money.ro
🔔 Alerte

Subiect

Imm

1070 articole — pagina 3 din 11

Videoconferinţa News.ro - Ionuţ Ţaţa (Iceberg): Haideţi să gândim un program care se numeşte "Primul robot", prin care IMM-urile să achiziţioneze primul robot
Piețe financiareMoney.ro

Videoconferinţa News.ro - Ionuţ Ţaţa (Iceberg): Haideţi să gândim un program care se numeşte "Primul robot", prin care IMM-urile să achiziţioneze primul robot

"Prima casă este un program foarte cunoscut în România, dar el ne împinge şi ne încurajează spre consumerism. Haideţi să gândim un program care se numeşte 'Primul robot', un program în care în loc să finanţăm pentru un tânăr achiziţia primei case, dar nu în loc, ci în timp ce facem şi asta, să finan

Videoconferinţa News.ro - Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM: În 2020 am dat garanţii de 14 miliarde de lei pentru credite bancare, prin Programul IMM Invest , iar plafonul pentru 2021 este similar
Piețe financiareMoney.ro

Videoconferinţa News.ro - Cristian Păun, preşedintele FNGCIMM: În 2020 am dat garanţii de 14 miliarde de lei pentru credite bancare, prin Programul IMM Invest , iar plafonul pentru 2021 este similar

"În 2020, Fondul de Garantare a dat prin Programul IMM Invest garanţii de 14 miliarde de lei pentru credite bancare pe care companiile trebuie să le returneze. Numărul total al companiilor a fost de 25.000 finanţate de către bănci prin Programul IMM Invest. Din punctul nostru de vedere, este un succ

Situaţia IMM-urilor şi soluţii de susţinere a acestora, la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - VIDEO
Piețe financiareMoney.ro

Situaţia IMM-urilor şi soluţii de susţinere a acestora, la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România" - VIDEO

  Videoconferinţa va fi transmisă live la televiziunea de business Profit.ro TV, pe şi pe pagina de .  La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox vor lua cuvântul ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi

Situaţia IMM-urilor şi soluţii de susţinere a acestora, la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"
Piețe financiareMoney.ro

Situaţia IMM-urilor şi soluţii de susţinere a acestora, la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"

Videoconferinţa va fi transmisă live la televiziunea de business Profit.ro TV, pe şi pe pagina de .  La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox vor lua cuvântul ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului,

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Am depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate IMM-urilor
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: Am depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate IMM-urilor

”În momentul în care am aflat că există suspiciuni legate de unele înscrieri în platformă, am anunţat imediat. Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunţi. Am cerut oprirea accesului la platformă şi am emis un comunicat legat de această acţiune în aceeaşi zi. Lucrurile acestea sunt verificabi

Companie de consultanţă: Numai 10% din cele 27.000 companii care au aplicat pentru Măsura 3 - „Granturi pentru investiţii acordate IMM” ar putea primi finanţare. Bugetul Măsurii 3 ar trebui suplimentat cu cel puţin 500 milioane euro

”Bugetul Măsurii 3 - 'Granturi pentru investiţii acordate IMM', destinat companiilor afectate de perioada pandemiei, dar care doresc să îşi continue proiectele de dezvoltare şi în acest an sau să îşi diversifice activitatea, ar trebui suplimentat cu cel puţin 500 milioane de euro sau chiar 1 miliard

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, participă la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"
Piețe financiareMoney.ro

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, participă la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"

La evenimentul organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agentia de PR şi comunicare Plurivox şi-au confirmat până acum participarea F lorin Jianu - Preşedinte, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Cristian Păun - Preşedint

Situaţia IMM-urilor în pandemie şi măsurile de susţinere a acestora vor fi dezbătute la videoconferinţa News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România"

Anca Dragu, discuţii cu Asociaţia Română a Băncilor: Punem accent pe accesul facil la finanţare al IMM-urilor. Suntem ţara cu cea mai redusă amprentă antreprenorială din UE, deşi avem o generaţie de antreprenori activă în piaţă

”Împreună cu Silvia Dinică şi Claudiu Mureşan, am purtat discuţii cu Asociaţia Română a Băncilor pe subiecte prioritare pentru USR PLUS şi coaliţia de guvernare. Punem accent pe accesul facil la finanţare al IMM-urilor. Suntem ţara cu cea mai redusă amprentă antreprenorială din UE, deşi avem o gener

Virgil Popescu, despre măsurile de ajutor de stat lansate de Guvernul Orban: Sunt măsuri foarte bune pentru IMM-uri/ Dacă cineva a cerut finanţare pentru apartamente sau pentru imobil de birouri nu e eligibil, degeaba a cerut

"Dacă vorbim de măsurile pe care Guvernul PNL le-a luat anul trecut, aici nu pot fi de acord cu dânsul. Nici Măsura 3, măsura granturilor pentru microîntreprinderi, de 2.000 de euro, nici Măsura 2, granturi de capital de 150.000 de euro, nici Măsura 3 granturi pentru investiţii nu sunt măsuri care s

Cîţu: Am decis că e imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului cu privire la Măsura 3 de ajutor de stat - granturi pentru IMM / Ministrul Economiei: Măsura nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată

”După o discuţie cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigaţie de către Corpul de Control al Prim-Ministrului. Vreau să mă asigur că aceşti bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcţie de criteriile obiective p

RAPORT: Pandemia a determinat creşterea termenului mediu de plată a facturilor la peste 120 de zile. Peste jumătate din IMM-urile româneşti au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020
Piețe financiareMoney.ro

