AcasăEticheteHerman Van Rompuy

Tag: Herman Van Rompuy

Van Rompuy va primi peste 500.000 euro dupa incheierea mandatului

Van Rompuy, care şi-a încheiat luni mandatul de preşedinte al Consiliului European, va continua să fie plătit aproximativ o jumătate din salariul pe care îl avea în această funcţie. Astfel, suma totală se va ridica la 508.667 de euro, până în decembrie 2017.   După această...

„UE va supravietui fara Marea Britanie”

'Plecarea Marii Britanii va deveni pentru Europa o rană, posibil chiar o amputare, şi de aceea trebuie făcut tot posibilul pentru a evita acest lucru. Cu toate acestea, UE va supravieţui (fără Marea Britanie). Fără Franţa, însă, ideea europeană va pieri', a declarat Van...

Sancțiuni REALE împotriva Rusiei

"Un acord politic a fost găsit pentru o serie de sancţiuni economice", în cursul reuniunii ambasadorilor celor 28 de state membre, a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului diplomatic european.   Sancţiunile vizează blocarea accesului la pieţele financiare europene, interzice vânzările de armament, comerţul cu...

Uniunea Europeană lasă Ucraina în mâinile lui Putin?

Potrivit lui Van Rompuy, UE 'nu are ambiții geopolitice', pentru că în caz contrar Bruxellesul nu ar condiționa semnarea acordului de asociere dintre UE și Ucraina de necesitatea realizării de reforme în această țară, ci l-ar încheia fără nici un fel de condiții.   După cum...

Moldova enervează teribil Rusia

Van Rompuy, care efectuează o vizită oficială în Republica Moldova în plină criză între Moscova şi Ucraina vecină, a indicat că "se grăbeşte să-l primească pe premierul Iulie Leanca la Bruxelles în 27 iunie pentru a semna Acordul de asociere".   "Respingem orice presiune din exterior",...

UE trebuie să-şi regândească total relaţia cu Rusia

Într-un discurs susţinut la Asociaţia austriacă pentru politică externă, Van Rompuy a evidenţiat două obiective principale pe care Europa unită încearcă să le rezolve în prezent cu partenerii americani: reducerea dependenţei de gazele ruseşti şi încheierea unui acord transatlantic privind comerţul liber şi investiţiile.   'În...