Subiect
Imm
1070 articole — pagina 2 din 11
IMM-urile pot depune proiecte inovatoare în domeniul energiei regenerabile, producţiei de tehnologii curate şi electrificare
Coaliţia a ajuns la un acord referitor la măsurile privind preţurile la energie: Pragurile de 0,68 lei/kWh şi 0,80 lei/kWh pentru consumatorii casnici, la fel. IMM - 1 leu/kWh, iar marii consumatori 1,3 lei - surse
Conform surselor politice, pragurile pentru consumatorii casnici vor rămâne neschimbate şi anume 0,68 lei/kWh şi 0,80 lei/kWh. De asemenea, tot ce depăşeşte 255 kW va fi maxim 1,3. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, liberalii au insistat ca preţul să rămână la 1 leu/kWh, nu la 1,3 lei/kWh, cu
Câciu, mesaj către IMM-uri: PSD are cei mai buni doctori în economie, dar nu doctori neapărat cu diplome
”Cred că partenerul real în acest an a fost Ministerul de Finanţe, din perspectiva finanţării, puteţi să mă contraziceţi dar, în contextul în care eşti într-o procedură de deficit excesiv, te confrunţi cu o inflaţie putem să spunem istorică, dar s-a întâmplat şi în anii două mii, dar multe din gener
Executivul a aprobat un memorandum vizând organizarea Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2022 şi a Târgului brandurilor naţionale (TIMM 2022)/ Cadariu: Producătorii şi antreprenorii români au nevoie de o mai mare vizibilitate
Guvernul a aprobat, miercuri, memorandumul cu tema ”Încadrarea schemei de ajutor de minimis – Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, Programul pentru susţinerea IMM-urilor – în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român”, iniţiat de Minis
IMMOFINANZ: Scrisoare de intenție pentru vânzarea portofoliului de birouri din Ungaria
Ciucă, la semnare a convenţiilor de garantare pentru noul program guvernamental IMM INVEST PLUS, în 2022: În situaţie de criză există o singură soluţie – investiţii, investiţii şi iarăşi investiţii
„Îi felicit pe semnatarii acestor acorduri. Este un eveniment cât se poate de binevenit, pentru că el marchează un parteneriat, aşa cum spuneam şi anterior derulării acestor semnări de acorduri, este un eveniment cât se poate de onest între Guvern, mediul de afaceri şi bănci. Nu dorim altceva decât
IMMOFINANZ își consolidează poziția de lider de piață în Europa prin achiziția unui portofoliu de retail de la CPI Property Group
APIA: Beneficiarii Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secţiunea IMM RECOVER
”Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii Măsurii 1 „Microgranturi în domeniul agroalimentar” că pot încărca rapoartele de progres în cadrul sistemului informatic Granturi IMM, secţiunea IMM RECOVER, modulul Implementare. Subliniem faptul că termenul li
Cărbunaru a anunţat că plafonul total al garanţiilor în cadrul programului IMM Invest Plus creşte de la 7,5 miliarde de lei la 17,75 miliarde de lei
“Aş vrea să vă dau câteva detalii despre aprobarea Ordonanţei de Guvern prin care se majorează cu 10 miliarde de lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul programului IMM Invest Plus. Astfel, se îmbunătăţeşte funcţionarea acestui program cu un plafon total al garanţiilor care
Guvernul va aproba o OUG prin care majorează plafonul total al garanţiilor pentru IMM Invest Plus cu peste 10 miliarde de lei
“În ceea ce priveşte fondul de investiţii de la bugetul de stat prin rectificarea bugetară am crescut Fondul pentru investiţii, a ajuns la 91 de miliarde de lei. Este angajamentul nostru pentru stimularea investiţiilor şi pentru stimularea mediului privat. Astăzi vom aproba o ordonanţă de urgenţă pr
IMMOFINANZ a încheiat primul semestru din 2022 cu creșteri importante. Profitul net depășește 160 milioane de euro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat o măsură cu o alocare de 400 de milioane de euro, care va finanţa investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă a IMM-urilor
”Pentru a susţine mediul de afaceri în circumstanţele excepţionale create de manifestarea la nivel global a efectelor generate de pandemia de COVID-19, crizele de consum şi crizele produse de războiul din Ucraina, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat o serie de măsuri, printre c
Ministerul Finanţelor majorează cu peste 10 miliarde lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate prin Programul IMM Invest Plus
„Venim în întâmpinarea beneficiarilor Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi în acelaşi timp ne aliniem cu modificările în domeniu. Am considerat că este foarte important să fim din nou alături de mediul de afa
Ministerul Proiectelor Europene anunţă că a început etapa de preînscriere în platforma IMM Recover pentru contractarea de granturi pentru investiţii / Lansarea apelului de proiecte va avea loc în 23 august
”Începând de astăzi, potenţialii beneficiari se pot înrola în aplicaţia IMM Recover şi pregăti documentele pentru Acţiunea 4.1.1. – Investiţii în activităţi productive”, anunţă, marţi, MIPE, într-un comunicat de presă. Instituţia a pregătit un la cele mai frecvente întrebări, astfel încât