RAPORT: Pandemia a determinat creşterea termenului mediu de plată a facturilor la peste 120 de zile. Peste jumătate din IMM-urile româneşti au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020

”Peste jumătate din IMM-urile româneşti au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020, ceea ce a determinat o creştere a nevoii de finanţare din piaţă, potrivit unui studiu făcut de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. În acest context, Instant Factor

Orban, după întâlnirea cu reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii: Am discutat de necesitatea prelungirii IMM Invest de către Guvern cel puţin până la data de 1 iulie
Piețe financiareMoney.ro

Orban, după întâlnirea cu reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii: Am discutat de necesitatea prelungirii IMM Invest de către Guvern cel puţin până la data de 1 iulie

„Scheme de ajutor de stat, granturi de capital de lucru pentru investiţii. Am discutat de necesitatea prelungirii IMM Invest de către Guvern cel puţin până la data de 1 iulie. Am avut o discuţie legată de resursele financiare pe care România poate să le atragă prin PNRR şi prin bugetul UE. Cei şase

Veste bună pentru antreprenori: Măsurile de finanțare pentru IMM-uri, deblocate
Piețe financiareAlice Drăghici

Veste bună pentru antreprenori: Măsurile de finanțare pentru IMM-uri, deblocate

Patronatul Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România: Ghidul de finanţare al Proiectului Electric Up dezavantajează sectorul HORECA şi IMM-urile cu un consum de energie mic spre mediu
Piețe financiareMoney.ro

Patronatul Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România: Ghidul de finanţare al Proiectului Electric Up dezavantajează sectorul HORECA şi IMM-urile cu un consum de energie mic spre mediu

”Interesul pentru două dintre programele naţionale Casa Verde Fotovoltaice şi ElectricUp este, evident, unul foarte mare din partea românilor care îşi doresc să devină prosumatori, respectiv a IMM-urilor şi operatorilor din domeniul HORECA pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România cere urgentarea acordării finanţărilor pe Măsura 2 - Capital de lucru pentru IMM-uri: Este important ca plata sumelor solicitate să se facă până la sfârşitul lunii februarie

”Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România solicită Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului: finalizarea etapei de analiză a cererilor în termen de 2 săptămâni, având în vedere că în această etapă se verifică încadrarea activităţii economice în codu

Cîţu, întrebat de ce nu a fost aprobată creşterea salariului minim: Este în avizare. Era nevoie de testul IMM, nevoie de CES, sunt mai multe lucruri
Piețe financiareMoney.ro

Cîţu, întrebat de ce nu a fost aprobată creşterea salariului minim: Este în avizare. Era nevoie de testul IMM, nevoie de CES, sunt mai multe lucruri

„Este în avizare. Era nevoie de testul IMM, nevoie de CES, sunt mai multe lucruri. Este în procedură de avizare. Ştie toată lumea cât este salariul minim în 2021”, a declarat Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei de Guvern de miercuri de ce nu a fost aprobat salariul minim.  Pe 28 decembri

Năsui, despre schemele de ajutor financiar pentru IMM în contextul pandemiei: Avem un blocaj semnificativ. Sunt 18.000 de cereri pe măsura 2 şi se merge pe un ritm de 90 de cereri pe zi
Piețe financiareMoney.ro

Năsui, despre schemele de ajutor financiar pentru IMM în contextul pandemiei: Avem un blocaj semnificativ. Sunt 18.000 de cereri pe măsura 2 şi se merge pe un ritm de 90 de cereri pe zi

„Asta e a şasea zi când sunt în minister. Primul lucru a fost să facem transparente solicitările. Ele sunt pe site-ul Ministerului Economiei. Săptămâna asta vom face la fel. Avem un blocaj semnificativ. Sunt 18.000 de cereri pe măsura doi şi se merge pe un ritm de 90 de cereri pe zi. Avem patru măsu

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a autorizat la plată suma de 179,79 milioane euro pentru un număr de 122.447 cereri unice, pentru fermierii şi IMM-urile care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID

”Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că, la data de 22 decembrie 2020, a dat startul plăţilor pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermie

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021, iar bugetul a fost majorat la 7,18 miliarde lei. Se lansează Subprogramul Agro IMM Invest
Piețe financiareMoney.ro

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021, iar bugetul a fost majorat la 7,18 miliarde lei. Se lansează Subprogramul Agro IMM Invest

”Comisia Europeană  a autorizat în data de 18 decembrie 2020 modificarea schemei de ajutor de stat care susţine implementarea programului IMM Invest. În acest sens, a fost prelungită perioada de valabilitate a schemei până la data de 30 iunie 2021 şi a fost obţinută o majorare a bugetului de la

Premierul Florin Cîţu a anunţat priorităţile pentru şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare – Prelungirea măsurilor active şi a programului IMM Invest, până la 30 iunie 2021, dar şi realizarea proiectului de buget
Piețe financiareMoney.ro

Premierul Florin Cîţu a anunţat priorităţile pentru şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare – Prelungirea măsurilor active şi a programului IMM Invest, până la 30 iunie 2021, dar şi realizarea proiectului de buget

”Sunt câteva lucruri pe care le-am pregătit pentru şedinţa următoare care o să fie săptămâna viitoare şi sunt câteva priorităţi care sunt în special pentru combaterea efectelor negative generate de pandemie şi câteva necesare pentru susţinerea mediului de afaceri şi finalizarea construcţiei bugetulu

Florin Jianu, preşedintele Consililui Naţional al IMM-urilor din România, a fost ales membru al Consiliului Consultativ al Facultăţii de Management din cadrul ASE, până în 2024
Piețe financiareMoney.ro

