere ar putea afecta regatul pe termen lung

Londra preconizează, astfel, să întrerupă interconexiuni bidirecţionale cu Belgia şi Olanda, în cazul unei penurii, potrivit FT. O întrerupere a avestor conducte de interconexiune este una dintre primele măsuri prevăzute în planul britanic de urgenţă, care poate fi pus în aplicare de către Nat

Eurostat: Albania și Bosnia sunt cele mai sărace țări din Europa. România, 15% în urmă față de media UE
EuropaMoney

Eurostat: Albania și Bosnia sunt cele mai sărace țări din Europa. România, 15% în urmă față de media UE

O americancă din Las Vegas vrea să câștige medalii pentru România la Europeanul de la Otopeni
SănătateMoney

O americancă din Las Vegas vrea să câștige medalii pentru România la Europeanul de la Otopeni

Masca se întoarce în Europa. De frica unui nou val de Covid-19, ţările europene impun din nou restricţii
EuropaMoney

Masca se întoarce în Europa. De frica unui nou val de Covid-19, ţările europene impun din nou restricţii

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise din 2035 în Uniunea Europeană. Se impune motorul 100% electric
EuropaMoney

Mașinile noi pe benzină și diesel, interzise din 2035 în Uniunea Europeană. Se impune motorul 100% electric

Scandalul donațiilor de la șeicii arabi continuă. Prințul Charles ar fi primit 2 milioane de euro de la "omul care a cumpărat Londra"
ActualitateAlina Rafaila

Scandalul donațiilor de la șeicii arabi continuă. Prințul Charles ar fi primit 2 milioane de euro de la "omul care a cumpărat Londra"

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro
Piețe financiareMoney.ro

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

Oficialii băncilor centrale s-au reunit în Portugalia pentru conferinţa lor anuală, accentul fiind pus pe creşterea preţurilor de consum. Zona euro este de aşteptat să înregistreze o inflaţie de 6,8% în acest an, cu mult peste ţinta BCE de 2%. Acest lucru vine într-un moment în care economiştii ev

Virgil Popescu, despre rezervele pentru iarnă: Suntem în graficul pe care ni l-am asumat către Comisia Europeană/ Despre economisire: Să încercăm să economisim, să încercăm să stingem un bec
Piețe financiareMoney.ro

Virgil Popescu, despre rezervele pentru iarnă: Suntem în graficul pe care ni l-am asumat către Comisia Europeană/ Despre economisire: Să încercăm să economisim, să încercăm să stingem un bec

"Suntem în graficul pe care ni l-am asumat către Comisia Europeană şi pe care îl avem pentru siguranţa în aprovizionare. În momentul de faţă, în depozite, avem 41,3 la sută grad de umplere a depozitelor. Prima raportare către Comisia Europeană se face la 1 august, când trebuie să avem 46 la sută. Da

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare pentru România cu o valoare de 60,7 milioane euro pentru sprijinirea sectorului transportului rutier în contextul invaziei Ucrainei
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană aprobă o schemă de ajutoare pentru România cu o valoare de 60,7 milioane euro pentru sprijinirea sectorului transportului rutier în contextul invaziei Ucrainei

Astfel ajutorul vine în sprijinul întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia. Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23

Transelectrica: Primele schimburi comerciale de energie electricã cu Ucraina/ Republica Moldova, după sincronizarea cu reţeaua europeană, vor fi realizate începând cu 30 iunie, pe interconexiunea cu România
Piețe financiareMoney.ro

Transelectrica: Primele schimburi comerciale de energie electricã cu Ucraina/ Republica Moldova, după sincronizarea cu reţeaua europeană, vor fi realizate începând cu 30 iunie, pe interconexiunea cu România

”Operatorii de Transport şi Sistem (OTS) din Europa Continentală au confirmat faptul că au fost îndeplinite condiţiile tehnice preliminare pentru a permite schimburile comerciale de energie electrică între Ucraina şi statele vecine. Acest proces urmează sincronizării cu succ

Poluarea este legată de 10% dintre cazurile de cancer din Europa, avertizează Agenţia Europeană a Mediului
Piețe financiareMoney

Poluarea este legată de 10% dintre cazurile de cancer din Europa, avertizează Agenţia Europeană a Mediului