Ministerul Proiectelor Europene: Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de milioane euro pentru susţinerea IMM-urilor afectate de pandemie /Lansarea apelului va avea loc la 23 august şi se va încheia în 29 august
”Comisia Europeană a anunţat aprobarea schemei de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 milioane de euro pentru susţinerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că aceasta respectă condiţiile prevăzute în cadrul temporar. Prin această măsură sunt sprijinite investi
Ministerul Cercetării anunţă lansarea apelului pentru digitalizarea IMM-urilor prin programe de formare cu un buget de 36 de milioane de euro
"Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării anunţă lansarea unui apel important pentru sprijinirea IMM-urilor din România să îşi recalifice forţa de muncă în domenii tehnice cheie (programare/coding, data analytics, cyber-security, computer-assisted design, additive manufacturing). Această int
CPI Property Group va asigura serviciile de Asset Management pentru IMMOFINANZ
Secretar de stat în Ministerul Energiei: Consumatorii casnici, IMM-urile, infrastructura critică şi producătorii de energie termică nu vor fi afectaţi de această obligaţie de reducere a consumului de gaze naturale
George Niculescu a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă România susţine această reducere de 15 la sută a consumului de gaze naturale care a fost discutată la nivelul Uniunii Europene. "România a susţinut întotdeauna independenţa energetică. Ne-am dorit în
Nicolae Ciucă: Au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze pentru iarna 2022-2023, avem în depozite 55% din cantităţile de gaze asumate / La nivelul consumatorilor casnici, a IMM-urilor şi a industriei critice se va asigura gazul
Nicolae Ciucă a dat exemplul situaţiei legate de asigurarea resurselor de gaz la nivelul UE, privind aprovizionare şi consumul, făcându-se apel la o linie de solidaritate la nivelul întregii Uniuni Europene”. ”La nivelul Guvernului României au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rez
Boloş: IMM-urile vor putea accesa granturi între 50.000 şi 500.000 de euro pentru eficienţa energetică şi pentru producere de energie verde/ Estimăm peste 1.800 de beneficiari. Bugetul alocat este de 500 de milioane de euro
Marcel Boloş a prezentat, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, mai multe măsuri adoptate de către Executiv. “O primă direcţie de acţiune este cea legată de eficienţa energetică pentru IMM-uri, aşa încât IMM-urile vor putea accesa granturi cu valori cuprinse între 50.000 de euro şi 500
Dezvoltator şi furnizor de soluţii software pentru business: IMM-urile din România nu mai speră la fondurile nerambursabile pentru digitalizare şi investesc din surse proprii în soluţii software pentru a evita pierderi
”Cererea pentru soluţii software care automatizează activităţi recurente a înregistrat o creştere accelerată, de 20%, în perioada ianuarie-iunie 2022, comparativ cu aceeaşi perioadă din ultimii doi ani, ca urmare a faptului că antreprenorii români, mulţi afectaţi de pandemie, nu mai speră să fie lan
A treia ediţie a programului Start-Up Nation se lansează în 19 iulie, la ora 10.00, pe platforma granturi.imm.gov.ro. Bugetul pentru acest an al programului va fi de 520 milioane lei
”Are o primă mare noutate faţă de primele două ediţii, şi anume faptul că în afara celor 10.000 de beneficiari prognozaţi, pentru Pilonul de bază va avea un sub-pilon dedicat strict românilor din Diaspora, cu 1.000 de beneficiari. Lansarea în fond va fi în data de 19 iulie, la ora 10.00 şi perioada
IMMOFINANZ închiriază pentru 25 de ani un spaţiu de birouri de 6.500 de metri pătraţi, pentru primul spital de dermatologie și chirurgie oncologică din țară
Ministerul Finanţelor a elaborat actul normativ prin care reglementează Programul IMM INVEST PLUS, care facilitează accesul la finanţare al firmelor care se confruntă cu un deficit de lichidităţi
”Ministerul Finanţelor a elaborat actul normativ prin care reglementează Programul IMM INVEST PLUS, care facilitează accesul la finanţare a firmelor care se confruntă cu un deficit de lichidităţi necesar realizării proiectelor de investiţii şi pentru continuarea activităţii. Finanţarea va putea fi a
IMMOFINANZ își prezintă strategia actualizată de creștere, ca urmare a achiziției pachetului majoritar de către CPI Property Group
Diablo Immortal, peste 10 milioane de download-uri în prima săptămână
Blizzard a anunţat, pe contul oficial de Twitter al noul său joc, că Diablo Immortal a înregistrat peste 10 milioane de download-uri şi asta doar în prima săptămână de după lansare. Conform producătorului, Diablo Immortal reprezintă deja cea mai de succes lansare pentru întreaga franciză, care a av
Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de 605 milioane euro pentru sprijinirea IMM-urilor româneşti care îşi desfăşoară activitatea în sectorul construcţiilor
”Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 605 milioane euro (aproape 3 miliarde lei), menită să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul construcţiilor şi care sunt afectate de pandemia de coronavirus. Schema va sprijini, de asemenea,
MIPE a publicat proiectul OUG pentru acordarea granturilor pentru investiţii - Pot alica IMM-urile grav afectate de pandemie / Cine poate beneficia şi care sunt condiţiile
”IMM-urile a căror activitate a fost grav afectată de pandemia COVID-19 vor fi sprijinite prin acordarea de granturi pentru investiţii, finanţate în cadrul Acţiunii 411 – Programul Operaţional Competitivitate. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică miercuri,
Guvern: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va lansa începând cu luna iunie 2022 patru scheme de ajutor de minimis, pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) va lansa începând cu luna iunie 2022, conform Programului de guvernare, primele patru scheme de ajutor de minimis aferente programelor de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii instituite conform Leg
IMMOFINANZ are un start puternic în anul financiar 2022: Creștere de 4,3% a veniturilor din chirii
Ministerul Proiectelor Europene: Comisia Europeană a dat undă verde mai multor măsuri propuse de România pentru implementarea PNRR şi schemelor de ajutor de stat aşteptate de IMM-uri
Potrivit unui transmis, vineri seară de MIPE, în perioada 10-12 mai 2022, delegaţia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), condusă de ministrul Marcel-Ioan Boloş, a purtat la Bruxelles discuţii cu mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene în vederea validării măsurilor propuse
Consiliul Naţional al IMM-urilor anunţă că respinge introducerea de noi taxe pentru IMM-uri şi acordarea unor drepturi exclusive unei asociaţii private
”La Senat a fost înregistrată iniţiativa legislativă nr. B 254/2022 prin care se propune introducerea de noi taxe pentru toate societăţile din România şi noi sarcini administrative, cu costurile corespunzătoare, toate în favoarea unei asociaţii private. Iniţiativa reia propuneri mai vechi care au fo
IMMOFINANZ în 2021: Creștere de 46% a rezultatelor operațiunilor, iar profitul net ajunge la 346 milioane de euro
S IMMO AG a achiziționat EXPO Business Park din nordul Capitalei
Soluțiile ERP, eCommerce, de management al vânzărilor și documentelor atrag cele mai multe investiții din partea IMM-urilor în procesul de digitalizare
Thomas Zimmermann va deveni noul CEO al Free Now, de la 1 aprilie
”Thomas Zimmermann va deveni noul CEO al Free Now, aplicaţia de mobilitate din Europa, începând cu 1 aprilie 2022. Fostul CEO, Marc Berg, părăseşte compania după patru ani, din motive personale”, anunţă compania. Thomas Zimmermann, noul CEO al Free Now, a fost responsabil de activităţile de comunic

IMMOFINANZ intră pe segmentul de spații de coworking din România cu mycowork. Primele birouri flexibile au fost amenajate în myhive S-Park, în zona Pieței Presei Libere
Florin Jianu: Cuvântul cheie în acest moment este îngrijorare pentru IMM-uri / Suntem într-o perioadă extrem de dificilă, atât pentru consumatori cât şi pentru întreprinzători / Răspunsul statului trebuie să fie pe măsură
”Cuvântul cheie în acest moment este îngrijorare pentru IMM-uri”, a spus el, arătând că 9 din 10 antreprenori spun că sunt afectaţi de scumpiri, care nu mai pot fi sustenabile nici din partea populaţiei nici din partea IMM-urilor. ”Suntem într-o perioadă extrem de dificllă, atât pentru consumatori
STS va gestiona şi extinde sistemul informatic IMM RECOVER, realizat în contextul pandemiei de coronavirus, care va găzdui activitatea privind proiectele cu fondurile externe nerambursabile / Vechea platformă nu mai face faţă
”Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va gestiona şi va extinde sistemul informatic IMM RECOVER, platformă care va găzdui activitatea privind proiectele cu fondurile externe nerambursabile. Măsura a fost luată întrucât aplicaţia MySMIS 2014, care asigură în prezent gestionarea proiectelor cu
Immofinanz achiziţionează un nou parc de retail în Italia cu o suprafaţă totală închiriabilă de 33.000 mp şi vrea să investească 250 milioane euro pentru achiziţionarea de parcuri comerciale deja existente sau dezvoltarea unora noi, până în 2024
Cu o reţea de 100 de parcuri comerciale Stop Shop, în zece ţări europene, Immofinanz este unul dintre principalii furnizori de produse din surse locale. Compania intenţionează să extindă portofoliul de parcuri Stop Shop la 140 de locaţii până în 2024. Immofinanz intenţionează să investească ap
Ministerul Proiectelor Europene va contracta evaluatori pentru criteriul ecologic pe componenta de granturi de investiţii pentru IMM-uri / Valoarea contractului, cuprinsă între 400.000 şi 480.000 de lei, iar ofertele pot fi depuse până în 15 martie
”Comisia Europeană a transmis decizia de aprobare a schemei de ajutor, iar ghidul va fi publicat în Monitorul Oficial, urmând ca apelul să fie lansat în data de 21 martie. Pentru a acoperi necesarul de expertiză pentru evaluarea criteriului “de verde”, ministerul a decis să contracteze servici