Florin Jianu, preşedintele Consililui Naţional al IMM-urilor din România, a fost ales membru al Consiliului Consultativ al Facultăţii de Management din cadrul ASE, până în 2024

”Florin Jianu, preşedintele Consililui Naţional al IMM-urilor din România, a fost ales ca membru al Consiliului Consultativ al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti pentru perioada 2020-2024”, a informat CNIPMMR. Astfel, Florin Jianu se alătură comunităţii

Consiliul Naţional al IMM: Guvernul condus de Ludovic Orban a avut un dialog susţinut cu mediul de afaceri, continuitatea fiind o premisă necesară ieşirii rapide din criza economică/ Una din două IMM-uri şi-a redus activitatea în acest an

”Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, confederaţie patronală reprezentativă la nivel national pentru IMM-uri, solicită soluţionarea crizei politice cu care se confruntă România în acestă perioadă pentru o bună funcţionare a mediului economic. Pandemia de coronavirus şi predictibilitatea red

Consiliul Naţional pentru IMM-uri solicită înfiinţarea unui Minister al Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării, în cadrul noii arhitecturi guvernamentale
Piețe financiareMoney.ro

Consiliul Naţional pentru IMM-uri solicită înfiinţarea unui Minister al Antreprenoriatului, Turismului şi Digitalizării, în cadrul noii arhitecturi guvernamentale

”Odată cu încheierea alegerilor pentru noul Parlament şi negocierea dintre partidele politice a structurii noului Guvern, Consiliul Naţional al Întreprinderior Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) solicită decidenţilor politici să ţină seama de cerinţele antreprenorilor şi să înfiinţeze un

Comedianta Magda Mihăilă l-a făcut să râdă în hohote pe Jerry Seinfeld. Aseară, românca a apărut în show-ul faimosului star Jimmy Fallon
PeopleFlorian Gheorghe

Comedianta Magda Mihăilă l-a făcut să râdă în hohote pe Jerry Seinfeld. Aseară, românca a apărut în show-ul faimosului star Jimmy Fallon

STUDIU: 58% dintre IMM-uri mai au bani de supravieţuire doar pentru una-două luni. Cei mai mulţi dintre investitori au ajuns la fundul sacului
Piețe financiareMoney.ro

STUDIU: 58% dintre IMM-uri mai au bani de supravieţuire doar pentru una-două luni. Cei mai mulţi dintre investitori au ajuns la fundul sacului

”Al doilea val al pandemiei de COVID şi noile restricţii impuse de autorităţi au afectat şi mai puternic economia românească, în principal sectorul IMM-urilor, acolo unde problemele financiare s-au acutizat. 58% dintre reprezentanţii companiilor, chestionate într-un nou barometru Sierra Quadrant, af

Virgil Popescu: Până la sfârşitul săptămânii eu sper ca  să finalizăm evaluarea pentru cele 29.000 de cereri care au fost depuse de IMM, PFA-uri, pentru acel grant de 2.000 de euro/ Astăzi a început evaluarea pentru Schema 2 de capital de lucru

Ministrul Economiei anunţă modificări la Ordonanţa prin care se acordă granturi IMM-urilor. Întreprinderile individuale şi cele familale pot beneficia de microgranturi, iar bugetul pentru granturi de capital de lucru a fost majorat substanţial

Modificările la Ordonanţa 130 prin care se aprobă trei scheme de ajutor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii au fost anunţate la finalul şedinţei de Guvern de către ministru Economiei, Virgil Popescu.    "Prin modificările la această ordonanţă practic am suplimentat bugetul sc

Florin Cîţu anunţă că anul viitor vor contnuia majoritatea măsurilor - şomaj tehnic, IMM Invest, amânarea plăţii ratelor- chiar dacă poate nu în aceeaşi formă
Piețe financiareMoney.ro

Florin Cîţu anunţă că anul viitor vor contnuia majoritatea măsurilor - şomaj tehnic, IMM Invest, amânarea plăţii ratelor- chiar dacă poate nu în aceeaşi formă

”Măsura şomajului tehnic a funcţionat, durează până la finalul anului, nu a fost niciodată oprită anul acesta. Pe timpul anului au fost companii care... sau au fost decizii ale Guvernului care au fost luate în urma acestei crize de sănătate şi  dacă a fost închis un anumit sector sau o anumită

Florin Cîţu anunţă că anul viitor vor continua majoritatea măsurilor - şomaj tehnic, IMM Invest, amânarea plăţii ratelor- chiar dacă poate nu în aceeaşi formă

Consiliul pentru IMM-uri răspunde Camerei de Comerţ şi Industrie a României: OSIM a înregistrat marca „Topul Naţional al Firmelor Private din România” pentru CNIPMMR cu două luni înaintea CCIR

”Ca urmare a comunicatului de presă transmis de către Camera de Comerţ şi Industrie a României  (CCIR) cu privire la organizarea evenimentului 'Topul Naţional al Firmelor Private din România', Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România face următoarele precizări

SCANDAL pe ”Topul firmelor”! Camera de Comerț dă în judecată patronatul IMM-urilor
Piețe financiareMoney.ro

SCANDAL pe ”Topul firmelor”! Camera de Comerț dă în judecată patronatul IMM-urilor

”Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a luat act asupra organizării de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a evenimentului sub titulatura frauduloasă de Topul Naţional al Firmelor din România. CCIR realizează, începând din 1994, Top

Consiliul Naţional al IMM-urilor oferă finanţare nerambursabilă pentru viitorii antreprenori sociali, între 55.000 euro şi 100.000 euro pentru implementarea ideii de business
Piețe financiareMoney.ro