”Expunerea la poluarea aerului, la tabagism pasiv, la raze ultraviolete, la azbest, la anumite poduse chimice şi la alţi poluanţi se află la originea a 10% din cazurile de cancer din Europa”, relevă într-un comunicat agenţia europeană. Acest nivel ar putea scădea în mod drastic, dacă politicile car

Jaf în ziua mare la unul dintre cele mai mari târguri de artă din Europa  VIDEO
EuropaMoney

Jaf în ziua mare la unul dintre cele mai mari târguri de artă din Europa VIDEO

Marcel Ciolacu, un ultim apel către colegii din Coaliţie: Pensiile speciale care ne costă peste 2 miliarde de euro anual trebuie supraimpozitate şi taxate corect averile celor care trăiesc în lux / Plan urgent pentru siguranţa energetică a ţării

”Fac un ultim apel către colegii mei din Coaliţie, înainte de reuniunea de mâine, să înţeleagă necesitatea ca România să aibă un cadru fiscal modern si european. Nu putem continua cu un sistem învechit şi nedrept, care produce dezechilibre economice şi inechitate socială. Este un non-sens să aşteptă

Marcel Ciolacu, un ultim apel către colegii din Coaliţie: Pensiile speciale care ne costă peste 2 miliarde de euro anual trebuie supraimpozitate. Trebuie taxate corect averile celor care trăiesc în lux / Plan urgent pentru siguranţa energetică

Marcel Ciolacu anunţă că miercuri are loc o nouă discuţie în coaliţie asupra măsurii compensării preţului la carburanţi, dacă a avut efecte sau nu / Important este că avem al doilea cel mai mic preţ din Europa

”Am venit cu aceşti 5 lei la 10 litri, este o măsură discutată, am avut fiecare opinii, am zis să vedem cum funcţionează şi apoi ne întâlnim, cred că miercuri din nou în coaliţie şi vom discuta asupra efectelor”, a spus Ciolacu. El a precizat că avem al doilea cel mai mic preţ din Europa la carbura

Cărbunaru a anunţat că Guvernul a adoptat trei decizii pentru îmbunătăţirea ritmului de absorbţie a fondurilor europene
Piețe financiareMoney

Cărbunaru a anunţat că Guvernul a adoptat trei decizii pentru îmbunătăţirea ritmului de absorbţie a fondurilor europene

Cărbunaru a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, că o hotărâre se referă la atribuţiile agenţiilor de dezvoltare regională.    "Voi continua cu câteva decizii luate astăzi de Guvern, trei dintre ele vizând îmbunătăţirea ritmului de absorbţie a fondurilor europene. În primul rând, prin

Primul hotel de 5 stele din Arad, inaugurat. BRD a finanţat investiţia cu 4 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Primul hotel de 5 stele din Arad, inaugurat. BRD a finanţat investiţia cu 4 milioane euro

”La sfârşitul săptămânii trecute a fost inaugurat la Arad noul hotel Aniroc Signature, o investiţie realizată de familiile Cosma şi Ţucudean. BRD Groupe Société Générale a participat la realizarea proiectului printr-o finanţare pe termen lung în valoare de 4 milioane euro”, a anunţat banca. Amplasa

Cel mai bogat oligarh ucrainean, Rinat Ahmetov, deschide un proces împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru confiscarea bunurilor
Piețe financiareMoney.ro

Cel mai bogat oligarh ucrainean, Rinat Ahmetov, deschide un proces împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru confiscarea bunurilor

Ahmetov este proprietarul majoritar a două mari oţelării, inclusiv Azovstal – scena unora dintre cele mai intense lupte din război – în oraşul portuar Mariupol, pe care forţele ruse l-au cucerit luna trecută. Oligarhul ucrainean este originar din oraşul ocupat Doneţk, în regiunea estică Donbas, und

Ministerul Economiei lansează o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Economiei lansează o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare

”Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică Hotărărârea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare”, informează ministerul.  Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei a

Investiţie de 4,3 milioane de euro demarată de compania Delgaz Grid în judeţul Suceava pentru modernizarea unei staţii de transformare şi a unei linii electrice de 17 kilometri
Piețe financiareMoney

Investiţie de 4,3 milioane de euro demarată de compania Delgaz Grid în judeţul Suceava pentru modernizarea unei staţii de transformare şi a unei linii electrice de 17 kilometri