Timmermans îndeamnă europenii să diminueze căldura din case pentru a lupta mai eficient cu Putin
Ciolacu: A fost o liberalizare haotică pe piaţa energie, fără să fie anticipată o criză mondială. Preţul la energie pentru IMM şi zona casnică trebuie să rămână un preţ reglementat aşa cum e prins acum în ordonanţă
„Am avut ieri (miercuri - n.r.) discuţii despre energie cu domnul premier, cu domnul Cîţu şi cu domnul Kelemen hunoe. Noi am avut o lege care nu a fost funcţională, mai mult a încurcat. Noi solicităm o soluţie care să cuprindă şi iarna următoare. A fost un cumul de greşeli, fară să atac pe cineva di
Florin Jianu: Am făcut o analiză pe 2.200 de respondenţi de IMM - unul din trei disponibilizează oameni şi unul din zece se închid în acest moment
Florin Jianu a fost întrebat, marţi seară, la Antena 3, câte IMM-uri s-au închis de când a izbucnit criza de pe piaţa energiei şi a afirmat: ”În ultimele două săptămâni am făcut o analiză pe 2.200 de respondenţi de IMM. Şi mi-au spus aşa: unul din trei disponibilizează oameni şi unul din zece se înc
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului IMM Invest / Adrian Câciu: Este un proiect strategic; înseamnă 10 miliarde lei pentru întreprinderi mici şi mijlociii, companii din agricultură şi industria alimentară
”Prin Hotărârea de Guvern se corelează, la nivelul normelor de aplicare, modificările aduse prin OUG 142/30 decembrie 2021 şi se reglementează unele aspecte generate de practica acordării de garanţii de stat în cadrul Programului IMM-Invest şi a Subprogramului AGRO-IMM INVEST”, a transmis Executivul
evoMAG te ajută să menții afacerea pe linia de plutire. Cum să obții granturi IMM?
ANALIZĂ: Creşterea semnificativă a costurilor cu utilităţile, alături de scumpirea materiilor prime şi a serviciilor de suport, riscă închidă zeci de mii de IMM-uri
” Creşterea semnificativă a costurilor cu utilităţile, alături de scumpirea materiilor prime şi a serviciilor de suport, riscă să ducă la închiderea a zeci de mii de IMM-uri, incapabile să facă faţă inflaţiei. În aceste condiţii, este esenţial ca firmele, oamenii de afaceri, să se informeze din timp
Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM din România despre situaţia generată de creşterea preţurilor la energia electrică şi la gaze şi PNRR
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a arătat că Guvernul a luat deja o serie de măsuri pentru a se asigura că vor fi protejaţi de creşterea preţurilor la energie atât consumatorii casnici, cât şi sectoarele economice, o atenţie specială fiind acordată IMM, conform comunicatului de presă al Guvernului. &n
PSD: OUG privind măsurile din energie trebuie să conţină compensarea facturilor emise de furnizori către consumatorii casnici, şcoli, spitale, IMM, instituţii de stat / Sancţiuni severe pentru furnizorii care nu respectă legea
În acest sens, experţii PSD au elaborat o listă cu observaţii pe care o vor transmite rapid iniţiatorului pentru a avea garanţii suplimentare că reglementările pot să protejeze românii de orice potenţial risc cu privire la facturile primite până la 31 martie 2022. Concret, PSD susţine că este oblig
ANALIZĂ: Aproape jumătate din judeţele României vor putea beneficia de 60% sprijin nerambursabil din acest an pentru proiecte de investiţii, atingând chiar şi 70-80% în cazul IMM
Conform Comisiei Europene, şapte regiuni din România se numără printre cele mai defavorizate din UE. Capitala rămâne fără proiecte prin ajutor de stat din acest an. ”Comisia Europeană a dat undă verde României pentru creşterea sprijinului şi intensităţilor de finanţare cu componentă de ajutor de st
ANALIZĂ: Aproape jumătate dintre judeţele României vor putea beneficia de 60% sprijin nerambursabil din acest an pentru proiecte de investiţii, atingând chiar şi 70-80% în cazul IMM
Conform Comisiei Europene, şapte regiuni din România se numără printre cele mai defavorizate din UE. Capitala rămâne fără proiecte prin ajutor de stat din acest an. ”Comisia Europeană a dat undă verde României pentru creşterea sprijinului şi intensităţilor de finanţare cu componentă de ajutor de st
Ministrul Constantin-Daniel Cadariu: Îmi propun ca în cursul acestui an să dăm drumul la 12 programe care să vină în sprijinul IMM-urilor, dar şi al companiilor din turism
„Îmi propun ca în cursul acestui an să dăm drumul la 12 programe care să vină în sprijinul IMM-urilor, dar şi al companiilor din turism”, a transmis Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului, în cadrul întâlnirii de lucru desfăşurate vineri, 7 ianuarie, la Braşov, la care
Florin Jianu, preşedinte Consiliului Naţional al IMM: ”Combativitate”, cuvântul anului 2021
Reporter: Ce cuvânt ar descrie cel mai bine anul 2021? Florin Jianu: ”Combativitate” poate descrie anul 2021, combativitate din partea antreprenorilor, din partea noastră, a reprezentanţilor intreprinderilor mici şi mijlocii. Un an 2021 în care incertitudinile au fost combătute de antreprenori
Ministrul Finanţelor anunţă prelungirea programului IMM Invest şi a subprogramului Agro IMM Invest