Consiliul Naţional al IMM-urilor oferă finanţare nerambursabilă pentru viitorii antreprenori sociali, între 55.000 euro şi 100.000 euro pentru implementarea ideii de business

”Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) implementează în perioada februarie 2020 – iulie 2023, în regiunile Nord-Vest şi Vest proiectul Social Entrepreneurs Nation, POCU/449/4/16/128618, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 20

Pandemia ar putea afecta 1 milion de locuri de muncă din IMM-urile din Germania, cea mai mare economie din Europa
Piețe financiareMoney.ro

Pandemia ar putea afecta 1 milion de locuri de muncă din IMM-urile din Germania, cea mai mare economie din Europa

În studiul său anual realizat pe sectorul „Mittelstand”, banca de investiţii de stat KfW a estimat că IMM-urile ar putea pierde aproximativ 3,3% din forţa de muncă până la sfârşitul anului, echivalentul a 1,1 milioane de locuri de muncă. Există aproximativ 3,8 milioane de astfel de companii în Germ

Ministrul Economiei anunţă că 7.000 de IMM-uri au aplicat pentru accesarea granturilor pentru capitalul de lucru în primele zece minute de la lansarea înscrierilor. În jumătate de oră erau deja peste 11.000 de IMM-uri

În prima jumătate de oră, numărul ajunsese la 11.000 de IMM-uri. ”7.000 de IMM-uri au aplicat pentru accesarea granturilor pentru capitalul de lucru, pe platforma . Asta în primele 10 minute, de la lansarea etapei de înscriere!”, scrie pe Facebook oficialul. Formularul de înscriere va rămâne activ

Videoconferinţa News.ro „RoInvest”: Rozalia Pal (BEI), Ramona Jurubiţă (Consiliul Investitorilor Străini), Cristian Păun (FNGCIMM), Rudolf Vizental (ROCA Investments), Cristian Nacu (World Bank), despre ce s-a întâmplat în eclonomie în această perioadă

Rozalia PAL, country and financial sector analysis, Economics Department la Banca Europeană de Investiţii : ”Am pornit de la a studia, de la a urmări ce s-a întâmplat în economie prin această izolare - lockdown index - , vedem acel vârf din martie-aprilie, în ceea ce priveşte severitatea măsurilor,

IMM-urile pot accesa finanţări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de pandemie
Piețe financiareMoney.ro

IMM-urile pot accesa finanţări de la CEC Bank în cadrul schemei de granturi pentru companiile afectate de pandemie

”CEC Bank,  instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie şi cea mai extinsă reţea teritorială din România, a semnat convenţia cu Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, devenind astfel partener în cadrul schemei de ajutor de stat prin care IMM-urile afectate de pandemia COVID-

STUDIU: 57% dintre companiile mici şi medii din toate sectoarele au înregistrat anulări ale comenzilor sau contractelor din cauza pandemiei. Digitalizarea, factor cheie care a determinat impactul crizei pandemiei asupra IMM-urilor

Vodafone a prezentat miercuri concluziile unui studiu care a implicat 1.200 de companii mici şi medii din mai multe ţări europene, realizat de la începutul pandemiei până în iulie 2020, cu scopul de a înţelege mai bine principalele provocări cu care s-au confruntat aceste companii şi modul în care d

Companie de consultanţă: Start-up-urile, IMM sau companiile mari pot obţine fonduri nerambursabile de până la 37,5 milioane euro pentru proiecte de peste 1 milioane euro. Perioada de aplicare a fost extinsă până în 2023

”Veşti bune din partea Ministerului Finanţelor Publice (MFP), care a anunţat extinderea cu trei ani a proiectului de finanţare prin HG 807/2014, cu fonduri cuprinse între 500.000 euro şi 37,5 milioane de euro destinate start-up-urilor, IMM, dar şi companiilor mari, până la 31 decembrie 2023”, a anun

Comisia Europeană a aprobat redirecţionarea a 550 de milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru sprijinirea IMM-urilor din România
Piețe financiareMoney.ro

Comisia Europeană a aprobat redirecţionarea a 550 de milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru sprijinirea IMM-urilor din România

”Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operaţional „Competitivitate” în România, prin redirecţionarea unei finanţări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru a atenua efectele negative ale crizei provocate de coronavirus asupra economiei ţării. Se va acorda s

Coaliţia pentru Dezvoltarea României solicită Guvernului urgentarea distribuirii granturilor cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, de 1 miliard de euro, către IMM-urile eligibile
Piețe financiareMoney.ro

Coaliţia pentru Dezvoltarea României solicită Guvernului urgentarea distribuirii granturilor cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, de 1 miliard de euro, către IMM-urile eligibile

"Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) solicită Guvernului României urgentarea distribuirii către întreprinderile mici şi mijlocii eligibile şi altor întreprinderi mari afiliate a granturilor cofinanţate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 1 miliard de euro. CDR a semnalat

Orban: La IMM Invest, de unde practic eram atacaţi din toate direcţiile că e un program născut mort, la ora actuală am depăşit plafonul de 13 miliarde credite acordate către IMM-uri
Piețe financiareMoney.ro

Orban: La IMM Invest, de unde practic eram atacaţi din toate direcţiile că e un program născut mort, la ora actuală am depăşit plafonul de 13 miliarde credite acordate către IMM-uri