Potrivit unui comunicat al companiei Delgaz Grid, 18.000 de consumatori vor beneficia în total de această investiţie. "Staţia de transformare (110/20kV) Vicov, jud. Suceava, va fi modernizată prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune şi integrarea acestora în SCADA (control şi ac

Grupul Zacaria, dezvoltator de spaţii logistice din Sibiu, va deschide anul viitor un parc de retail în Cisnădie, în urma unei investiţii de peste 11 milioane de euro
Piețe financiareMoney

Grupul Zacaria, dezvoltator de spaţii logistice din Sibiu, va deschide anul viitor un parc de retail în Cisnădie, în urma unei investiţii de peste 11 milioane de euro

”Grupul Zacaria, cel mai mare dezvoltator de spaţii logistice din Sibiu, va deschide anul viitor un parc de retail în Cisnădie, Sibiu, în urma unei investiţii de peste 11 milioane de euro. Zacaria Retail Park Cisnădie va ocupa o suprafaţă închiriabilă de 9.000 de metri pătraţi şi va veni cu un mix a

TTS, transportator de mărfuri pe ape interioare din bazinul Dunării, a primit aprobare pentru o finanţare din fonduri europene de 23,88 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii portului Giurgiu
Piețe financiareMoney.ro

TTS, transportator de mărfuri pe ape interioare din bazinul Dunării, a primit aprobare pentru o finanţare din fonduri europene de 23,88 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii portului Giurgiu

”TTS (Transport Trade Services) S.A. (BVB: TTS), furnizorul principal de servicii logistice integrate de pe Dunăre, listat la Bursa de Valori Bucureşti, a primit aprobare pentru finanţare din fonduri europene a proiectului "Modernizarea infrastructurii în portul Giurgiu, zona Ramadan, danele 1, 2 -

Ciolacu, despre preţul carburanţilor: Suntem al doilea cel mai mic preţ din Europa. Faptul că deja vorbim de o predictibilitate pe trei luni, în care preţul la carburanţi să nu mai crească, deja este un pas înainte
Piețe financiareMoney.ro

Ciolacu, despre preţul carburanţilor: Suntem al doilea cel mai mic preţ din Europa. Faptul că deja vorbim de o predictibilitate pe trei luni, în care preţul la carburanţi să nu mai crească, deja este un pas înainte

Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni, cum vede situaţia preţului la carburanţi în condiţiile în care social-democraţii veniseră cu o soluţie, iar Guvernului a adoptat o altă măsură.  “Suntem într-o dinamică şi am văzut că în şase luni de zile au fost până acum trei pachete. E normal să avem pă

Vimetco Extrusion, filială a Alro, a finalizat instalarea unei noi prese de extrudare ca urmare a unei investiţii de aproximativ 10 milioane euro
Piețe financiareMoney.ro

Vimetco Extrusion, filială a Alro, a finalizat instalarea unei noi prese de extrudare ca urmare a unei investiţii de aproximativ 10 milioane euro

”Alro, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitatea de producţie, anunţă că Vimetco Extrusion, filiala din aval a Alro responsabilă cu activitatea de extrudare, a finalizat instalarea unei noi prese de extrudare de 7’’, de ultimă generaţie, ca

Panică la graniţele europene cu enclava Kaliningrad: „Ruşii ar putea veni oricând”
EuropaMoney

Panică la graniţele europene cu enclava Kaliningrad: „Ruşii ar putea veni oricând”

Sunday Times: Prinţul Charles a acceptat 3 valize cu 1 milion de euro de la un şeic
EuropaMoney

Sunday Times: Prinţul Charles a acceptat 3 valize cu 1 milion de euro de la un şeic

Metroul din Bucureşti s-ar putea opri. Metrorex are datorii de 33 de milioane de euro la ALSTOM
ActualitateMoney

Metroul din Bucureşti s-ar putea opri. Metrorex are datorii de 33 de milioane de euro la ALSTOM

Dragoş Anastasiu (Eurolines): Avem nişte lucruri cu care putem defila, doar că trebuie să ne formăm un brand / Ce spune despre logo-ul de ţară ales în mandatul Elenei Udrea
Piețe financiareMoney.ro

Dragoş Anastasiu (Eurolines): Avem nişte lucruri cu care putem defila, doar că trebuie să ne formăm un brand / Ce spune despre logo-ul de ţară ales în mandatul Elenei Udrea