Potrivit lui Câciu, plafonul pentru cele două programe este de 10 miliarde de lei pentru anul viitor. "Pe de o parte s-a plecat de la rezultate – programele au funcţionat foarte bine – şi e un semnal că Guvernul intenţionează în continuare să finanţeze economia prin orice fel de instr
Ministerul Finanţelor prelungeşte până la 30 iunie 2022 finanţarea antreprenorilor români prin Programul IMM Invest
”Ministerul Finanţelor continuă sprijinirea mediului de afaceri şi îşi propune să contribuie semnificativ la menţinerea afacerilor în economie şi relansarea activităţii prin prelungirea până la 30 iunie 2022 a valabilităţii Programului IMM Invest şi a subprogramului IMM Agro. De asemenea, se majorea
Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre oferă o finanţare de 40 milioane de euro către Garanti BBVA pentru consolidarea rezilienţei IMM-urilor şi redresarea post-pandemică
”Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) oferă o linie de credit pentru IMM-uri în valoare de 40 milioane de euro către Garanti BBVA România, pentru a consolida sprijinul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) din ţară şi pentru a le ajuta să îşi susţină afacerile în con
Florin Jianu a fost reales vicepreşedinte al Uniunii Europene a IMM-urilor
”Ieri, 9 decembrie, la Bruxelles, au avut loc alegerile pentru conducerea organizaţiei SMEunited, cea mai puternică organizaţie de IMM-uri din Europa. Consiliul IMM-urilor din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală din România membră SMEunited, a fost reprezentată de preşedintele Florin Ji
Două deputate USR au depus un proiect de lege pentru sprijinirea fondatorilor de startup-uri, dar şi a microîntreprinderilor şi IMM aflate în căutare de capital
O acţiune executivă poate oferi dreptul la minimum două voturi faţă de cele clasice, ceea ce oferă deţinătorului posibilitatea de a influenţa deciziile strategice. Modelul aplicat este cel din Statele Unite ale Americii, unde companii precum Google si Facebook au pus deja în aplicare acest concept.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă modificarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii „IMM leasing de echipamente şi utilaje”
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii ,,IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTIL
Preşedintele Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea OUG privind programul IMM Leasing de echipamente şi utilaje
Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE”. Programul are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat
Victor Negrescu: 479,4 milioane euro în plus pentru sănătate, IMM-uri, turism, educaţie, social şi mediu obţinute de Parlamentul European în bugetul comun european pe anul 2022
„Aseară, cu câteva minute înainte de termenul final al negocierilor, echipa de negociatori a Parlamentului European, din care fac parte în calitate de raportor alternativ al Grupului S&D, privind bugetul european pe anul 2022, a obţinut 479,4 milioane în plus pentru cetăţeni în bugetul european,
AC Immune: Numărul familiilor afectate de Alzheimer va creşte de aproape trei ori până în 2050
Compania şi-a asigurat recent o investiţie de mai multe milioane de dolari de la principalii susţinători ai dezvoltatorului german de vaccin pentru Covid-19 BioNTech şi a achiziţionat un posibil vaccin împotriva bolii Parkinson. CEO-ul AC Immune, Andrea Pfeifer a descris Alzheimer, o boală nevindec
BCR suplimentează plafonul IMM Invest cu 400 milioane de lei. Un robot face verificările privind eligibilitatea dosarelor
"Banca Comercială Română (BCR) anunţă că până în prezent a acordat finanţări în valoare de 1,2 miliarde de lei în cadrul programului IMM Invest 2021 şi a obţinut suplimentarea plafonului iniţial cu încă 400 de milioane de lei. 89% din credite au fost acordate pentru capital de lucru, în timp ce numă
Florin Cîţu a anunţat că ia în calcul reducerea TVA la facturile de energie pentru IMM
Florin Cîţu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, ce presupune plafonarea preţurilor energie. “Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni. Am vorbit în această dimineaţă cu ministrul Energiei. Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni la comis
Ministerul Finanţelor prelungeşte perioada de acordare a garanţiilor până la 31 decembrie 2021 şi creşte plafonul maxim al granturilor din cadrul Programului IMM Factor
"Printr-un proiect, Ministerul Finanţelor intenţionează să simplifice şi să flexibilizeze Ordonanţa de urgenţă nr. 46/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. Îmbunătăţirile propuse conduc la crearea
CEC Bank lansează pachetele de cont curent 100% digitale pentru persoanele juridice IMM şi PFA-uri
"CEC Bank continuă să se modernizeze şi digitalizeze şi lansează pachetele de cont curent ce pot fi accesate 100% online de către IMM-uri şi PFA-uri. Noile pachete sunt disponibile în magazinul virtual al CEC Bank, CEC_IN, şi pot fi accesate de la distanţă, cu semnătură electronică calificată şi făr