”La IMM Invest, de unde practic eram atacaţi din toate direcţiile că e un program născut mort, că s-au înscris trei firme, la ora actuală am depăşit plafonul de 13 miliarde, credite acordate către IMM-uri”, a afirmat primul ministru Ludovic Orban duminică, în timpul unei dezbateri organizate de PNL

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri invită instituţiile financiare nebancare să participe la programul guvernamental IMM Leasing de echipamente şi utilaje
Piețe financiareMoney.ro

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri invită instituţiile financiare nebancare să participe la programul guvernamental IMM Leasing de echipamente şi utilaje

"Instituţiile financiare nebancare înregistrate în Registrul Special ţinut de BNR, care doresc să se înroleze în program, sunt invitate să transmită FNGCIMM alături de intenţia de înscriere în program, solicitările pentru alocarea de plafoane de garantare în funcţie de nivelul estimat al finanţărilo

Gilead Sciences este aproape de un acord de preluare a companiei biofarmaceutice Immunomedics, pentru 20 de miliarde de dolari
Piețe financiareMoney.ro

Gilead Sciences este aproape de un acord de preluare a companiei biofarmaceutice Immunomedics, pentru 20 de miliarde de dolari

Un acord pentru achiziţia Immunomedics, care a anunţat luna trecută rezultate pozitive ale unui studiu clinic de fază finală referitor la medicamentul său pentru tratarea cancerului de sân, ar putea fi făcut public luni, poate chiar mai devreme, a relatat Wall Street Journal. Gilead şi Immunomedics

Guvernul a adoptat normele metodologice pentru programele IMM Leasing şi IMM Invest România
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a adoptat normele metodologice pentru programele IMM Leasing şi IMM Invest România

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat că în şedinţa de joi au fost adoptate două hotărâri de Guvern importante pentru implementarea Planului naţional de investiţii şi relansare economică. "După adoptarea actelor normative primare pentru implementarea unor programe de sprijin în dom

Guvernul a aprobat o OUG pentru înfiinţarea Programului ELECTRIC UP/ IMM-urile din domeniul HoReCa pot primi până la 100.000 de euro, fonduri neambursabile, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a aprobat o OUG pentru înfiinţarea Programului ELECTRIC UP/ IMM-urile din domeniul HoReCa pot primi până la 100.000 de euro, fonduri neambursabile, pentru panouri fotovoltaice şi staţii de încărcare

”A fost adoptată o OUG pentru programul Electric UP, prin care IMM-urile din domeniu HoReCa au posibilitatea de a accesa o finanţare nerambursabilă, de până la 100.000 de euro, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru încărcare”, a anunţat, după şedinţa de Guvern, Ionel Dancă.

Garanti BBVA Leasing a semnat un acord de împrumut de 7 milioane euro cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est pentru a acorda finanţare IMM-urilor din România
Piețe financiareMoney.ro

Garanti BBVA Leasing a semnat un acord de împrumut de 7 milioane euro cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est pentru a acorda finanţare IMM-urilor din România

"Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, extinde oportunităţile de finanţare pentru întreprinderile mici şi micro din România, prin semnarea unui acord de împrumut de 7 milioane euro cu Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE). Investiţia îşi propune să stimuleze capacita

IMM  Factor: Valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de până la 800.000 euro/ IMM. Schema de garantare va putea fi accesată până la 31 decembrie
Piețe financiareMoney.ro

IMM Factor: Valoarea maximă a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de până la 800.000 euro/ IMM. Schema de garantare va putea fi accesată până la 31 decembrie

Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor, cel de-al treilea program guvernamental, derulat de FNGCIMM, prin care este susţinut accesul la finantare al IMM. Costurile de finanţare, în procent de 50% şi costurile de garantare, în procent de 100% sunt acoper

Companie de consultanţă: Orice companie cu profit de 70.000 euro poate solicita 200.000 euro fonduri europene prin Schema de sprijin pentru IMM „Granturi pentru investiţii”
Piețe financiareMoney.ro

Companie de consultanţă: Orice companie cu profit de 70.000 euro poate solicita 200.000 euro fonduri europene prin Schema de sprijin pentru IMM „Granturi pentru investiţii”

Proiectele trebuie depuse în prima zi/primele zile de la deschiderea sesiunii, având un punctaj de 100 puncte sau minim 90 puncte. "Orice companie cu profit de cel puţin 70.000 euro înregistrat în unul din ultimii doi ani poate solicita grantul maxim de 200.000 euro conform Măsurii 3 a Schemei de s

Ionel Dancă: Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor
Piețe financiareMoney.ro

Ionel Dancă: Guvernul a adoptat luni ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor

„Un alt program inclus în Programul de Investiţii şi Relansare Economică al Guvernului Orban „Reclădim România” este Programul IMM Factor care vine să sprijine companiile în perioadă de dificultate economică în ceea ce priveşte accesul acestora la lichidităţile din piaţa financiar-bancară. În acest

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care modifică IMM Invest. Plafonul pentru program va creşte de la 15 la 20 de miliarde lei
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă care modifică IMM Invest. Plafonul pentru program va creşte de la 15 la 20 de miliarde lei

„Va trebui să reintroducem pe ordinea de zi ordonanţa de urgenţă privitoare la modificările IMM Invest. Practic ordonanţa de urgenţă se referă la creşterea plafonului de la 15 miliarde la 20 de miliarde”, a anunţat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de luni a Executivului. Ministrul de Finanţei F

Dancă: Forma finală a programului IMM Leasing a fost aprobată şi urmează să fie implementată
Piețe financiareMoney.ro

Dancă: Forma finală a programului IMM Leasing a fost aprobată şi urmează să fie implementată