„Avem nişte lucruri cu care putem defila, doar că trebuie să ne formăm un brand. Noi nu avem un brand, am avut un logo în zona turistică, acea frunză despre care se spune că ar fi a Elenei Udrea şi e păcat că se întâmplă aşa. Eu am fost parte din acel proces împreună cu mulţi colegi din industrie. N

EXCLUSIV - Preşedintele Alstom pe Europa: Vom fi nevoiţi să suspendăm mentenanţa la metrou, dacă Metrorex nu plăteşte facturile restante de 160 de milioane lei. Lucrăm gratis de un an
Piețe financiareMoney.ro

EXCLUSIV - Preşedintele Alstom pe Europa: Vom fi nevoiţi să suspendăm mentenanţa la metrou, dacă Metrorex nu plăteşte facturile restante de 160 de milioane lei. Lucrăm gratis de un an

„Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane lei, echivalentul a 33 milioane euro,

ADIO energie ieftină! Uniunea Europeană a confirmat
EuropaMoney

ADIO energie ieftină! Uniunea Europeană a confirmat

România rămâne fără gaze la iarnă? Uniunea Europeană, avertisment pentru întreg continentul
Piețe financiareMoney

România rămâne fără gaze la iarnă? Uniunea Europeană, avertisment pentru întreg continentul

Bursele europene au închis vineri în creştere puternică, încheind o săptămână volatilă
Piețe financiareMoney.ro

Bursele europene au închis vineri în creştere puternică, încheind o săptămână volatilă

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 2,6%, consemnând cea mai bună evoluţie zilnică din ultimele peste trei luni, creşterile fiind conduce de componenta sectorului tehnologic, cu un avans de 3,8%. Toate sectoarele au înregistrat o evoluţie pozitivă. În privinţa evoluţiilor individua

Şeful ANAF, despre controalele la persoanele fizice: Cea mai mare sumă investigată este de 4 milioane de euro / Avem într-adevăr o problemă cu numerarul care se mişcă
Piețe financiareMoney.ro

Şeful ANAF, despre controalele la persoanele fizice: Cea mai mare sumă investigată este de 4 milioane de euro / Avem într-adevăr o problemă cu numerarul care se mişcă

Lucian Heiuş a declarat, vineri seară, la Digi24 că procedurile de control ale ANAF nu sunt complicate. Întrebat dacă cei patru milioane de euro investigaţi de inspectorii fiscali erau ascunşi în paradisuri fiscale, Heiuş a explicat că aceşti bani au fost uşor de identificat prin mecanisme simple.&n

Politico: Cum poate învinge Rusia sancţiunile europene
EuropaMoney

Politico: Cum poate învinge Rusia sancţiunile europene

Inna a primit un bolid de 350.000 de euro. Solista a sărbătorit cu prietenii 10 miliarde de vizualizări ale pieselor sale
PeopleMoney

Inna a primit un bolid de 350.000 de euro. Solista a sărbătorit cu prietenii 10 miliarde de vizualizări ale pieselor sale

Lupu Rednic a făcut praf SUV-ul său de 70.000 de euro. Bolidul s-a oprit într-un stâlp de iluminat din Herăstrău
PeopleMoney

Lupu Rednic a făcut praf SUV-ul său de 70.000 de euro. Bolidul s-a oprit într-un stâlp de iluminat din Herăstrău

O mai țineți minte pe Andrada Precup, solista nevăzătoare de la  X-Factor? Ce a făcut cu cei 50.000 de euro câștigați
PeopleMoney

O mai țineți minte pe Andrada Precup, solista nevăzătoare de la X-Factor? Ce a făcut cu cei 50.000 de euro câștigați

EDP intenţionează să investească 1,5 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă produsă din ocean până în 2025
Piețe financiareMoney.ro

EDP intenţionează să investească 1,5 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă produsă din ocean până în 2025

”EDP intenţionează să investească 1,5 miliarde de euro în dezvoltarea de proiecte eoliene regenerabile în ocean până în 2025, consolidându-şi angajamentul de a accelera tranziţia energetică, inclusiv prin eoliene offshore. Săptămâna viitoare, grupul va participa la Conferinţa Oceanului promovată de

Moment istoric: Consiliul European acordă statutul de candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova
EuropaMoney

Moment istoric: Consiliul European acordă statutul de candidate la aderarea la UE pentru Ucraina și Republica Moldova

Rusia a plătit în ruble dobânzile pentru două emisiuni de eurobonduri denominate în dolari, pentru a evita un default
Piețe financiareMoney