Reprezentanții ”Cărții Recordurilor” vin la București pentru solistul legendarilor Londonbeat. Jimmy Helms sărbătorește 80 de ani pe Arena Națională
Rareş Bogdan: Cîţu are curajul, ca antrenorul Mancini, să îi schimbe pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, pentru ca echipa să funcţioneze
“Premierul Cîţu are curajul, exact ca Mancini, marele antrenor al Italiei, care şi-a dus echipa în finală, să îi schimbe la o adică pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, pentru că echipa trebuie să funcţioneze şi pentru că noi i-am dat încrederea noastră pentru a duce această ţară,
Florin Cîţu: Măsurile pentru zona IMM şi cooperaţiei pun accent de direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare
„Astăzi, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie, marcăm şi în România Ziua Internaţională a Cooperaţiei (#CoopsDay), dedicată unui sector care asigură o bună parte din producţia de bunuri şi servicii, locuri de muncă, venituri şi chiar calificare profesională, prin sistemul de învăţământ dual, pentru
Ministerul Finanţelor anunţă prelungirea Programului IMM Invest România şi a subprogramului Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie, şi creşterea plafoanelor de la 800.000 euro la 1,8 milioane euro
"Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerul Finanţelor, adresată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de a prelungi Programul IMM Invest România şi Subprogramul Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, şi de a majora plafoanele scheme
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Ministrul Economiei: Dacă avem o soluţie în care să permitem plata cu cardul în mediul rural şi cu costuri cât mai mici, evident că voi fi susţinătorul lor
”Am fost fanul şi în 2016, când era doamna Anca Dragu ministru al Finanţelor, am fost promotorii Ghiseul.ro, care este un site privat, statul nu a fost capabil să facă o platformă de tipul Ghiseul.ro. Tot ce trebuie să facă statul român este să se înroleze, să se înscrie acolo. La vremea aceea, ANAF
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Bogdan Speteanu, director executiv, Produse Corporate, BCR: Cred că putem intra într-un ciclu economic extraordinar, avem aceste premise
”Cred că putem intra într-un ciclu economic extraordinar, avem aceste premise. Şi cred că depinde destul de mult de noi, actori care ne desfăşurăm activitatea în România şi cărora ne pasă, să fructificăm acest lucru”, a declarat joi Bogdan Speteanu. Vorbind despre digitalizare, el este de părere
Videoconferinţa News.ro - IMM-urile, oxigen pentru România - Dumitru Nancu (FNGCIMM): Singurul program care a dus la creşterea economică a fost IMM Invest
“Singurul instrument financiar, programul care a dus la relansarea, creşterea economică de 3,8 care a fost pe primul trimestru, se datorează în mare parte programului IMM Invest. Guvernul României şi în 2020, şi în 2021, prin Ministerul de Finanţe, implicit prin Fondul Naţional de Garantare, avem la
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Ionuţ Ţaţa, founder & CEO Iceberg: Şi în România putem crea un ”fond de fonduri”, chiar dacă alte state se mişcă mult mai fâşneţ decât România
”Sunt alte state care se mişcă foarte bine, mult mai fâşneţ decât noi în a crea fonduri de investiţii şi în a lucra cu paradigma de 'fond de fonduri'. Polonia e un exemplu foarte bun. Sunt 55 de fonduri de investiţii care nici măcar nu folosesc bani europeni, ci banii guvernului polonez. Un alt exem
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Ionuţ Ţaţa, founder & CEO Iceberg: Şi în România putem crea un ”fond de fonduri”, chiar dacă alte state se mişcă mult mai fâşneţ decât România
”Sunt alte state care se mişcă foarte bine, mult mai fâşneţ decât noi în a crea fonduri de investiţii şi în a lucra cu paradigma de 'fond de fonduri'. Polonia e un exemplu foarte bun. Sunt 55 de fonduri de investiţii care nici măcar nu folosesc bani europeni, ci banii guvernului polonez. Un alt exem
Videoconferinţa News.ro - IMM-urile, oxigen pentru România - Claudiu Vrînceanu (ScaleOut)): Ne-am concentrat pe sprijinirea şi pregătirea firmelor pentru internaţionalizare. Pe SUA am făcut planuri de business pentru patru firme româneşti
“În ultimii trei ani ne-am concentrat pe sprijinirea şi pregătirea firmelor pentru internaţionalizare. Ne concentrăm mai ales pentru programe de educaţie, de ecosisteme şi parteneri din ţările ţinţă. Contextul pandemic ne-a ajutat foarte mult, ne-a fost mai facil şi ieftin să ajungem la parteneri in
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Marius Ghenea, managing partner Catalyst România: Vrem să mai investim în 20 de companii din România
”Am început ca business angel, investind într-un portofoliu de companii mici şi medii româneşti, iar apoi, din 2014, sunt 7-8 ani deja, am început un anumit tip de pionierat pe zona de venture-capital în România, pe companii de IT, companii de tehnologie. Am preluat coordonarea primului fond de prof