”Au fost discutate şi adoptate prevederile privind programul IMM Leasing, ca urmare a unor observaţii apărute pe circuitul de avizare”, a afirmat Ionel Dancă, după şedinţa de Guvern de miercuri. El a spus că modificările survenite au fost aprobate şi forma finală a programului urmează să fie implem

Modificări în Programul IMM Invest: A fost majorat plafonul de garanţii, iar dobânda este subvenţionată pentru 8 luni de la intrarea în program
Piețe financiareMoney.ro

Modificări în Programul IMM Invest: A fost majorat plafonul de garanţii, iar dobânda este subvenţionată pentru 8 luni de la intrarea în program

”A fost adoptat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Programului IMM Invest. Plafonul de garanţii pentru Programul IMM Invest a fost majorat de la 15 miliarde de lei la 20 miliarde de lei  ca urmare a cererii foarte mari din partea companiilor şi deopotrivă din partea  bănc

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri suplimentează cu 340 milioane lei plafonul acordat OTP Bank în cadrul Programului IMM Invest România
Piețe financiareMoney.ro

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri suplimentează cu 340 milioane lei plafonul acordat OTP Bank în cadrul Programului IMM Invest România

”OTP Bank România anunţă suplimentarea plafonului de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii acordate în cadrul Programului guvernamental IMM Invest România, derulat prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, continuân

Ministerul Fondurilor Europene supune dezbaterii publice ”Ghidul solicitantului pentru Acţiunea 3.1.1. Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19”
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Fondurilor Europene supune dezbaterii publice ”Ghidul solicitantului pentru Acţiunea 3.1.1. Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19”

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate, anunţă lansarea spre consultare publică a ”.  Perioada de consultare publică începe în data de 11.08.2020 şi se încheie în data de 24.08.2020. ”În acest timp, persoanele sau entităţile

Cîţu: Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde/ Orban: Am înţeles că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului
Piețe financiareMoney.ro

Cîţu: Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde/ Orban: Am înţeles că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului

“Comisia Europeană a aprobat creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde. În continuare cererile sunt mari”, a declarat Florin Cîţu.    Premierul Orban a solicitat şi grăbirea procedurilor.    “Am înţeles că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşter

BT & IMM Invest: Peste 5.000 de credite aprobate
ActualitateMihai Voican

BT & IMM Invest: Peste 5.000 de credite aprobate

Platforma de investiţii ROCA Investments şi-a majorat capitalul social cu peste 30 milioane lei, la 91 milioane lei:”Soluţiile existente pe piaţă pentru IMM-uri sunt insuficiente, ineficiente şi neadaptate realităţii economice

”ROCA Investments, parte din Impetum Group, o soluţie de capital, parteneriat şi management pentru consolidarea afacerilor româneşti aflate în impas, dar care au un viitor valid, anunţă încheierea cu succes a primei etape din procesul de dublare a capitalului social propusă pentru acest an. Obiectiv

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM anunţă lansarea lansarea ”IMM Leasing de echipamente şi utilaje”, al patrulea program de sprijin guvernamental acordat sectorului IMM în cadrul Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică

”FNGCIMM îşi diversifică oferta de garantare, în vederea susţinerii accesului la finanţare a IMM-urilor, precum şi a întreprinderilor afiliate, prin participarea în cadrul noului program guvernamental IMM Leasing de echipamente şi utilaje, care va fi operaţionalizat în perioada imediat următoare. Ac

Guvernul a adoptat o ordonanţă privind asigurarea leasingului de echipamente şi utilaje pentru IMM-uri/ Plafonul total este de 1,5 miliarde de lei
Piețe financiareMoney.ro

Guvernul a adoptat o ordonanţă privind asigurarea leasingului de echipamente şi utilaje pentru IMM-uri/ Plafonul total este de 1,5 miliarde de lei

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru asigurarea leasingului de echipamente şi utilaje pentru IMM-uri. ”Valoarea finanţării pentru fiecare beneficiar este de 5 milioane de lei, valoarea garanţiilor fiind de 80% pentru echipamente I

Florin Jianu, Consiliul pentru IMM-uri: Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin
Piețe financiareMoney.ro

Florin Jianu, Consiliul pentru IMM-uri: Este necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin

Acesta a vorbit, într-un comunicat, de cifrele prezentate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care arată încetiniri semnificative ale tuturor indicatorilor economici relevanţi din perspectivă temporală pentru sectorul industrial. ”Datele INS reflectă o realitate pe care am semnalat-o

Fondul de Garantare: Prin IMM Invest s-au acordat 10,22 miliarde lei în aproximativ două luni, o creştere a creditului bancar către companii de 34 de ori peste media lunară din ultimul deceniu. Plăţile deja făcute se ridică la 16,06 milioane lei

”În acest moment, în portalul www.imminvest.ro sunt înregistrate 65,342 IMM-uri, cu un volum total subscris de peste 85 miliarde lei, din care aproximativ 60 miliarde lei reprezintă solicitări pentru credite de investiţii, iar peste 25 miliarde sunt solicitări pentru credite capital de lucru. Finanţ

Proiect de OUG privind ajutorul financiar din fonduri externe nerambursabile pentru IMM şi PFA: 2000 de euro pentru IMM fără angajaţi sau medici şi artişti care activează ca PFA. Pînă la 150.000 euro, pentru IMM afectate de starea de urgenţă şi de alertă

”Suntem pregătiţi să acordăm miliardul de euro! Am pus în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă!”, a anunţat ministrul pe Facebook. Coform postării sale, vor fi acordate microgranturi pentru firme şi PFA  în valoare de 2.000 Euro ”Microgranturile se vor da sub formă de sumă forf