Rusia a plătit în ruble dobânzile pentru două emisiuni de eurobonduri denominate în dolari, pentru a evita un default

Rusia a avut probleme să efectueze plăţile pentru obligaţiunile sale internaţionale în valoare de 40 de miliarde de dolari de când i-au fost impuse sancţiuni dure în urma invadării Ucrainei, pe 24 februarie. Cele mai recente plăţi, care se ridică la 12,51 miliarde de ruble (234,5 milioane dolari),

Acţiunile europene au atins joi cele mai reduse niveluri din mai mult de un an, din cauza îngrijorărilor legate de perspectivele economice
Piețe financiareMoney

Acţiunile europene au atins joi cele mai reduse niveluri din mai mult de un an, din cauza îngrijorărilor legate de perspectivele economice

Indicele paneuropean STOXX 600 a scăzut cu 0,8%, iar componenta bancară a pierdut 4,5%. Randamentele obligaţiunilor din zona euro au scăzut, aşa cum s-a întâmplat şi cu euro. Indicele german DAX a coborât cu 1,8%, la cel mai redus nivel din ultimele trei luni. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a

Decizie istorică: Ucraina și Republica Moldova au primit statut de candidat la aderarea în Uniunea Europeană
ActualitateAlina Rafaila

Decizie istorică: Ucraina și Republica Moldova au primit statut de candidat la aderarea în Uniunea Europeană

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că 13 din 16 programe operaţionale au fost trimise Comisiei Europene pentru a fi aprobate
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că 13 din 16 programe operaţionale au fost trimise Comisiei Europene pentru a fi aprobate

La reuniune au fost prezentate documentele care stabilesc modul în care vor fi investite fondurile alocate pentru perioada 2021-2027: Acordul de Parteneriat şi cele 16 programe operaţionale. „Marcăm astfel finalizarea etapei de construcţie a programelor operaţionale începută în mandatul meu din 201

Paralela 45 lansează pachete destinaţii pentru o lună de miere în Turcia, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Egipt, cu preţuri de la 573 de euro/persoană
Piețe financiareMoney.ro

Paralela 45 lansează pachete destinaţii pentru o lună de miere în Turcia, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Egipt, cu preţuri de la 573 de euro/persoană

”După ridicarea restricţiilor privind organizarea evenimentelor şi referitoare la călătorii, turoperatorul Paralela45 lansează pachete de vacanţă pentru luna de miere în Turcia, Grecia, Italia, Portugalia, Spania şi Egipt, din iunie până la finalul lunii octombrie, pe zbor charter şi cu preţuri de l

Grupul Beltrame începe producţia de oţel - beton după achiziţionarea COS Târgovişte şi anunţă investiţii de 200 de milioane de euro în următorii cinci ani în modernizarea utilajelor şi în construirea unui parc fotovoltaic

” După achiziţia COS Târgovişte în luna martie a acestui an, AFV Beltrame Group, unul dintre cei mai mari producători de bare din oţel şi oţeluri speciale din Europa, a demarat procesul de recrutare de personal şi modernizare a combinatului şi a început producţia de oţel – beton sub brandul Donalam,

CONFERINŢA NEWS.RO - Horia Gustă, Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România: PNRR are o componentă care se adresează administratorilor de fonduri, de 400 milioane euro
Piețe financiareMoney

CONFERINŢA NEWS.RO - Horia Gustă, Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România: PNRR are o componentă care se adresează administratorilor de fonduri, de 400 milioane euro

Horia Gustă afirmă că speră ca administratorii de fonduri să beneficieze de aceşti bani, pentru investiţii în domeniile pe care PNRR le-a considerat prioritare, energie, energie regenerabilă, companii mici şi medii cu maximum 3.000 de angajaţi, în domeniul infrastructurii, al dezvoltării sociale şi

CONFERINŢA NEWS.RO - Daniel Anghel: România a fost printre tigrii Europei în atragerea de investiţii străine directe, cea mai mare sumă din ultimul deceniu. Majoritatea investiţiilor străine provin din Olanda, Germania, Austria, Italia şi Franţa

“Am făcut o analiză cu ţările din jurul nostru, mai exact pe Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia. Investiţiile străine directe per capita, pe cap de locuitor în România se situează undeva la 4870 de euro, în comparaţie cu Ungaria, care este la 9.000 de euro per cap de locuitor, Slovacia undeva la 10