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Curteanu (UniCredit Bank): Vedem un apetit crescut în acest an pentru companii, pentru finanţare şi în special pentru realizarea de investiţii semnificative
“E în plină desfăşurare programul IMM Invest ediţia 2021 şi interesul pe care acest program îl generează este foarte mare. Noi la Unicredit avem câteva mii de aplicaţii pentru finanţare, din diverse sectoare de activitate, din industrie, agricultură, construcţii, servicii”, a explicat Curteanu. Ea
Videoconferinţa News.ro - ”IMM-urile, oxigen pentru România” - Daniela Marin (BERD): BERD a investit până în prezent în România aproape 9 miliarde euro, 76% se regăsesc în sectorul privat
“BERD are un program destinat exclusiv IMM-urilor. Probabil că mulţi dintre cei care ne urmăresc sunt surprinşi de acest lucru deoarece BERD e bine cunoscut în pieţele în care operează fiind unul dintre cei mai mari investitori instituţionali. În România am investit până în prezent aproape 9 miliard
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Cătălin Creţu - director general Visa: Valoarea totală a plăţilor a crescut chiar şi în perioada pandemiei cu 18%, zona digitalizării plăţilor este în continuă creşere
”Zona firmelor mici şi mijlocii încă are foarte mult loc de creştere. Perspectiva din care vorbesc este a creşterii digitalizării plăţilor, în această industrie practic vorbim de peste 70 miliarde euro, vorbesc de tranzacţii cu aceste carduri din România, sunt peste 18 milioane de carduri în România
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Jianu: Măsurile pentru mediul de afaceri sunt limitate. Mediul de afaceri este extrem de afectat
“Trăim paradoxul faptului că deşi mai avem jumătate din banii europeni alocaţi pentru 2014-2020, deşi ne pregătim de o perioadă cu 40 de miliarde de euro, se discută activ de PNRR, din păcate măsurile pentru mediul de afaceri sunt limitate. (…) Mediul de afaceri este extrem de afectat, suntem în com
Videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - Claudiu Năsui: Am veşti că azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura HoReCa. Noi avem pregătite normele secundare de aplicare a Măsurii, sunt deja în transparenţă
Pentru Măsura privind spijinul acordat HoReCa, ea era gândită ca fiind o diferenţă din cifra de afaceri, era certificată de un bilanţ şi documente contabile, care se depun până pe 25 mai. ”În secunda aceasta aşteptăm şi am veşti că azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura HoRe
Ministrul Antreprenoriatului Claudiu Năsui şi preşedintele Consiliului Naţional al IMM Florin Jianu participă la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"- ediţia a II-a - VIDEO
La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox vor mai lua cuvântul Cătălin Creţu - Director General Visa pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, Daniela Marin - Principal Manager, European Bank for Reconstruct
Ministrul Antreprenoriatului Claudiu Năsui şi preşedintele Consiliului Naţional al IMM Florin Jianu participă la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"- ediţia a II-a
La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox vor mai lua cuvântul Cătălin Creţu - Director General Visa pentru România, Croaţia, Malta şi Slovenia, Daniela Marin - Principal Manager, European Bank for Reconstruction and Deve
Situaţia IMM-urilor şi soluţii de susţinere a acestora, la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"- ediţia a II-a
Videoconferinţa va fi transmisă live la televiziunea de business , pe pagina şi pe pagina de . La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox au confirmat până acum participarea Daniela Marin - Principal Manager, Euro
Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi cu o delegaţie a PSD pentru discuţii pe tema PNRR / Ciolacu: Mergem cu dl. Jianu din partea IMM, cu dl. Costin din partea sindicatelor. Nu mă deranja să mă cheme şi la Vama Veche, mă duceam şi acolo
„Mânie la ora 15.00 voi avea o întâlnire cu reprezentanţii PSD, exact pe acastă temă. La buget i-am spus domnnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul dar nu a venit, în pandemie i-am spus să vină să discutăm dar nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un progra
UPDATE - Premierul Florin Cîţu se întâlneşte joi cu o delegaţie a PSD pentru discuţii pe tema PNRR / Ciolacu: Mergem cu dl. Jianu din partea IMM, cu dl. Costin din partea sindicatelor / Acuzaţiile lui Cîţu la adresa PSD chiar înaintea întâlnirii
„Mâine la ora 15.00 voi avea o întâlnire cu reprezentanţii PSD, exact pe acastă temă. La buget i-am spus domnnului Ciolacu să vină să-i prezint bugetul dar nu a venit, în pandemie i-am spus să vină să discutăm dar nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitaţiei să discutăm despre un progra
Premierul Florin Cîţu a discutat marţi cu reprezentanţii sectorului bancar despre digitalizare, IMM Invest şi creşterea capacităţii administrative a ANAF