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică OUG prin care sunt deschise trei scheme de finanţare pentru IMM şi PFA
Piețe financiareMoney.ro

Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică OUG prin care sunt deschise trei scheme de finanţare pentru IMM şi PFA

Într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei sunt specificate şi tipurile de ajutoare propuse:   „1. Microgranturi pentru firme şi PFA - 2.000 Euro   Microgranturile se vor acorda sub formă de sumă forfetară în valoare de 2.000 de euro fiecare. Bugetul total disponibil

Orban: Am primit aprobare de la Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, care nu sunt IMM-uri, Suntem pregătiţi să adoptăm actul normativ
Piețe financiareMoney.ro

Orban: Am primit aprobare de la Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari, care nu sunt IMM-uri, Suntem pregătiţi să adoptăm actul normativ

„Ne propunem ca obiectiv ca în termen de 30 de zile să adoptăm toate proiectele de act normativ necesare pentru implementarea măsurilor din planul de investiţii şi relansare economică. Aş vrea să avem o primă discuţie legată de două proiecte de acte normative, e vorba de două proiecte de ordonanţă d

TĂRICEANU a inventat un slogan pentru programul IMM INVEST
ActualitateMoney.ro

TĂRICEANU a inventat un slogan pentru programul IMM INVEST

„Marele program IMM INVEST şi-a găsit, în sfârşit, şi un slogan pe măsură: «din greşeală în greşeală spre victoria finală»! Zilele trecute convenţia pe care o semnează cei care vor să ia bani prin IMM INVEST (un fel de cerere de fapt) a fost modificată! Pentru a n-sprezecea oară! Alte hârtii de semn

Florin Jianu, Consiliul pentru IMM-uri: Peste 100.000 de IMM-uri au nevoie de susţinere în diverse forme în acest moment
Piețe financiareMoney.ro

Florin Jianu, Consiliul pentru IMM-uri: Peste 100.000 de IMM-uri au nevoie de susţinere în diverse forme în acest moment

­­­­“Remarcăm pozitiv lansarea acestui program de relansare economică, program care cuprinde principalele concepte solicitate de CNIPMMR: IMM-uri, start-up-uri, digitalizare, flexibilizarea masurilor active de ocupare - kurtzarbeit. În egală măsură susţinem că acest program trebuie să conţină şi obi

Cîţu: Depăşim 10.000 de firme în programul IMM Invest şi ne apropiem de 10 miliarde de lei
Piețe financiareMoney.ro

Cîţu: Depăşim 10.000 de firme în programul IMM Invest şi ne apropiem de 10 miliarde de lei

”O să vă dau până la sfârşitul şedinţei şi un update pe IMM Invest, dar cred că astăzi depăşim 10.000 de firme şi ne apropiem de 10 miliarde va trebui să ne gândi la rectificare dacă şi cu cât suplimentăm”, a afirmat Florin Cîţi, miercuri, în şedinţa de Guvern. Premierul Ludovic Orban a exprimat di

Planul de relansare economică -  Ajutoare de 2000 de euro pentru microintreprinderi, finanaţarea chiriilor pentru magazinele închise în timpul stării de urgenţă, până la 125.000 de euro pentru IMM din HoReCa, turism, transporturi, evenimente

La capitolul Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru şi investiţii, Guvernul propune:  - Granturi de sprijin pentru microîntreprinderi în valoare de 2000 Euro/SRL fără salariaţi. Toate domeniile; Cheltuieli: stocuri, datorii furnizori, chirii, utillităţi.

Programul IMM Invest a fost luat cu asalt de români! Câte credite au aprobat băncile
Piețe financiareCristina Popovici

Programul IMM Invest a fost luat cu asalt de români! Câte credite au aprobat băncile

Programul IMM Invest, modificat de Guvern. Ce prevederi suferă schimbări
Piețe financiareCătălina Mareș

Programul IMM Invest, modificat de Guvern. Ce prevederi suferă schimbări

Florin Cîțu anunță demararea unui mega proiect! Urmează fratele mai mare al lui IMM Invest
ActualitateCătălina Mareș

Florin Cîțu anunță demararea unui mega proiect! Urmează fratele mai mare al lui IMM Invest

Florin Cîțu, detalii despre programul IMM Invest! Critici dure pentru Start-Up Nation
ActualitateCătălina Mareș

Florin Cîțu, detalii despre programul IMM Invest! Critici dure pentru Start-Up Nation

Comisia Europeană dă României UN MILIARD DE EURO pentru IMM-uri
Piețe financiareAlice Drăghici

Comisia Europeană dă României UN MILIARD DE EURO pentru IMM-uri

R. Bogdan dezvăluie motivul pentru care site-ul imminvest.ro nu a funcționat chiar de când a fost lansat
Piețe financiareAlice Drăghici

R. Bogdan dezvăluie motivul pentru care site-ul imminvest.ro nu a funcționat chiar de când a fost lansat

Cîțu acuză un act de sabotaj asupra platformei IMM Invest: Nu mă așteptam la așa ticăloșie
Piețe financiareAlice Drăghici

Cîțu acuză un act de sabotaj asupra platformei IMM Invest: Nu mă așteptam la așa ticăloșie

Banca Transilvania şi FNGCIMM, întâlniri în țară cu antreprenorii admişi în Programul Start-Up Nation
ActualitateCătălina Mareș

Banca Transilvania şi FNGCIMM, întâlniri în țară cu antreprenorii admişi în Programul Start-Up Nation