CONFERINŢA NEWS.RO - Felix Ardelean (Ministerul Transporturilor): După 2023, nu vor mai putea fi alocate fonduri europene pe sectorul aerian, în schimb, restul sectoarelor - rutier, feroviar, naval şi metroul - vor avea cea mai mare alocare disponibilă

Ardelean a vorbit despre finanî=ri ăi absorbîia de fonduri UE în domeniul transporturilor. “Prima dată vorbim despre sume. Sumele sunt următoarele: până în 2023 mai avem de finalizat actualul cadru financiar multianual. Mai avem aproximativ 700 şi ceva de milioane din alocarea de 4,5 miliarde, fiin

CONFERINŢA NEWS.RO - Marcel Boloş: România ar putea încasa la finalul lunii iulie, de la Comisia Europeană, cele 3 miliarde de euro în baza cererii de plată numărul 1 din PNRR
Piețe financiareMoney.ro

CONFERINŢA NEWS.RO - Marcel Boloş: România ar putea încasa la finalul lunii iulie, de la Comisia Europeană, cele 3 miliarde de euro în baza cererii de plată numărul 1 din PNRR

Cererea de plată numărul 1 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost transmisă CE la finalul lunii mai. ”Ministerul nostru este coordonatorul naţional al Planului Naţional de Redresa şi Rezilienţă (PNRR), unde avem un buget generos care este undeva în jur de 30 miliarde euro, la care se

Secrete de contrabandă: Cum poate Rusia să evite sancțiunile europene (Politico)
EuropaMoney

Secrete de contrabandă: Cum poate Rusia să evite sancțiunile europene (Politico)

Cum să trăiești experiența Mercedes-Benz E 53 AMG Cabriolet fără să ai 120.000 de euro

Virgil Popescu anunţă că au fost depuse 668 de aplicaţii pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile / Valoarea ajutorului pentru un proiect, cel mult 15 milioane de euro

”PNRR - ENERGIE. Astăzi la ora 17.00 s-a înschis call pentru depunerea proiectelor pentru fonduri din PNNR destinate investiţiilor pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară. Au depus proiecte 668 de aplicanţi”, a anunţat

Marcel Boloş, despre o remaniere în cazul neîndeplinirii jaloanelor PNRR: Având în vedere că discutăm de stabilitatea financiară a României, 10 miliarde de euro, nu cred că s-ar putea pune într-un alt mod problema. Sunt optimist

”Sunt optimist – toţi colegii fac eforturi”, a spus ministrul Boloş, despre stadiul îndeplinirii jaloanelor, în contextul în care termenul limită este sfârşitul lunii iunie. Despre o posibilă remaniere în cazul neîndeplinirii jaloanelor, ministrul a spus că, având în vedere că discutăm de stabilita

O companie finlandeză de software şi servicii IT, cu trei miliarde euro cifră de afaceri, intenţionează să deschidă o filială în România / Unul dintre oraşele luate în calcul este Iaşi
Piețe financiareMoney

O companie finlandeză de software şi servicii IT, cu trei miliarde euro cifră de afaceri, intenţionează să deschidă o filială în România / Unul dintre oraşele luate în calcul este Iaşi

Potrivit unui comunicat al Primăriei Iaşi, reprezentanţii firmei finlandeze au afirmat că Tietoevry intenţionează să deschidă o subsidiară în România, Iaşul fiind unul dintre oraşele care prezintă un real interes pentru compania din Finlanda.  Şeful municipalităţii ieşene a afirmat că a prezen

CEC Bank şi EximBank finanţează producătorul de sisteme de răcire local RAAL cu 5 milioane de euro pentru susţinerea activităţii curente
Piețe financiareMoney

CEC Bank şi EximBank finanţează producătorul de sisteme de răcire local RAAL cu 5 milioane de euro pentru susţinerea activităţii curente

”CEC Bank a acordat grupului industrial RAAL din Bistriţa, unicul producător de sisteme de răcire local şi unul dintre principalii exportatori români, o finanţare de 5 milioane de euro pentru susţinerea activităţii curente, cu garanţie emisă de EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID 19,

Eurobarometru: Românii spun că nivelul lor de trai a scăzut din cauza războiului din Ucraina
ActualitateMoney

Eurobarometru: Românii spun că nivelul lor de trai a scăzut din cauza războiului din Ucraina