„Cele mai importante puncte de pe agenda discuţiilor le-au reprezentat digitalizarea, intermedierea financiară, îmbunătăţirea programului IMM Invest, care include subprogramul AGRO IMM INVEST, şi transpunerea Directivei Europene privind restructurarea şi insolvenţa. A fost abordată, de asemenea, nec
Banca Transilvania a început aprobarea creditelor în programul IMM INVEST 2021
Fondul de Garantare a aprobat primele garantii solicitate în cadrul programului IMM Invest. Peste 10.000 de firme s-au înscris în program şi solicită o finanţare de 12,7 miliarde de lei
“FNGCIMM a semnat actele aditionale la convenţiile de garantare cu băncile partenere în Programul IMM INVEST ediţia 2021. (…)Un număr record de 10.006 IMM-uri s-au înscris deja pe platformă, din care peste 8.200 IMM-uri au aplicat pentru IMM Invest, iar peste 1.700 IMM- uri au aplicat pentru submăsu
Immofinanz a înregistrat pierderi de aproape 166 de milioane de euro în 2020
„Pandemia şi sprijinul aferent pentru chiriaşii noştri, plus efectele negative legate de criză, fără îndoială, reflectate în rezultatul grupului nostrum, dar rata de ocupare a rămas neschimbată la 96% şi FFO 1, ca indicator pentru puterea de câştig operaţional, chiar a crescut uşor. La sfârşitul anu
Centrul medical Provita a închiriat de la Immofinanz o clădire de 11.000 mp din Pipera pentru a deschide un spital în 2022
Immofinanz a semnat un contract de închiriere pentru 25 de ani pentru o suprafaţă de aproximativ 11.000 de metri pătraţi către Provita, unul dintre principalii operatori de centre medicale din România. Provita va ocupa integral o clădire din parcul Iride, urmând să deschidă un spital multidisc
CEC Bank anunţă că a alocat un plafon de garantare de aproximativ 1 miliard de lei în anul 2021 pentru credite prin programul IMM Invest
”CEC Bank, instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie şi cea mai extinsă reţea teritorială din România, acordă şi în anul 2021 credite prin programul IMM Invest, având alocat un plafon de garantare de circa 1 miliard de lei”, a informat banca. Programul IMM Invest facilitează accesul la f
Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor şi IMM Leasing, aprobate în Guvern
”În şedinţa de astăzi, 7 aprilie 2021, Guvernul României a aprobat Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor şi IMM Leasing, precum şi Schema de minimis aferentă Programului IMM Leasing, pentru asigurarea resurselor financiare necesare întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprin
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, nominalizat ca membru în Consiliul de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri
"Am acceptat nominalizarea statului român pentru un mandat provizoriu (4 luni +2) în Consiliul de Administraţie al FNGCIMM, cu convingerea ca voi reprezenta cu onoare IMM-urile în cadrul principalei instituţii de garantare pentru IMM-uri din România. Dacă în anul 2020 am contribuit la crearea celui
Ionel Dancă a discutat cu directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM despre crearea unui fond de investiţii, în valoare de 400 milioane euro, prin care vor fi acordate granturi pentru circa 2.000 de IMM
„Am discutat astăzi (joi - n.r.) la Parlament cu directorul general FNGCIMM, Dumitru Nancu, despre dezvoltarea unui instrument financiar nou pentru susţinerea şi stimularea IMM-urilor inovative din România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba de crearea unui Fond de i
BCR şi-a vândut clădirea de pe Calea Victoriei către Immofinanz pentru aproximativ 36 de milioane de euro
"Banca Comercială Română (BCR) a finalizat transferul de proprietate asupra clădirii Bucharest Financial Plaza, fostul sediu al companiei din Calea Victoriei, către Immofinanz, unul dintre cele mai importante grupuri imobiliare din Europa Centrală şi de Est. Immofinanz intenţionează să reamenajeze p
Cîţu: Programul IMM Invest, care include şi programul Agro Invest destinat fermierilor, a fost prelungit
„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind prelungirea pentru 2021 a programului IMM Invest care include şi programul IMM Invest destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM Invest am văzut că au fost mai multe probleme şi am văzut nevoia de a crea un
Consiliul pentru IMM-uri propune Programul "IMM Restart România", cu un buget de 1,23 miliarde euro. România are 30 IMM-uri la mia de locuitori, fiind pe ultimul loc în Europa, unde media este dublă
"Nivelul de dezvoltare al sectorului IMM din România este inferior nivelului european. Cu circa 30 IMM-uri la 1.000 de locuitori, România se situează pe ultimul loc în Europa, unde media este de circa 60‰. Impactul COVID-9 a afectat puternic şi acest sector, în luna ianuarie 2020 fiind înmatriculate
Consiliul pentru IMM-uri cere ministrului Economiei să comunice care sunt acţiunile pe care le va lua pentru deblocarea Măsurii 3, cu granturi de investiţii de câte 50.000-200.000 de euro pentru IMM-uri
"Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce are ca scop protejarea intereselor generale ale IMM-urilor, solicită public Ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului să comunice care sunt acţiunile