ÎNTÂLNIRE de GRADUL TREI: Viorica Dăncilă, lăudată de Juncker și Timmermans
EuropaMihai Voican

ÎNTÂLNIRE de GRADUL TREI: Viorica Dăncilă, lăudată de Juncker și Timmermans

Melodia lui CODRIN ȘTEFĂNESCU: ”Frunză verde de bostan, eu nu-l vreau pe Timmermans”
PoliticMihai Voican

Melodia lui CODRIN ȘTEFĂNESCU: ”Frunză verde de bostan, eu nu-l vreau pe Timmermans”

Timmermans ameninţă PSD cu excluderea
PoliticCristina Popovici

Timmermans ameninţă PSD cu excluderea

Un mesaj postat de Timmermans a fost ATACAT de trolli români cu mesaje jignitoare
ActualitateCristina Popovici

Un mesaj postat de Timmermans a fost ATACAT de trolli români cu mesaje jignitoare

TIMMERMANS, veste uriașă pe care o primește din România
ActualitateMihai Voican

TIMMERMANS, veste uriașă pe care o primește din România

Întâlnirea DĂNCILĂ-TIMMERMANS! Subiectul despre care Guvernul nu scoate un cuvânt
ActualitateMihai Voican

Întâlnirea DĂNCILĂ-TIMMERMANS! Subiectul despre care Guvernul nu scoate un cuvânt

Ungaria continuă „războiul” cu UE: va înlocui posterele anti-Juncker cu unele anti-Timmermans
ActualitateCristina Popovici

Ungaria continuă „războiul” cu UE: va înlocui posterele anti-Juncker cu unele anti-Timmermans

TIMMERMANS i-a scris lui DĂNCILĂ: ”Este dezamăgitor că nu ați vorbit cu noi”
ActualitateMihai Voican

TIMMERMANS i-a scris lui DĂNCILĂ: ”Este dezamăgitor că nu ați vorbit cu noi”

DĂNCILĂ promite o fotografie care arată „adevărata relație” cu TIMMERMANS
ActualitateMihai Voican

DĂNCILĂ promite o fotografie care arată „adevărata relație” cu TIMMERMANS

Politico.eu: Dragnea, întrebat la Congresul PES de ce i s-a făcut dosar lui Timmermans
ActualitateMihai Voican

Politico.eu: Dragnea, întrebat la Congresul PES de ce i s-a făcut dosar lui Timmermans

AMENINȚĂRILE lui Timmermans la adresa PSD: Vom vedea!
ActualitateMihai Voican

AMENINȚĂRILE lui Timmermans la adresa PSD: Vom vedea!

Ponta: Dragnea NU DĂ doi bani nici pe Europa, nici pe Timmermans
ActualitateCristina Popovici

Ponta: Dragnea NU DĂ doi bani nici pe Europa, nici pe Timmermans

Reacția Comisiei Europene la plângerea penală înregistrată pe numele lui Timmermans și Jourova
ActualitateCristina Popovici

Reacția Comisiei Europene la plângerea penală înregistrată pe numele lui Timmermans și Jourova

Dragnea a decis:  Timmermans, la BECIUL domnesc!
ActualitateCristina Popovici

Dragnea a decis: Timmermans, la BECIUL domnesc!

Ultimatum de la Timmermans pentru Dăncilă. Premierul trebuie să răspundă la 18 întrebări
Piețe financiareCristina Popovici

Ultimatum de la Timmermans pentru Dăncilă. Premierul trebuie să răspundă la 18 întrebări

Timmermans i-a explicat premierului Dăncilă situația Guvernului printr-un citat din Ursul Yogi
Piețe financiareCristina Popovici

Timmermans i-a explicat premierului Dăncilă situația Guvernului printr-un citat din Ursul Yogi

Val de mesaje din partea social-democraților împotriva UE și SUA. Cer demisia lui Timmermans și expluzarea lui Hans Klemm
ActualitateAlice Drăghici

Val de mesaje din partea social-democraților împotriva UE și SUA. Cer demisia lui Timmermans și expluzarea lui Hans Klemm

Viorica Dăncilă și Tudorel Toader, față-n față cu prim-vicepreședintele Frans Timmermans la Strasbourg
ActualitateAlice Drăghici

Viorica Dăncilă și Tudorel Toader, față-n față cu prim-vicepreședintele Frans Timmermans la Strasbourg

Dragnea, după declaraţiile lui Timmermans: Nu-mi imaginam că o ţară UE va fi ameninţată atât de brutal
ActualitateCristina Popovici

Dragnea, după declaraţiile lui Timmermans: Nu-mi imaginam că o ţară UE va fi ameninţată atât de brutal

”Timmermans a venit să-l vadă pe tigrul Dragnea și a găsit niște pisici plouate”
ActualitateMihai Voican

”Timmermans a venit să-l vadă pe tigrul Dragnea și a găsit niște pisici plouate”

Viorica Dăncilă a fost singura care a refuzat să dea vreo reacție după întâlnirea cu Timmermans
ActualitateAlice Drăghici

Viorica Dăncilă a fost singura care a refuzat să dea vreo reacție după întâlnirea cu Timmermans

Frans Timmermans: Pentru Dumnezeu, nu faceți pași înapoi!
ActualitateAlice Drăghici

Frans Timmermans: Pentru Dumnezeu, nu faceți pași înapoi!

Mesaje dure de la Frans Timmermans pentru parlamentarii români: “Nu mai faceți legi pentru voi”
ActualitateMihai Voican

Mesaje dure de la Frans Timmermans pentru parlamentarii români: “Nu mai faceți legi pentru voi”